Semne
de carte și biblioteci
Vasile
Voiculescu (pseudonim
literar: V.
Voiculescu,
a fost un scriitor și medic român.
În domeniul literar s-a distins în principal ca poet și prozator
(a fost și dramaturg). Vasile Voiculescu s-a născut în comuna
Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior
scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al
Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o
în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Preocupat de materialism,
pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littre Claude
Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera
lui Wundt, Harald Hoffding, Pierre Janet și W. James,
fiind atras de psihopatologie și psihofizică.
Studiile
universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din
București (1902 - 1903) și le-a continuat la Facultatea de
Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut
în 1910.
S-a
căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din
satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de
dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912).
A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război
Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat
la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu
volumul Poezii (1916).
Din același an a colaborat la Flacăra lui
C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul
Academiei pentru
volumul Din
țara zimbrului și alte poezii (1918).
A
fost membru titular al Academiei de Științe începând
cu 21 decembrie 1935.
A
fost timp de patru ani deținut politic în închisorile
comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat din eroare judiciară
alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului
Aprins (Sandu
Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghius, Alexandru
Mironescu, Adrian Făgeteanu, Roman Braga etc.) Poetul român
care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale
democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și
luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de
mare rafinament artistic, din care fac parte și „Ultimele
sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”. Creațiile au fost
elaborate între 1954 - 1958. În închisoare s-a îmbolnăvit
de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre
26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada
Dr. Staicovici nr. 34).
P.S.
„Ultimul Berevoi” (București, 1966); „Ultimele sonete
închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară”
(București, 1981); „Gânduri albe” (București, 1986); „Toiagul
minunilor” (București, 1991); „Alcyon sau diavolul alb”
(București, 1992).
Amintirea
Cum
s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o
floare
Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea
Uitată-n
colţul mesei, unde moare.
Nu-i nimeni în odaia
tânjitoare.
Oglinda-n podini şi-a holbat privirea.
Perdelele
lungi ţin calea către soare ...
Păianjenii şi-au întrerupt
urzirea.
Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veşted
foile mâhnite
Se rup, treptat, cu-o mută iroseală
Picând
domol în umbra liniştită ...
Şi floarea amintirii,
părăsită,
Se scutură petală cu petală
În apa vremii
veche şi clocită.
