SEMNE DE CARTE ȘI BIBLIOTECI
Petre Ispirescu s-a
născut în ianuarie, la București, în mahalaua Pescăria Veche, în familia
frizerului Gheorghe Ispirescu. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se
pare, o povestitoare neîntrecută. De la părinți sau de la calfele și clienții
tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie, numeroase creații
populare, mai ales basme.
Tânărul Petre nu a
urmat cursurile unor școli, el a fost educat de mai mulți dascăli de pe lângă
unele biserici, după care și-a format singur cultura, citind cărți de la
tipografiile la care a lucrat. Din inițiativa mamei, Petre a fost învățat să
citească de către dascălul Nicolai de la biserica Udricani din cartierul lor.
La 12 ani, băiatul a învățat psaltichia cu profesorul de
muzică George Voiculescu de la biserica Domnița Bălașa. La paisprezece ani,
Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că
acolo unde se tipăresc cărțile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843
ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe
zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat. După ce tatăl său a
murit, Petre a învațat să cânte la chitară pentru a-i ține de urât
mamei. Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri. La fel și în cazul
prozei memorialiste, însă, în domeniul versurilor, încercările sale au rămas
îmbinări hibride de influențe insuficient asimilate. În 1854 Petre
a părăsit tipografia lui Z.Carcalechi și s-a angajat la tipografia Copainie,
unde se tipăreau în traducere "Atala, Paul și Virgina". În această
perioadă, a depus eforturi să citească Fabulele lui Florian în original. Petre
a continuat să locuiască împreună cu mama sa, și-și petrecea duminicile acasă. În 1858, în contextul
dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra
Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondența
secretă a principelui Vogoride, un text util pentru un grup de unioniști.
Poliția i-a arestat pe toți participanții afacerii și Ispirescu a petrecut trei
săptămâni în închisoare, pierzându-și serviciul și rămânând astfel trei luni
fără lucru. Abia la finele anului, Vasile Boerescu, politician unionist și
viitorul ministru de externe, i-a oferit direcția unei tipografii mai moderne,
care poseda prima presă mecanică din București și imprima revista Naționalul. După 50 de ani
petrecuți numai în București, Ispirescu a călătorit până într-un oraș situat la
120 km de București, unde fiica sa trebuia să fie numită institutoare. Principala operă a
vieții sale, culegerea Legende sau basmele românilor cu 37 de basme,
și prefață de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882. Petre Ispirescu a
murit la 21 noiembrie 1887 (sau 27 noiembrie 1887, conform altor surse), după o
congestie cerebrală suferită la masa de lucru. Ședința literară a grupului de
la Revista Nouă a fost suspendată la anunțarea morții sale.
P. S. Cărți pe raft: Opere
vol I (București, 1969);„Basme” (Chișinău, 1991); „Prîslea cel Voinic și merele
de aur” (Chișinău, 1994); „Făt Frumos cu părul de aur” (Chișinău, 1995); „Poveștile
unchiașului sfătos” (Baia Mare, 1996); „Cele 12 fete de împărat și palatul
fermecat” (București, 2003); „Basmele românilor” (București, 2009); „Cele mai
frumoase basme”; „Balaurul cu 7 capete”;„Ileana Simziana”; „Cele 3 rodii
aurite”.
