Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

luni, 30 martie 2015

Cultura în lume

31 martie
1889: A fost inaugurat Turnul Eiffel, construcție impunătoare, modelată în aproximativ 7.000 de tone de oțel, al cărei profil este simbolul Franţei.
1917: A intrat în vigoare pentru prima dată ora de vară în SUA.
1931: Un cutremur a distrus Managua, Nicaragua; au murit 2.000 de oameni.
1967: Jimi Hendrix și-a ars chitara la London's Astoria Theatre. A fost spitalizat pentru că și-a ars mâinile.
1994 : William H. Kimbel, Donald C. Jonanson si Yoel Rak au raportat gasirea primului craniu complet al unui Australopithecus afarensis la Hadar, Etiopia, în un articol din revista Nature. 

Cultura în lume

30 martie
1842: Anestezia a fost utilizată pentru prima dată, într-o intervenție a chirurgului american dr. Crawford Long.
1858: Americanul Hyman Lipman din Philadelphia înregistrează patentul creionului cu gumă de șters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Nairne l-a realizat pentru prima dată.
1867: SUA au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 mil. de dolari.
1899: George Bacovia debutează în revista "Literatorul" din Bucureşti cu poezia "Și toate", sub semnătura V. George.
1945: Al Doilea Război Mondial: Forțele sovietice invadează Austria.
1946: S-a înființat Opera de Stat din Timişoara.
1946: Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu.
1951: UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert și J. Mauchly) Oficiului de Recensămînt al SUA.
1987: Tabloul "Floarea-soarelui " al lui Vincent Van Gogh s-a vândut cu 39,85 milione de lire sterline.

duminică, 29 martie 2015

Guvernanta lui Ion Luca Caragiale devine poetă

Semne de carte și biblioteci
Elena Farago  s-a născut pe 29 martie 1878 la Bârlad, în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat la 20 de ani cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoareÎn anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța. Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurguluiDin traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920. În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu,Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946). Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.

P.S. Cartea din bibliotecă: Versuri 100 (Craiova, 1976).

Hai nani, nani 

Hai nani, nani,
Lumina mamii...

Să-ți cânt și-n seara asta, lumina mea, să-ți cânt...
Dar uite-ncep un cântec și altu-mi vine-n minte, -
Și-acela, dragul mamii, e fără de cuvinte
Și plânge-așa cum plânge cumplitul ăst de vant...

Hai nani, nani...


Să-ti cânt, lumina mamii, si iar incep și iar

Cuvintele-și pierd șirul, - că vezi, în astă seară
I-atât de-amarnic cântul ce-l spune vântu-afară,
De parcă-ar plânge-ntregul săracilor amar...

Dar tu aștepți un cântec - că tu ce știi de vânt!
Și ce să știi ce spune-n amarnica-i poveste?...
O, tu nu poți pricepe nimic din toate-aceste...
...Să-ți cânt și-n seara asta, lumina mea, să-ți cânt...

Hai nani, nani,
Lumina mamii...

...Si iar răman de parcă nu mai găsesc cuvânt
Din tot ce-ți spun alt-dată în cantecele mele,
Si feți-frumoși, și zâne, și cer, și flori, și stele
Și-au amuțit povestea de parcă nu mai sunt...

Hai nani, nani...



Adormi în caldu-ți leagăn, lumina mea, și taci -
Nu pot cânta și încă nu ești destul de mare,
Ca să-ți pot spune basmul cel nesfârșit, în care
Se sting de frig si foame copiii cei saraci...

Cultura în lume

29 martie
1881: La Teatrul Naţional din Bucureşti, are loc premiera piesei "Sânziana și Pepelea", de Vasile Alecsandri.
1940: Comisarul poporului la Externe, Viaceslav Molotov, a ținut în Sovietul Suprem al URSS un discurs asupra raporturilor cu România. Afirmând că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunțate), spunea că aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS.
1974: Mariner 10, naveta americană de explorare, fără echipaj uman, devine prima naveta spațială care a vizitat planeta Mercur, trimiţând peste 2.000 de imagini pe Pământ.
1998: La Lisabona podul Ponte Vasco de Gama a fost deschis traficului. Construcția se întinde peste râul Tagus, are o lungime de peste 17 kilometri și este de cel mai lung pod din Europa.
2004: Irlanda devine prima țară din lume care interzice fumatul în locurile publice.

2005: Echipa feminină de tennis de masă a României a câștigat pentru a treia oară titlul european.

Cultura în lume

28 martie

1776: A fost fondat „Balșoi Teatr" (Moscova).
1882: În Franţa, școala devine obligatorie.
1915: La Ateneu a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.
1926: Premiera filmului Iadeș, prima producție a regizorului Horia Igiroseanu. Societatea sa, Clipa-Film, inițiase și prima formă a cinecluburilor românești, asociația Amicii Filmului.
1983: Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris, prin care se introduce controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

vineri, 27 martie 2015

Cultura în lume

27 martie
1850: Primul număr al revistei săptămânale Household Words, de Charles Dickens a fost publicat la Londra.
1899: Guglielmo Marconi a realizat prima legătură telegrafică fără fir între Anglia și Franța.
1907: Aflat la Paris, Constantin Brâncuşi, ucenic al sculptorului August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul acestuia, rostind celebrele cuvinte: „Sub umbra unui stejar nu poate crește decât iarbă”. Tot din acel an, Brâncuși a renunțat la modelajul tradițional, lucrând direct în piatră.
1918: Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România, prin decizia Sfatului Țării; acesta a fost începutul procesului de formare a României Mari.

Cultura în lume

26 martie

1642: Filosoful englez Thomas Hobbes, partizan al Stuartilor și refugiat în Franţa din 1640, a publicat cartea „Du citoyen”(„Despre cetatean”).
1942: Al doilea război mondial: În Polonia, la Auschwitz au ajuns primele prizoniere femei.
2003: China a recunoscut că a disimulat epidemia de pneumonie atipică.
2007: Prima ediție a Premiilor Gopo.

miercuri, 25 martie 2015

Cultura în lume

25 martie
101: Împăratul Traian a părăsit Roma, îndreptându-se spre Moesia Superior pentru a începe luptele cu dacii conduși de regele Decebal. Această dată marchează începutul primului război daco-roman (101-102)
1655: Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, este descoperită de Christian Huygens - matematician și fizician olandez
1849: Apare la Braşov gazeta Espatriatul
1949: S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România prin fuziunea Societății Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici.

marți, 24 martie 2015

Cultura în lume

24 martie

1562: Diaconul Coresi a început, la Braşov, tipărirea unui Tetraevanghel slavon. Lucrarea facea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume.
1721: Johann Sebastian Bach dedică șase concerte lui Christian Ludwig, margraf de Brandenburg-Schwedt, astăzi numite Concertele Brandenburgice, BWV 1046-1051.
1949: Filmul „Hamlet", regizat de Laurence Oliver, a fost prima peliculă britanică ce a câstigat un premiu Oscar.
1973: Trupa rock Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon.
1990: Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureşanu devine imnul naţional al României.

2001: A avut loc redeschiderea oficială a Galeriei de Artă Românească Modernă din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României.

luni, 23 martie 2015

Curiozităţi

Locurile de muncă bizarre ale unor autori celebri
(Continuare)
Arthur Conan Doyle – chirurg
După ce a studiat medicina la Universitatea din Edinburgh, autorul britanic Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, a lucrat ca medic chirurg pe două nave de croazieră. La întoarcerea sa în Anglia, Arthur Conan Doyle a lucrat într-un spital din Hampshire, ocupându-se de pacienţii săi, dar şi de scrierile sale.

Franz Kafka - funcţionar juridic
Doctor în Drept al Universităţii Charles-Ferdinand din Praga, scriitorul evreu de limbă germană, Franz Kafka, a lucrat un an de zile, fără să fie plătit, ca funcţionar juridic pentru o firmă de asigurări. După alte nouă luni, în care de această dată era plătit, Kafka decide să renunţe la slujbă deoarece programul (08.00 - 18.00) nu îi mai permitea să scrie. Deşi scriitorul caracteriza într-un mod dispreţuitor locurile sale de muncă, el era descris de şefii săi drept un angajat model.

Jack London - pirat
În adolescenţa sa, Jack London fura stridii de la fermele din Golful San Francisco, pentru a le vinde apoi în pieţele din Oakland. După ce barca sa a fost deteriorată, scriitorul american s-a alăturat mai multor echipe de pescari. De asemenea, Jack London a lucrat şi într-o fabrică în care se confecţionau articole din iută.
George Orwell - ofiţer de poliţie în BirmaniaLa 19 ani, scriitorul englez George Orwell lucra alături de poliţia din Birmania. După circa şapte ani, acesta este mutat într-o regiune din nordul Indiei şi se îmbolnăveşte de febra Dengue. Este trimis acasă în Anglia pentru a se recupera şi demisionează astfel din funcţia de poliţist, începându-şi cariera de scriitor.
Sursă: adev.ro/nb8umj

Un scriitor ofiţer de dragoni

Semne de carte şi biblioteci
Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle,  s-a născut în iarna anului 1783 la Grenoble şi a fost un scriitor francez renumit pentru finețea analizei sentimentelor personajelor sale și pentru lipsa intenționată de sensibilitate a stilului său. Se crede că Stendhal și-a ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt (Germania).
Stendhal a participat la războaiele care au urmat Revoluţiei franceze și din perioada Primului Imperiu Napoleonian ca ofițer de dragoni și ca intendent militar.
Stendhal se naște la Grenoble într-o familie burgheză. Mama sa, pe care o iubea mult, moare când el avea 7 ani. În 1796 el intră la Școala Centrală din Grenoble. Între 1800 și 1801 viitorul scriitor participă la Campania din Italia ca sublocotenent în al șaselea Regiment de dragoni. Întors la Paris, el încearcă să se impună în domeniul comercial, literar și seducând femeile. Acești ani de început de carieră vor constitui sursa de inspirație pentru personajul lui Julien Sorel din Roşu şi Negru. În data de 3 august 1810, Stendhal este numit auditor în cadrul Consiliului de Stat, participând la administrație și la războaiele napoleoniene. După căderea Imperiului care urmează Campaniei din Franţa, în 1814, el pleacă în Italia, instalându-se la Milano unde își regăsește iubita, Angela Pietragrua. Anul următor, Stendhal își va grava pe cărțile de vizită : "Waterloo - ce păcat! Încă șase luni și aș fi fost numit prefect de Sarthe la Le Mans".
În această perioadă el scrie mai multe opere legate de Italia ca și tratatul Despre dragoste. În 1821, acuzat fiind de simpatie față de carbonari - influenţă sensibilă în nuvela Vanina Vanini - Stendhal este expulzat din Milano.
Reîntors la Paris, aproape ruinat după decesul tatălui său, Stendhal începe să frecventeze saloanele literare, își înființează propriul cenaclu și are chiar un discipol în persoana lui Prosper Merimee. El scrie pentru publicații periodice, publică primul său roman, Armance, urmat în 1830 de Roșu și Negru, influențat în parte de Revoluția din iulie 1830, acest al doilea roman obținând un important succes. După revoluție, este numit consul la Civitavecchia, în Italia.
La Civitavecchia, scriitorul se plictisește și face dese călătorii, nereușind să încheie operele începute (Amintirile unui egoist, Lucien Leuyen...). După ce termină ultima sa capodoperă, Mănăstirea din Parma, în 1839, Stendhal moare de o criză cardiacă în noaptea de 22 spre 23 martie 1842 și este înmormântat în Cimitirul Montmartre din Paris.

Cultura în lume

23 martie
1847: Un incendiu uriaș distruge 20% din orașul Bucureşti.
1998: Pelicula „Titanic" a adunat nu mai puțin de 11 trofee Oscar, egalând filmul „Ben-Hur", care stabileșe recordul pentru cele mai multe premii câștigate.
2001: Pictorului Ion Irimescu i-a fost decernat Premiul pentru Excelență în Cultura Română.

duminică, 22 martie 2015

Trecem de la teorie, la practică

Pe când majoritatea participanților la lucrările Atelierului „Miracol” au fost ocupați, sau mai corect, „ocupate” de obiectele începute în duminicile precedente, iată că și fetele mai mari au trecut la o etapă de realizare în practică a schemelor elaborate, înfătptuind algoritmul de lucru pentru coaserea unei rochii. Adică, se trece desenul de calc pe hârtie milimetrică. De această etapă depinde exactitatea croiului și coaserea în dimensiuni corecte a rochiei. Desenul este un lucru responsabil și migălos.   
      

Cultura în lume

22 martie

1884: Premiera, la Teatrul Național, a piesei lui Vasile Alecsandri, „Fântâna Blanduziei”, având pe afiș nume mari ale scenei românești: Constantin Nottara,Aristizza Romanescu.
1895: Auguste și Louis Lumière au făcut, la Paris, prima demonstrație acinematografului, utilizând un film din celuloid.
1912: Au fost aprobate legea și statutele pentru înființarea „Societății Scriitorilor Români”.
1943: Premiera filmului „O noapte furtunoasă”, ecranizare a celebrei comedii a lui I. L. Caragiale; din distribuție făceau parte: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, iar regia era semnată de Jean Georgescu.
1963: The Beatles lansează primul lor album Please, Please Me în Marea Britanie.
1965: Bob Dylan lansează albumul Bringing It All Back Home.




Cultura în lume

21 martie
1556: Thomas Cranmer, arhiepiscop de Canterbury, a fost ars pe rug sub acuzația de erezie.
1857: Cutremur la Tokyo; peste 100.000 de victime.
1935: Șahul Rezā Shāh cere oficial comunității internaționale să numească Persia cu numele ei nativ Iran, care înseamnă "Țara lui Aryans".
1963: Vestita închisoare Alcatraz de lângă Golden Gate din San Francisco și-a închis oficial porțile.
1999: Balonul Breitling Orbiter 3, la bordul căruia s-au aflat francezul Bertrand Piccard și britanicul Brian Jones, a reușit să aterizeze în Egipt, după ce a făcut înconjurul Terrei, fără escală, în aproape 20 de zile.
2014: Camera superioară a Parlamentului rus a ratificat tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia, la o zi după ratificarea sa de către Camera inferioară, sfidând comunitatea internațională care nu recunoaște acest acord.