Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

marți, 30 septembrie 2014

Michael Chekvov. De la Stanislavski la Hollywood

Când s-a născut, pe 29 august 1891, la Sankt Petersburg, în afară de legătura de rudenie cu Anton Cehov, fratele tatălui său, prea puține lucruri păreau să-i prevestească uriașul și, în același timp, ciudat de nedreptul destin pe care avea să-l trăiască. Cel cunoscut astăzi în istoria teatrului și a cinematografiei drept Michael Chekhov a venit pe lume într-o familie din clasa de mijloc, mama lui fiind o evreică pe nume Natalia Golden, a doua soție a tatălui său.
Dacă Anton Cehov glumea sau nu atunci când spunea despre nepotul lui de patru ani că „e un mare talent în devenire” nu se poate ști. Însă felul cum au evoluat lucrurile în existența lui arată că Cehov a avut spirit de clarvăzător… Băiețelul pe nume Mihail Alexandrovici avea să se înscrie la Școala de Teatru Suvorin pe care o va absolvi cu brio. Atunci începea cariera lui în teatru, despre care, la acel moment, în 1911, nu avea de unde să știe că-l va purta până dincolo de ocean, în exil, unde avea să devină una dintre vedetele Hollywoodului și profesorul preferat al vedetelor de acolo.
1911 a fost anul în care a fost admis de Stanislavski la Teatrul de Artă din Moscova, unde a început să lucreze cu el și să-i învețe metoda, alături de alte figuri strălucite ale momentului. N-a trecut mult și Stanislavski avea să îl considere cel mai bun dintre elevii lui, rămânând celebre cuvintele pe care i le-a spus la un moment dat lui Gordon Craig, că, dacă vrea să-i înțeleagă pe deplin metoda, atunci trebuie să-l vadă jucând pe elevul lui, Mihail… De altfel, cei doi au devenit foarte buni prieteni, Stanislavski considerându-l un actor de geniu, studiile lor aprofundate cu „memoria afectivă” conducându-l pe Mihail prin tenebre care s-au sfârșit chiar cu o cădere nervoasă. Ceea ce l-a făcut pe Stanislavski să vadă limitele sistemului său.
În 1913 și-a început cariera în cinema, a jucat în câteva filme mute rusești și s-a căsătorit. Numai că în 1917, în timpul Revoluției din Rusia, soția lui, Olga, l-a părăsit, aruncându-l astfel într-o depresie din care nu avea să-și revină de fapt niciodată. Până în 1955, când a murit, la sfârșit de septembrie, avea să fie alcoolic și depresiv. Pe cât de scurtă, pe atât de tulburată, povestea lor de dragoste a început în primii ani petrecuți la Teatrul de Artă din Moscova, ea fiind una dintre actrițele vedetă ale momentului, care, ceva mai târziu, mutată în Germania cu al doilea soț, avea să fie admirată de… Hitler.
Tot în perioada în care l-a părăsit Olga și după Revoluția din Octombrie, Mihail s-a îndepărtat și de Stanislavski și de sistemului lui, iar acesta din urmă nu l-a iertat, considerându-i gestul o formă de trădare. Mihail, care va deveni nu peste multă vreme Michael, își dezvolta deja propriul sistem, pe care l-a aplicat mai târziu și care a influențat toată lumea de la Hollywood. Sistem care însă nu i-a adus consacrarea pe care i-ar fi putut-o aduce decât parțial.
Crescut în teatrul lui Stanislavski, Cehov, Vahtangov și Meyerhold, Michael și-a creat o tehnică nouă, psihofizică, pornind tocmai de la sistemul stanislavskian, dar ducându-l mai departe și încercând să-i descopere limitele și să le depășească, coroborând corpul, imaginația și intelectul. Numai că producțiile și gândirea lui erau mult prea „reacționare” pentru Rusia acelei perioade, iar regimul sovietic le-a catalogat drept „dușmănoase”, concediindu-l. Așadar, la sfârșitul anilor ’20 a părăsit Rusia pentru a nu se mai întoarce niciodată. Câțiva ani i-a petrecut în Europa, în diverse țări, în Germania jucând în filme alături de fosta soție. A predat actoria în mai multe țări din Europa, printre care Franța, Austria și Anglia, iar apoi a emigrat în Statele Unite, unde și-a deschis propria școală și a pus în scenă o dramatizare de mare succes după „Demonii” lui Dostoievski, pe Broadway.
Tehnica lui, în continuare folosită, se bazează pe o abordare care ține total de imaginație, în așa fel încât actorul să experimenteze adevărul clipei. Este vorba despre așa-numita „individualitate creativă”, care nu e direct legată de personalitatea lui. Această individualitate creativă îi permite actorului să folosească părți din subconștient unde există imagini arhetipale și universale.
„Tot ceea ce trăiești sau experimentezi în viață, tot ceea ce vezi sau gândești, tot ce te bucură sau te face nefericit, toate regretele și toate bucuriile, tot ce iubești sau urăști, tot ce eviți sau toate lucrurile spre care tinzi, toate realizările și toate eșecurile, tot ceea ce aduci cu tine pe lume la naștere – temperament, înclinații, talente, toate fac parte din acea zonă a ființei tale așa numită adâncimile subconștientului. Uitate de tine sau niciodată cunoscute ție, toate trec printr-un proces de purificare. Și devin sentimente. Transformate și curățite, ele devin părți ale materialului din care individualitatea ta creează psihologia, „sufletul” iluzoriu al personajului”. Așa s-ar rezuma teoria lui Michael Chekhov, cel care, în 1945, a primit o nominalizare a Academiei Americane de Film pentru rol secundar, în filmul „Fascinație”, al lui Alfred Hitchcock, de altfel cel mai cunoscut rol al său.
Cu doi ani înainte de moarte, în 1953, a publicat o carte despre metoda lui, „To the Actor”, cu o prefață de Yul Brynner, care, de altfel, i-a fost elev, alături de alte vedete de la Hollywood, printre care Marilyn Monroe, Ingrid Bergman, Anthony Quinn, Gregory Peck, Gary Cooper sau Clint Eastwood.
Rămâne emoționantă întâlnirea de la sfârșitul vieții, în însorita Californie, cu fiica lui, Ada, devenită și ea actriță. Fiica iubirii lui de câțiva ani cu Olga, dintr-o Rusie care i-a rămas departe…
Mihail Cehov a decedat în noaptea de 30 septembrie 1955 la Beverly Hils, California. Urna cu rămășițele defunctului au fost  înhumate la Cimitirul Forest Lawn Memorial Park din Hoolliwood.



luni, 29 septembrie 2014

Of, inimioară

Astăzi este Ziua Mondială a Inimii și m-am întrebat, câte titluri de carte în care figurează „inima” sunt în colecția noastră? Și am constatat că multe. Iată doar câteva: Wilhelm Hauff „Inimă de piatră”; Edmundo de Amicis „Cuore, inimă de copil”; Walter Scott „Riceard Inimă-de-Leu” sau Mihail Bulgakov „Inimă de câine” Sunt și altele, mai recente: Iurie Colesnic „Chișinăul din inima noastră”
Prin inimă trec multe, chiar și cărțile. Vă invităm să ne vizitați biblioteca, unde ve-ți găsi multe lucruri interesante.
În cartea lui Dumitru Matcovschi „Neamul Cain”, de exemplu, sunt mai multe versuri „de inimă”: „Inimă de cremene”, „Piatra inimii” sau „Inimă de mamă” (cântec interpretat de Sofia Rotaru).
 
Inimă de mamă, inimă de tată, 
Ploaia o sa plouă, vântul o sa bată, 
Inimă de tată, inimă de mamă, 
Codrul o să-şi piardă frunza de aramă


Dincolo de ploaie, dincolo de vânt
Clopote albastre se aud bătând
Dincolo de noapte, dincolo de dor, 
Se intorc copiii la părinții lor

Toamnă obosită, toamnă zbuciumată, 
Inimă de mamă, inimă de tată, 
E amurgul rece, noaptea-i ca o vamă, 
Inimă de tată, inimă de mamă

Inimă de mamă, inimă de tată, 
A trecut o viaţă ca o clipă iată, 
Inimă de tată, inimă de mamă, 
Doua doruri grele strânse-ntr-o năframă



Ziua Internațională a Cafelei

29 septembrie este Ziua Internațională a Cafelei, una dintre cele mai consumate băuturi. Primele atestări documentare despre cafea au fost descoperite ca fiind din sec. al IX-lea, deși despre efectul său energizant există legende cu mult mai vechi. La început, cafeaua era consumată ca aliment, nu ca băutură, de către razboinicii triburilor est-africane, pentru a le da energie și forță în luptă.
Ulterior, prin anul 1000, boabele de cafea erau folosite drept medicament. Vraciul Avicenna făcea o băutură fermentată din fructele uscate de cafea. Inițial, cafeaua era considerată ca fiind de factură religioasă, motiv pentru care a și reușit să se răspândească cu repeziciune și să capete un caracter mistic. Conform legendelor, cafeaua a fost descoperită întâmplător de către un crescător de capre yemenit, care a observat că după ce mâncau fructele roșii ale unui arbuști, caprele sale deveneau foarte energice si agitate. Intr-o zi, omul a cules câteva fructe și a mers cu ele la o biserică unde preotul a fiert fructele respective și a rezultat o băutură amăruie, dar aromată care alunga somnul. 
Lăsând legendele deoparte, originea cafelei o gasim pe continentul african, în regiunea Kaffa din Etiopia. De aici se răspândește în Yemen, Arabia si Egipt. Abia prin sec. al XIV-lea cafeaua începe să fie comercializată, fiind cunoscută pentru potențialul său urias. Însă la scară largă cafeaua este introdusă în comerț abia trei secole mai târziu, în sec. al XVII-lea, când ajunge să fie cultivate și în Indonezia, unde fusese adusă de către coloniștii olandezi de pe insulele Sumatra, Java, Sulawesi sau Bali. În Europa ajunge prin portul din Veneția cu ajutorul negustorilor arabi, prezenți în port.

P.S. La Biblioteca „Ovidius” sunt cărți de bucate, reviste cu rețete de cafea și informație despre acest fenomenal product.  La o adică, se găsește și o ceașcă de cafea.

Emile Zola s-a asfixiat cu bioxid de carbon la 62 de ani

Semne de carte și biblioteci
La 29 septembrie 1902, după ce se întoarce din Médan unde și-a petrecut vara, Émile Zola se asfixiază în timpul nopții împreună cu soția sa Alexandrine, din cauza combustiei lente a unui foc acoperit din șemineul camerei lor, în apartamentul de pe rue de Bruxelles (Paris, arondismentul al IX-lea). La sosirea medicilor nu mai rămâne nimic de făcut. Émile Zola decedează oficial la ora 10 dimineața, cauza fiind intoxicația cu monoxid de carbon. Cu toate acestea, soția lui supraviețuiește.
Moartea scriitorului este cel mai probabil accidentală, dar ținând cont de numărul inamicilor lui Zola (în special anti-dreyfusarzii), teza asasinatului sau a „festei răutăcioase care a scăpat de sub control” nu a fost niciodată abandonată. După moartea lui, poliția desfășoară o anchetă, dar nu se ajunge la nici o probă.
Impactul morții lui Émile Zola este imens. Presa devine ecoul emoției care cuprinde o întreagă populație. Excepție face doar presa naționalistă și antisemită, care exultă - ziarul La Libre (Cuvântul liber) titrează: Scenă naturalistă : Zola mort prin asfixiere. Emoția cuprinde și țări străine unde numeroase ceremonii au loc în memoria scriitorului francez, iar presa germană, britanică, americană reflectă fenomenul din plin. Omagiul este internațional. La ceremonia înmormântării, Anatole France, care a insistat să amintească toate aspectele legate de scriitor, inclusiv lupta sa pentru dreptate, declară A fost un moment al conștiinței umaneO delegație de mineri din Denain însoțește cortegiul scandând „Germinal, Germinal!”.
Cenușa lui Zola este transferată la Panteonul din Paris la data de 4 iunie 1908. La sfârșitul ceremoniei de la Panthéon, un jurnalist anti-dreyfusard, Louis Gregori, trage un foc de revolver asupra lui Alfred Dreyfus, care nu este decât rănit ușor la braț.
Din 1985, casa lui Émile Zola din Médan devine muzeu. La începutul primei duminici din octombrie, în fiecare an, societatea literară a prietenilor lui Émile Zola organizează un pelerinaj.
P. S. Cărțile lui Emile Zola vă așteaptă. Le găsiți pe rafturile bibliotecii noastre.

Din poeziile prozatoruluilui Emile Zola

După ani am revenit
Fără să mai ştiu numărul străzii.
Am mers încet, încet,
Pentru a nu trezi din somn trecutul.

Aş fi vrut să pot zări mansarda
La etaj, ţinând în ea atâtea speranţe
Rupte din timp, risipite în cer,
Ca nişte petale de meri
Scuturate de vânt...









Iulia Hasdeu copil-minune

Semne de carte și biblioteci
Iulia Hasdeu s-a născut la București, în ziua de  14 noiembrie 1869, fiind fiica savantului și scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu și a Iuliei, o ardeleancă născută Faliciu.
Bunicul Iuliei, tatăl lui Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost Alexandru Hâjdeu, fiu , la rândul lui, al  lui Tadeu Hâjdeu (1769-1835).
Fiind  un copil supradotat; la opt ani neîmpliniți Iulia a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani,  a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”,, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București, a plecat la studii la Paris. A fost prima româncă ce a studiat la Sorbona, studiu început la 16 ani, uimindu-și profesorii cu talentul său.
Cu excepția câtorva poeme apărute în timpul vieții, dar fără voia autorului, opera Iuliei Hasdeu este postumă. Bogdan Petriceicu Hasdeu se ocupă, în fapt, de postumitatea literară (și nu numai) a unicei sale fiice. Poate fi considerată o poetă română de expresie franceză pentru că cele mai multe texte le-a redactat în limba franceză. A scris preponderent poezie, dar și piese de teatru, povești și povestiri. A ținut și un jurnal, iar bogata corespondență cu tatăl ei, rămas la București denotă un fin intelectual, o conștiință a epocii sale, precum și o scriitoare cu talent. Primul ei volum de poezii, Bourgeons d'Avril, scris în 1887,  apare doi ani mai târziu, sub pseudonimul Camille Armand.
La 29 septembrie 1888 moare de tuberculoză, în vârstă de doar 19 ani și este înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea ei, a construit, în memoria acesteia, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.
Scriitorul  nu s-a resemnat niciodată cu pierderea celei mai dragi ființe.
În prologul pe care l-a scris pentru lucrarea sa, Sic cogito, Hasdeu se confesează:
Era scris și iscălit cu slova fiicei mele. Ce să fie? O va spune această carte."
Se presupune că atât castelul de la Câmpina cât și cavoul Iuliei de la Cimitirul Bellu au fost construite după directivele riguroase ale spiritului defunctei transmise în cadrul unor ședințe de spiritism.
P.S. Din colecție: Cipran Doicesu Iula Hasdeu  (cu tălmăciri din poeziile sale); Iuia Hasdeu Poezii; Iulia Hasdeu Prinesa fluture ș.a.
 La ce bun?
să vă spun doamnă, aş putea
cum că privirea dumneavoastră
ce-oricare, temător, şi-o vrea
e decît bolta mai albastră
la ce bun? aţi rîde doar de vorba mea.

şi aş putea, cu glas mai stins
să spun că-ntreagă-va făptură
nuri dulci şi farmec-n adins
să curgă lacrime făcură
la ce bun? n-aţi crede, poate, ce v-am zis

apoi, cu-o tulbure simţire
şi cu ardoare
v-aş spune că vă port iubire
că, inima-mi, jignită, doare
la ce bun? o ştiţi cu propria-vă fire.

duminică, 28 septembrie 2014

Biblioteca nocturnă în premieră la „Ovidius”

În seara de vineri, 26 septembrie, din îndemnul Asociaţiei Bibliotecarilor din România şi preluat în premieră de bibliotecile din RM, Biblioteca Ovidius a organizat o nocturnă pentru prietenii bibliotecii noastre. Şi fiindcă a fost vineri, Clubul „Cinematograful de vineri” a pregătit un amplu program de filme de scurt metraj produse la Chişinău. Viitorii specialişti în domeniul poştelor, care învaţă în anul 4 al Colegiului Politehnic din capitală, ne-au sunat în prealabil că doresc să participe la „Nocturna bibliotecilor” şi s-au ţinut de cuvânt.
Dar mai întâi, micuţii, într-un ceas nu prea târziu, au făcut cunoştinţă cu Colecția Enciclopedia ilustrată a copiilor.
 La 18.15 „tehnicienii” au ocupat locurile în faţa marelui ecran. Bibliotecara Victoria Cebanu a anunţat deschiderea nocturnei, iar preşedintele Clubului „Cinematograful de vineri”, Ion Borş, a vorbit despre programul  serii. La început, a rulat filmul social „Pachetul” (imagine Nicu Borş, regie Silvia Mârzenco, în rolurile principale: Victor şi Alexandra Drumi, Pavel Mârzenco, Sergiu Finiti). Au urmat filmele: „Când se aprinde lumina” (scenariu şi regia Igor Cobâleanschi; în roluri: Mihai Ciolac, Sergiu Voloc, Ion Sandu şi Sergiu Creţu); „Unde merge Boierul?” (lucrare de diplomă – Sănduţa Grigore; scenarist Mihai Poiată;  în rolurile principale: Vasile Fotescu şi Ion Jitaru); „Saşa, Grişa şi Ion (Producţie „Moldova-Film”; un film de Igor Cobâleanschi; în roluri: Valentin Cucu, Igor Mireanu, Sergiu Voloc)  şi „Cine arvoneşte, acela plăteşte” (Producţie „Telefilm-Chişinău 1989; screnariul şi regia Gheorghe Urschi).
După demonstrarea filmelor, tinerii, împreună cu bibliotecarii, au iniţiat o discuţie, constatând că, chiar dacă apuci drumurile prin străinătate, să nu uiţi niciodată de părinţi, oriunde ai fi („Pachetul”); au condamnat lăcomia din filmele „Când se aprinde lumina” şi „Cine arvoneşte, acela plăteşte”; au râs de prostia omului („Saşa, Grişa  şi Ion) şi de cursele întinse bărbaţilor naivi („Unde merge Boierul”).
Participanţii au analizat şi alte filme, produse în Moldova. Unul dintre acestea a fost „Tunul de lemn” (Moldova – Film, 1986). „Descoperirea” tinerilor, însă, a fost că acest film este montat după povestirea cu acelaşi nume a lui Nicolae Esinencu şi că ar putea să o şi citească în cel de al 2-lea volum de Opere alese al cunoscutului scriitor.
 Apropo, o  parte din participanţi au fost pentru prima dată la „Ovidius”, au „descoperit-o”, s-au înscris pentru a participa şi la alte manifestări culturale şi, bineînţeles, pentru a avea aces liber la cărţile bibliotecii.                                                                                                                    


La 28 septembrie moare autorul Balenei Albe

Semne de carte și biblioteci
Herman Melville s-a născut pe 1 august 1819 la New York. Tatăl lui, Allan Gansevoort Melvill, era scoțian și mama sa, Maria, era olandeză, ambii cu origini aristocratice. Falimentul tatălui îl silește să întrerupă studiile școlare la vârsta de 15 ani. În amintirile sale afirma că gustul pentru aventuri l-a dobândit ascultând povestirile tatălui său Allan despre valuri marine monstruoase, înalte cât un munte, despre catarguri de corăbii care se rupeau ca surcelele în bătaia furtunilor, despre peripețiile unei călătorii pe mare către Le Havre sau Liverpool. După moartea tatălui în 1832, familia se mută la Lansingburg pe fluviul Hudson, unde tânărul Herman studiază la Albany Classical School. Lui Melville îi place însă să călătorească și în anul 1838 se îmbarcă pe un vas ancorat în portul orașului New York, traversează oceanul ca elev matelot până la Liverpool, vizitează Londra și se întoarce cu aceeași navă. În romanul Redburn: His First Voyage (Redburn: Prima sa călătorie), publicat în 1848, s-a inspirat din această experiență.
Câțiva ani își asigură existența dând lecții particulare ca meditator. Impresionat de lectura cărții Two Years Before the Mast (Doi ani la catarg) de Richard Nenry Dana, apărută în 1840, Melville se îmbarcă din nou ca marinar și, pe 1 ianuarie 1841, părăsește portul New Bedford pe bordul alenierei Acushnet în direcția Oceanului Pacific. Ajuns la Insulele Marchize, părăsește nava. Impresiile din călătoria efectuată constituie tema povestirilor Taipi (1846) și Omoo (1847). După ce stă câtva timp în Insulele Societății, ajunge la Honolulu iar de aici, pe bordul fregatei americane United States, ajunge în toamna nului 1844 la Boston. Și experiența acestei călătorii va face obiectul unei povestiri, White Jacket: or, The World in a Man-of-War (Redingota albă sau lumea de pe o navă de război, 1850).
În 1847, Melville se căsătorește la Boston cu Elizabeth Shaw, împreună vor locui în New York  până în anul 1850, când cumpără o fermă în Pittsfeld. În anul următor apare romanul Moby Dick, carte care nu a atras la început atenția publicului. Între anii 1857 și 1870 are diverse ocupații la școlile din regiune și ține un ciclu de conferințe pe tema aventurilor din mările sudului. Mai târziu lucrează ca agent vamal al orașului New York. Herman Melville moare pe 28 septembrie 1891, după o boală de câteva luni, și este înmormântat în cimitirul Woodlawn din cartierul Bronx (New York).

P.S. Din colecția Bibliotecii „Ovidius”: „Cojocul alb”; „Bertley. O povestire de la Wall Street”; „Pierre”; „Moby Dick”.

Poetul de la Cernăuți

Semne de carte și biblioteci
Vasile Tărâțeanu  vede lumina zilei imediat duă război, la 27 septembrie 1945, în satul Sinăuții de Jos, raionul Adâncata, regiunea Cernăuți.
În anul 1972 a absolvit cursurile Facultății de Litere de la Universitatea din Cernăuți. Lucrează ca redactor la ziarul Zorile Bucovinei (1969-1981), apoi la Postul de Radio Kiev (1981–1991).
În 1989, alături de alți scriitori români din Cernăuți, a fondat Societatea pentru Cultură Românească  „Mihai Eminescu“.  Din anul 2000 este președinte al Fundației culturale „Casa Limbii Române" din Cernăuți.  Este redactor-șef (sau director-fondator și editor) al gazetelor românești din  Cernăuți: Plai românesc (1990–1994),  Arcașul", "Curierul de Cernăuți", „Junimea” etc.
A debutat editorial  în 1981 cu Harpele ploii.
Fără de aripi
Îngerul meu păzitor
încă n-a învăţat să zboare
fără de aripi
cât e ziua de mare
e nevoit să alerge
din urma mea
spreseară obosit
cade frânt din picioare
astfel noaptea
trebuie să mă apăr singur
cum pot.


50 de cărți ale Graziei Deledda îndrăgite de italienii epocii

Semne de carte și biblioteci

Scriitoarea italiană Grazia Deledda s-a născut la 27 septembrie 1871, în localitatea Nuoro din Sardinia, într-o familie de mici proprietari. Începe să scrie la 16 ani, dedicându-se literaturii și publicând prima carte de povestiri în anul 1890 ("În azur"). Spontaneitatea și intuiția compensează absența culturii teoretice (scriitoarea a fost autodidactă), iar puterea de muncă neobișnuită s-a concretizat în peste 50 de cărți, marea majoritate romane, scrise în mai puțin de  50 de ani. În 1890, la doar 19 ani, se căsătorește cu un înalt funcționar de stat și se stabilește definitiv la Roma. Marea popularitate de care s-a bucurat în timpul vieții se datorează deopotrivă numărului mare de cărți publicate și impactul pe care romanele sale, de factură realistă, cu puternice accente lirice, le-au avut cu gustul cititorului italian din epocă. În 1926 este destinsă cu Premiul Nobel pentru literatură.
Scriitoarea moare la 15 august 1936, la vârsta de 65 de ani neîmpliniți.
P. S. Biblioteca noastră dispune de romanele: „Ulii și porumbei”; „Marianna Sirca”; „Comoara din Sardinia” ; „Iedera”; „Cenușa” și „Incendiu între mașini”.

vineri, 26 septembrie 2014

...Și doar în limba ta...


Ziua Limbilor Europei este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învățarea limbilor străine pe durata vieții. Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine și să îl sensibilizeze cu privire la existența și valorea tuturor limbilor vorbite în Europa, încurajând învățarea lor.
Manifestarea a debutat în anul 2001, an care a fost declarat de Consiliul Europei Anul european al limbilor vorbite. De atunci, în fiecare an, la 26 septembrie, în fiecare din cele 45 de state membre ale Consiliului Europei, se sărbătorește Ziua limbilor vorbiteÎn Europa se vorbesc 24 de limbi oficiale, dar există și peste 60 de comunități autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară.

joi, 25 septembrie 2014

NOCTURNA BIBLIOTECILOR 2014

Asociația Națională a Bibliotecarilor de la Bibliotecile Publice din România (ANBPR), la care aderă și Asociația Bibliotecarilor Moldoveni (ABRM), a inițiat campania „Nocturna bibliotecilor” pentru a organiza simultan (atât în România, cât și în Republica Moldova) acest eveniment, care a ajuns la a 5-a editie în România.


Evenimentul va avea loc în seara/noaptea de vineri,
26 spre 27 septembrie, cu începere la orele 18:00.


În cadrul NOCTURNEI BIBLIOTECILOR 2014, bibliotecile vor  organiza activități culturale, de divertisment, întâlniri și discuții cu prietenii bibliotecilor.


În această seară, Biblioteca „Ovidius”  organizează cu începere de la ora 18.00:


Prezentare de carte: Colecția Enciclopedia ilustrată a copiilor

Filmele artistice de scurt metraj: Pachetul; Becul; Sașa, Grișa și Ion; Unde merge boierul?; Fântâna și altele.


Vă așteptăm cu drag!


                                               Administrația bibliotecii

Poezii aduse de la mămici de Nelea Cricunov-Popovici

Copiii de la Grădinița nr. 78, grupele pregătitoare nr. 3 („Epurașii”) și nr. 7 („Fluturașii„) au avut o întâlnire cu Nelea Cricunov-Popovici,  autoarea cărții „Poezii de la mămici la pici”. Ea este profesoară de educație fizică și a dedicat această carte fetiței sale, Amelia și tuturor copiilor, „care sunt sensul și continuitatea vieții”.  „Aceste poezioare sunt născute din dragoste pentru propriul copil care la bătrânețe  îmi va alina povara anilor”, a conchis  Nelea Cricunov-Popovici.
Dialogul cu copiii a decurs vesel. Autoarea le-a  recitat poeziile „Sora dragă”, „Mama”, „Cățelușul”, „Maimuțica”, „Martinică” ș. m. a. Apoi au preulat estafeta copiii: Alexandra a recita poezia „Papagalul”; Carolina - „La bunici”; Mădălina - „Cocoșelul flămând” . Au mai vorbit despre prieteni, jucării preferate, despre anotimpuri și multe altele.
În final,  Nelea  Cricunov-Popovici le-a propus copiilor să învețe împreună poezia „Mama” pentru a o recita fiecare măicuței sale și copiii au acceptat cu drag. Apoi, a urmat cărțile cu autografe pentru mini-bibliotecile copiilor.

De menționat că la editatarea cărții „Poezii de la mămici la pici” a contribuit și Biblioteca Ovidius, prin ilustrare și machetare computerizată.


Panait Cerna, poet romantic, epigon al lui Eminescu

Semne de carte și biblioteci

S-a născut la 25 septembrie 1881 în satul Cerna, județul Tulcea, din tată bulgar-Panayot Stanciof și mamă româncă - Maria Tașcu. Absolvă Facultatea de Litere la București. Cu ajutorul direct al lui Titu Maiorescu urmează studii de filosofie și literatură (germană și engleză) la Berlin si Leipzig. Aici, la Leipzig, își susține, în 1913, lucrarea de doctorat despre lirica de idei. Viața trudnică, macinată de o boală incurabilă pe atunci (tuberculoza), manifestată încă din anul 1905, eforturile susținute pentru obtinerea doctoratului, ii vor grăbi sfârșitul, care se va petrece la 8 aprilie 1913, la Leipzig, in casa lui Paul Zarifopol. Singurul volum de versuri apărut în timpul vieții autorului a fost Poezii, tipărit la București de Editura Minerva în 1910 și premiat de Academia Română în 1912. Panait Cerna a fost un poet intimist, romantic minor sau tradiționalist român, un epigon al poetului Mihai Eminescu.

Nocturnă
La casele cu brazi în poartă
Zăvoru-i tras, ograda moartă.
O candelă-ntr-un colţ clipeşte,
Sporind singurătatea grea...
De-acum şi candela-aţipeşte –
Adormi şi tu, nădejdea mea!

Pe plaiuri, sus, un bucium moare
Şi focurile-s tot mai rare.
Departe-n văi adânci, prin pietre,
Izvorul glăsuieşte-abia ...
Dorm toti in jurul stinsei vetre –
Adormi şi tu, iubirea mea!

În bură de lumina dulce
Coboară luna sa se culce.
Tăcerea aripa-şi desface,
Ţinând pământul tot sub ea...
Pământ şi ceruri dorm în pace –
Adormi şi tu durerea mea!

P.S. Poeziile lui Panait Cerna le găsiți, în mai multe ediții, pe rafturile bibliotecii noastre.

Maria Tănase, legendă a muzicii românești

Semne de cultură
Maria Tănase s-a născut la Bucureşti, pe 25 septembrie 1913. Şi-a făcut debutul artistic pe scena teatrului de revistă Cărăbuş, condus de celebrul actor Constantin Tănase, în 1934. Aici a cântat, mai întâi într-un grup vocal, piese scrise de Nicolae Kiriţescu, pe muzica compusă de Gherase Dendrino, Petre Andreescu şi Elly Roman. A fost remarcată apoi de folcloristul Harry Brauner. Acesta a prezentat-o marelui muzicolog Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivei Internaţionale de Folclor de la Geneva. El este cel care a sfătuit-o să-şi formeze repertoriul muzical pornind direct de la izvoare. Dramaturgul Tudor Muşatescu a îndrumat-o să înregistreze cântece din repertoriul propriu, în special din zona Olteniei, de unde era originar tatăl său. Cariera sa propriu-zisă a început în anul 1938, când a prezentat un program de piese folclorice într-o emisiune radiofonică.
Marele istoric Nicolae Iorga a invitat-o să cânte la închiderea cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, în septembrie 1938. Acesta a numit-o "pasărea măiastră". În urma unei audienţe la Hanul Ancuţei, din al cărei juriu făceau parte nume celebre ca Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, arhitectul George Cantacuzino, Maria Tănase, acompaniată de maestrul Grigoraş Dinicu, a fost aleasă în unanimitate să reprezinte cântecul popular românesc pe continentul american, la Expoziţia Internaţională de la New York (1939). Astfel, a cântat în faţa preşedintelui american H. Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncuşi şi George Enescu.
În octombrie 1940, cu ocazia unui turneu în Turcia, a fost desemnată cetăţean de onoare al acestei ţări. În perioada războiului, alături de nume celebre ca George Vraca, dirijorul Ionel Perlea, a participat la spectacole pentru răniţi, în spitale. În decembrie 1943, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, a fost invitată să cânte în faţa suveranilor Mihai I şi Regina mamă, Elena, a mareşalului Ion Antonescu şi a membrilor Guvernului român.
Între 1953 şi 1961 a înregistrat nu mai puţin de 24 de albume, din care patru în limba franceză. A încetat din viaţă la Bucureşti, pe 22 iunie 1963, la numai 50 de ani, fiind condusă pe ultimul drum de mii de oameni.

44 de ani de la moartea pacifistului Erih Maria Remarque

Semne de carte și biblioteci
Erich Paul Remark s-a născut la 22 iunie 1898 la Osnabruck intr-o familie catolică. Frecventează seminarul catolic până în 1916 când este încorporat în armata germană și trimis pe front în timpul primului razboi mondial. În timpul razboiului este rănit de mai multe ori. După război exercită mai multe profesii lucrând ca ziarist, contabil, comis voiajor, angajat la pompe funebre și cântăreț la orgă (experiente ce vor fi descrise într-unul dintre romanele sale,"Obeliscul negru").Este preocupat de literatură și filosofie, fiind atras de concepțiile lui Nietzsche. In 1920 publică primul său roman,"Taraba de vise". Vor urma alte numeroase scrieri ce au o temă pacifistă, lucru ce irită pe nazistii veniți la putere în 1933. Cel mai mare succes al lui Remarque (pseudonim sub care își va publica opera literară) va fi romanul"Pe frontul de Vest, nimic nou", ce descrie ororile primului razboi mondial. Romanul, publicat in 1929, va fi vândut în 15 milioane de exemplare si tradus in 42 de limbi, de-a lungul timpului. În 1932, scriitorul emigrează în Elvetia, stabilindu-se la Ascona. În 1933, cărțile sale sunt arse în public de naziști în Germania. Scriitorul continuă să publice, iar în 1939 emigrează in S.U.A. Acolo devine iubitul celebrei Marlene Dietrich (refugiată și ea din calea naziștilor), dar se va casatori cu o altă actriță faimoasă: Paulette Godart, fosta soție a lui Charlie Chaplin și parteneră a acestuia în filmul "Timpuri Noi". Lui Paulette, scriitorul îi dedică romanul „Zeii sunt singuri". În anul 1948, E. M. Remarque se întoarce în Europa, stabilindu-se din nou în Elveția, iar în 1952 apare romanul "Scânteia vieții", a cărui acțiune se petrece într-un lagăr de concentrare. Sora scriitorului a fost închisă și ucisă de naziști intr-un asemenea lagăr. Romanul său "Soroc de viață, soroc de moarte" (1954) a fost cenzurat de editura germană care l-a publicat, scoțând scenele despre atrocitățile germanilor comise în țările ocupate în timpul războiului. Remarque a continuat să publice până în 1962. A căltorit mult în ultima parte a vieții în Franța, Italia, S.U.A.  A murit la 25 septembrie 1970, în Elveția orașul elvețian Locarno.
P.S. În biblioteca noastră sunt romanele scriitorului: „Pe frontul de vest nimic nou” și „Trei camarazi”.

William Faulkner, reprezentantul Americii de Sud

Semne de carte și biblioteci
Născut la 25 septembrie 1897,  în New Albany, William Faulkner și-a petrecut în micul orășel Oxford din Mississippi  o copilărie legănată de poveștile bătrânei negrese Caroline Barr despre glorioșii și dezastroșii ani ai războiului civil. Povești în care revenea mereu figura legendară a străbunicului, colonelul William Clark Falkner, aventurier, războinic și scriitor de succes. (Unul din romanele acestui înaintaș:The White Rose of Memphis (Trandafirul alb din Memphis) cunoscuse 36 de ediții.)
Școala primară și liceul neterminat le va face în orășel, ca apoi să intre funcționar la banca bunicului său, viitorul "model" al lui Sartoris.
În timpul primului război mondial, nefiind primit ca voluntar în armata americană, se înrolează în aviația engleză "Royal Flying Corps", dar rămâne până în 1918 într-o tabără de antrenament din Canada.
Se întoarce acasă, unde se înscrie la universitatea Ole Miss dar după un an se retrage, neavând posibilitatea să-și continue studiile. Războiul nu-l văzuse decât de departe, America o vedea de prea aproape. Și acum, după sublinierea unor biografi, începe a se accentua sentimentul dramei din viețile oamenilor și meleagurile natale.
Hrănit în iluziile gloriei apuse și dezamăgit de viața mizeră a Sudului,  tânărul Faulkner se refugiază în scrierea unor versuri romantice sau ermetice.
Preia postul de diriginte al oficiului poștal al universirății din Oxford. La New Orleans face cunoștință cu scriitorul Sherwoord Anderson, cu ajutorul căruia îi va apărea primul roman Soldier's Pay (Plata soldatului), 1926. Călătorește în Europa, vizitând Italia și Elveția și rămâne câteva luni la Paris.
În urma unei crize cardiace, marele scriitor moare la 6 iulie 1962.
P.S.  Din colecția bbliotecii noastre: „Pe patul de moarte”; „Casa cu coloane”; „Gambitul calului”; „Zgomotul și furia”; „Lumină de august”; „Recviem pentru o călugăriță”; „Hoțomanii”; „Nuvele regăsite”; „Pogoară-te, Moise” și altele.