Mircea Dinescu se naște la Slobozia în ziua de 11
noiembrie 1950.
.JPG)
Debutează cu poezie în 1967 și editorialul Invocație
nimănui, (1971), volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru
Debut. Este redactor la Luceafărul și România literară.
Talentul literar remarcat de numeroși critici (Lucian Raicu, Alex Ștefănescu,
Nicolae Manolescu etc.) este încununat cu numeroase premii literare (Premiul
Herder, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Poezie, Pemiul Academiei Române
pentru Literatură ș.a.).
În urma interviului acordat în februarie 1989
cotidianului „Liberation” în care ataca explicit regimul Ceaușescu,
este supus arestului la domiciliu și i se ia dreptul de semnătură. După revoluția
din 22 decembrie 1989 este președintele Uniunii Scriitorilor (1990 - 1993),
înființează revistele de satiră politică Academia Cațavencu (1990), Plai
cu boi (2001) și Aspirina săracului (2003), este membru
al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și
fondatorul portului dunărean cultural Cetate (Calafat). În anul 2003, în
numărul dedicat „eroilor”, revista Time Europe îl nominalizează pe
Mircea Dinescu la categoria „Hate Busters”. Prezență activă, una dintre
personalitățile cunoscute ale societății civile, Mircea Dinescu are constante
intervenții critice, televizate și publicistice.
P.S.
Din colecția noastră de carte: „Teroarea bunului simț” (București, 1980) și
Opera poetică în 2 volume (Chișinău, 2005).
Salonul de toamnă
Imaginația nu costă nimic
și asta o știe cel mai bine Dumnezeu-pictorul
în septembrie
când profitând de umezeala săracului
deschide o expoziție impresionistă în zidul jilav
(mici pete neînrămate, voluptoasa igrasie ce-l excită pe Manet
de care nici popa nici primarul dornic de ceremonii
n-au habar
altfel, de bună seamă, s-ar fi tăiat o panglică
s-ar fi rostit discursuri ar fi gâlgâit șampania
și critica și-ar fi ros ciolanul ei roz,
aici la zidul săracului
unde mâna reumatică a lui Dumnezeu
iși desăvârșește lucrarea.
Imaginația nu costă nimic
și asta o știe cel mai bine Dumnezeu-pictorul
în septembrie
când profitând de umezeala săracului
deschide o expoziție impresionistă în zidul jilav
(mici pete neînrămate, voluptoasa igrasie ce-l excită pe Manet
de care nici popa nici primarul dornic de ceremonii
n-au habar
altfel, de bună seamă, s-ar fi tăiat o panglică
s-ar fi rostit discursuri ar fi gâlgâit șampania
și critica și-ar fi ros ciolanul ei roz,
aici la zidul săracului
unde mâna reumatică a lui Dumnezeu
iși desăvârșește lucrarea.
