Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

joi, 20 noiembrie 2014

Afară ploua melancholic, iar la „Ovidius” se citea din „Şoapte în toamnă”

 La 19 noiembrie, în cadrul Cenaclului literar „Ovidius”, de la Biblioteca din şoseaua Hânceşti, a avut loc prezentarea plachetei de versuri  „Şoapte în toamnă”, semnată de poeta şi jurnalista radio, Zina Izbaş. Au venit să susţină autoarea cărţii poeţii Ianoş Ţurcanu, pictorul-poet Victor Cobzac, tânărul scriitor Oleg Carp şi vice-directorul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, Elena Butucel. Prezenţi la şedinţă au fost şi elevii de la Colegiul Politehnic şi de la Colegiul de Construcţii. Ianoş Ţurcanu moderează acest  Cenaclu de două decenii. El a scris şi prefaţa acestei plachete.
Şedinţa a început cu un recital de muzică folck, prezentat de cant-compozitoarea Natalia Croitor. Ea a interpretat cele trei piese, realizate pe versurile acestei cărţi: „Şoapte în toamnă”, „Clasic de dor” şi „Cadoul”. Au urmat felicitări cu frumoasa vârstă împlinită de Zina Izbaş. „Nu –mi ascund vârsta. Am împlinit 60 de ani. Este poate cea mai mare gafă, comisă în viaţă, că am lăsat să se scurgă atât de repede timpul”, a mărturisit omagiata.
Au urmat recitale de poezie. Mai întâi, a recitat Sandu („La o plimbare cu tine”) şi colegele lui de la Colegiul de Construcţii (Doina, Juliana şi Cristina). Cristina a recitat şi o poezie proprie. Tinerii i-au dăruit autoarei omagiate flori frumoase de toamnă şi desene realizate la facultate.
Victor Cobzac şi-a amintit de Clubul Tinerelor Talente, condus de Zina Izbaş, de şedinţele cenacliste. Iar Olga şi Lucia, de la Colegiul Politehnic, viitoare specialiste în telecomunicaţii, au recitat din poeziile cuprinse de placheta „Şoapte în toamnă”.
Dna Elena Butucel a remarcat, că se regăseşte în versurile prietenii sale. „Zina rămâne mereu aceiaşi, luminoasă, puternică, săritoare la nevoie, profesionistă”. La care Zina Izbaş a concluzionat „Dacă nu ai în jurul tău oameni, nu-i meriţi!”
Autoarea a încheiat prezentarea plachetei „Şoapte în toamnă” cu poeziile „Eu plec”, „La Paris” şi „Zodia Scorpionului”.
De la poezie, la realitate – afară era toamnă şi ploua melancolic peste oraş...