Comedia şi versurile lui Tudor Muşatescu

 Semne de carte şi biblioteci

Dramaturgul, poetul, ziaristul Tudor Muşatescu s-a născut la 22 februarie 1903, în comuna Matău de lângă Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş. Era fiul unui avocat, primar de Câmpulung şi prefect de Argeş. A învăţat la Gimnaziul "Dinicu Golescu" din Câmpulung–Muscel şi în timpul primului război mondial, familia s-a mutat la Iaşi, apoi la Bucureşti. În 1924 a absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti. A scris încă din perioada liceului în revistele pe care însuşi le-a fondat "Ghiocelul", "Zori de ziuă", "Muguri". A colaborat la Revista copiilor și tineretului ("România", "Scena"). A debutat în 1923 cu piesa de teatru "Focurile de pe comori", scrisă în limba franceză şi jucată la Paris. După absolvirea universităţii a fost o perioadă profesor, dar a renunţat. În 1926 publică la Câmpulung-Muscel primul volum de versuri "Vitrinele toamnei". Ca umorist a debutat cu volumele "Nudul lui Gogu" (1927) şi "Ale vieţii valuri" (1932). S-a căsătorit cu Edith Heckter, de care a divorţat în 1935. L-a consacrat ca mare dramaturg piesa "Titanic Vals" (1932). A colaborat cu regizorul Sică Alexandrescu la scrierea câtorva piese ca "Figura de la Dorohoi", "Sinaia la domiciliu", "Birlic", "Teoria cocoşului", etc. A tradus din operele unor dramaturgi străini, a realizat adaptări după piese de teatru romaneşti sau străine. A fost inspector general al teatrelor, a condus împreună cu Maria Filotti Teatrul din Sarindar, a înfiinţat teatre particulare Teatrul "C.A. Rosetti", "Teatrul Nostru", "Colorado", "Roxy"). În 1935 a publicat romanul “Mica publicitate”. S-a căsătorit în 1939 cu actriţa Kitty Gheorghiu de la Teatrul Naţional şi au avut un fiu. Pentru soţia sa a scris piesa "Madona "(1947). A publicat volumul de aforisme „Fiecare cu părerea lui” (1970). Tudor Muşatescu a murit la 4 noiembrie 1970 în Bucureşti, la 67 de ani. 
P.S. Din colecția noastră: „Titanic Vals” (Buc. 1983); „Doresc ca micili mele rândulețe...” (Buc. 1990).

Soţia ideală

I – Să nu fie mai deşteaptă decât bărbatul; cel mult cât el!

II – Să iubească pe prietenul acestuia.

III – Să aibă o ocupaţiune, în casă sau în afară de ea.

IV – Să-i placă meseria soţului ei, nu numai în ziua de leafă sau de încasări.

V – Să nu se certe cu servitoarele.

VI – Să nu spună niciodată că i-ar plăcea să aibă lucruri pe care soţul să nu i le poată oferi.

VII – Să nu vorbească de „norocul" celorlalte în căsnicie.

VIII – Să fie exactă la întâlnirile cu soţul şi să nu-l facă să aştepte îmbrăcat, când pleacă împreună de acasă.

IX – Să nu vorbească franţuzeşte cu el, în magazine, dacă nu ştie bine.

X – Să nu cicăle. Mai ales, să nu cicăle. Absolut obligatoriu să nu cicăle...

* * *

Ce faci, inimă pustie,

cu pereţi de igrasie,

când, în timp,

tic-tacu-ţi scurmă

ca un ceas rămas în urmă.

Ce vrei, inimă a mea,

părăsită şi bătrână

ca o apă de fântână

de unde nimeni nu bea!

Fostă „inimă albastră",

anii ţi-i socoţi în gând

stând ca proasta la fereastră

ca s-o vezi măcar trecând.

O! şi ce n-ai da odată

s-o cuprinzi tu cu putere

şi s-o legeni ca pe-o fată

şi s-o frângi ca pe-o muiere!...