Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

miercuri, 31 decembrie 2014

Ion Vatamanu „Urări cu grâu încolţit”.

În preajma Noului An mă cuprinde dorinţa să scutur de pe mine, ca învechită, vârsta, şi să intru tânăr în vreme nouă. Cu o sanie plină de bucurii să pornesc la vale, pe fulgii ninsorii aşteptate. Prin braţe trec cele 12 luni ale anului, cu bucurii şi tristeţi cu tot ce-i omenesc. Omul se întâlneşte cu omul, ca să se reazeme unul de altul cu fruntea, şi să se înrudească la gând şi la suflet.
Astăzi, în vremea nouă, încep cu noua nădejde. Cuvântul, e ca o cometă cu suflet. Cu toţii în faţa bradului luminos să sărbătorim înnoirea vârstei cu vreme neîncepută.

Pace şi noroc, ţie, an care vii!
Belşug şi sănătate nouă!
Cu grâu încolţit Vă aduc o urare şi Vă seamăn chipurile!

La mulţi ani!

125 ani de la moartea sfătosului Creangă

Semne de carte și biblioteci

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, la 10 octombrie 1872 este exclus definitiv din rândurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului).Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiotescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale școlare.
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău.
În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.
Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași, la doar 52 de ani împliniți.
P.S. : Creanga Opere Oeuvres, Bucarest,1963; Ион Крянгэ Опере (Chișinău, 1972); E. Călinescu Ion Creangă (București, 1973); Крянгэ вушник верде (Chișinău, 1987); Ivan Turbincă și alte povești (București, s.a.); Bojdeuca „Ion Creangă” (Iași, 1987); Dănilă Prepeleac (București, 1991); Popa Duhu și alte povești (București, 1991) Povești (București, s.a.); Amintiri din copilărie (București, s.a.); Texte comentate: Harap-Alb (București, 1983); Povestea lui Harap Alb (Chișinău, 1996); Povești (București, 2002);  Opere (București, s.a.); 5 povești (Iași, 2003); De la Ion Creangă moștenire (Chișinău, 2007); Избранное (Кишинев, 1957); Избранное (Кишинев, 1977); Воспоминания  детства (Кишинев, 1988); Белый Арап (Кишинев, 1989)  ș.a.

Naşterea Mântuitorului

În Betleem colo-n oraş
Dormeau visând locuitorii
Iar lângă turmă, pe imaş
Stăteau de pază, treji, păstorii.
Şi-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a răsunat
Se rumenise cerul sfânt
Păstorii s-au cutremurat.
Din slăvi un înger coborî:
"Fiţi veseli" - îngerul le-a spus
"Plecaţi, şi-n staul veţi găsi
Pe Craiul stelelor de sus!"
Păstorii veseli, în oraş
Spre staul cu paşi iuţi porniră
Şi-un prunc atât de drăgălaş
Acolo-n paie ei găsiră.
Nici leagăn moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micuţul prunc: Isus Christos.
El, Fiul Domnului şi Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarnă vine!...

LA MULȚI ANI!


Aho, aho copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu mânaţi
C-am ajuns în astă seară
La Biblioteca Municipală
Şi c-aici, în Casa asta
Ne vor pune cărţi în traistă
La mulţi ani şi la mai mare
Doamnelor bibliotecare
Să vă dea Domnul de toate:
Poliţe pline de carte
Sănătate, viaţă lungă
Şi finanţe, să ajungă
Tehnică, calculatoare
La nivelul cel mai mare
Dragii mei, colegii mei
Ia, sunaţi din zurgălăi
S-ajungă şi la primar
Că e mare gospodar
Gospodar cu grijă multă
Stă la masă şi ascultă
Tot ascultă şi înseamnă
Ce să facă până-n toamnă
Ca iarna să nu ne prindă
Dezbrăcaţi, cu vântu-n tindă
Faceţi roata cât mai mare
Că suntem în sărbătoare
Puneţi în iesle mult fân
Iar nouă - colaci şi vin.
Că după ce bine serbăm
Dăm cu plugul, semănăm
Şi din nou ne adunăm
Pentru asta, măi flăcăi
Mai sunaţi din zurgălăi
La muţi ani, colegii mei
Hăi, hăi!

joi, 25 decembrie 2014

Stimați colegi, cititori, prieteni, mulți ani!


Flori dalbe pentru domniile voastre, semințe de grâu, semințe de orz, hulubași rumeniți și turtă dulce. Bucurați-vă, creștini, de nașterea Mântuitorului nostru, de anul care a trecut în pace și belșug, de nașterea pruncilor și tihna celor care și-au trăit veacul. A venit timpul mulțămirii pentru ce ni s-a dat și al speranțelor pentru un an mai bun!
Vă dorim dragoste, credință și hărnicie.
Aveți-l pe Domnul în suflet!!!

Colectivul Bibliotecii „Ovidius” vă colindă, vă plugărește și vă sorcovește, 
dorindu-vă prosperitate și LA MULȚI ANI!

Date legate de sărbătorirea Crăciunului

Curiozități
24 decembrie


* În 1818: austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun "Silent Night".


 ** În anul 1999 cinci mii de "porți sfinte" ale unor edificii religioase din întreaga lume s–au deschis în noaptea de Crăciun pentru a marca începutul marelui Jubileu al anului 2.000. Prima poartă a fost deschisă de Papa Ioan Paul al II - leala Bazilica Sfântul Petru din Roma. Anul Sfânt s–a încheiat la 6 ianuarie 2001 (Ziua Botezului Domnului).

miercuri, 24 decembrie 2014

Pretura Centru pe rol de Moș Crăciun la Biblioteca „Ovidius”


La 24 decembrie, în ajun de Crăciun, la Biblioteca „Ovidius” a avut loc totalurile Concursului „O jucărie pentru pomul de Crăciun”. La întâlnirea de sărbătoare au venit mulți copii participanți: de la Gimnaziul 41 - Eugen Duca, Ana-Maria Rusu, Iulian Ișcecov și Iurie Țurcanu; Gimnaziul 53 - Janeta Grigoraș și Andreea Covaci, Estera Călin; de la Liceul „Mihai Viteazul”-  Dan Șișcanu, Roman Cernâs, Iuliana Antoci, Cristina Căldare, Grigore Ciobanu, Patricia Arazov și Ștefan-Alin Pascaru; Mihai Marcu de la Liceul „Gheorghe Asachi și Iulia Guțu de la Liceul „Nicolae Sulac. A mai participat preșcolarul Alexandru Ciobanu. Până a fi anunțate rezultatele concursului, copii au făcut cunoștință cum sărbătoresc Crăciunul copiii din diferite țări. Iar volunterele Ana și Tatiana de la „Ora Poveștilor”, studente la Universitatea de Stat din Tiraspol le-au demonstrat copiilor filmul cu desene animate „Istoria unui brad” și au lecturat Povestea de Crăciun, scrisă de Ion Borș. Apoi au cântat colindele acestui autor.
La încheiere Pretura sectorului Centru a venit cu cadouri pentru fiecare participant, menționându-se în mod special lucrările lui Ștefan-Alin Pascaru din clasa a 8-a și Esterei Călin de 11 ani.
Pomul copiilor de la Biblioteca „Ovidius” a devenit sărbătoresc.

Zincă şi romanele sale poliţieneşti

Semne de carte şi biblioteci
Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman a fost un autor de romane polițiste și cărți-document.
Din mărturisirile scriitorului, aflăm că "la nici 22 de ani, a fost unul dintre acei evrei din România care au luptat în cel de-al doilea război mondial..."
A fost bibliotecar la ARLUS (1945-1946). A absolvit Şcoala de Literatură şi Critică Literară “Mihai Eminescu” (1950-1951). A lucrat ca redactor-șef adjunct la revistele 'Tânărul scriitor' și Luceafărul, redactor la Viaţa românească, secretar responsabil de redacție la Gazeta literară (1962-1966) și director al Casei Uniunii Scriitorilor, din 1967. 
Este autorul a peste 50 de cărți polițiste și de spionaj, fiind laureat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1971) - pentru cartea Și a fost ora H (Editura Militară, București, 1971) - și cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1976).
A decedat la 24 decembrie 2008 la București, după ce mulți ani a suferit de boala Alzeimer și a fost aproape uitat. Scriitorul a fost înmormântat la Cimitirul Evreiesc de lângă staţia de metrou Eroii Revoluţiei.
Fiul său, Andrei (Abraham) Zincă, locuiește în SUA și e un cunoscut regizor de telenovele latino americane.

Toamnele galbene, cu azur de aur, ale lui Juan Ramon Jumenez

Semne de carte şi biblioteci
Juan Ramón Jiménez s-a născut în satul andaluz Moguer, în 1881. Vădind o vocație precoce, la paisprezece ani se poate mândri cu poezii publicate în câteva reviste din Andaluzia. La 14 ani vine la Madrid, unde intră în legătură cu cercurile moderniste. Ruben Dario îl elogiază pentru "suavitatea melancolică" a versurilor sale, care trezesc "dorul de imposibil", și îi sugerează titlul unuia din primele volume: Suflete de violeţă. De la aceste prime versuri până la anii maturității, Juan Ramón Jiménez este un exemplu strălucit de sacrificiu pe altarul poeziei, pe care o slujește cu o fervoare mistică.
Timp de peste jumătate de secol, cât se desfășoară munca sa neobosită de cizelare a operei ("Nici o zi fără o hârtie ruptă"), el a fost pentru mai multe generații de poeți - de la modernismul începutului de veac până la școlile de avangardă - scriitorul venerat, poetul prin excelență, "maestrul indiscutabil" , cum îl numea Rafael Alberti într-o frumoasă carte de amintiri.
Într-o schiță autobiografică publicată în revista Renacimiento, Juan Ramón Jiménez trece în revistă principalele evenimente și stări sufletești care stau la originea operelor sale: " Miros de tămâie și de flori, o fereastră deschisă spre grădină, o terasă cu trandafiri pentru nopțile cu lună se transformă în Arii triste"; o lungă ședere în munții Guadarrama se reflectă în volumul Pastorale; apoi vine o "toamnă galantă - cu azur de aur - care prilejuiește Jurnalul intim și Grădini îndepărtate; aceasta e perioada în care muzica umple cea mai mare parte din viața mea". Urmează o epocă dificilă pentru poet, o epocă de "oboseală, frig și gânduri de sinucidere". O gravă depresie nervoasă, care-l va însoți cu intermitențe toată viața, îl silește să rămână câțiva ani în sanatorii, la Madrid și în sudul Franței. După o călătorie prin Franţa și Italia, se retrage în 1907 în satul natal, unde scrie celebra carte Platero și eu. În 1912 revine la Madrid unde rămâne 25i de ani, trăind în intimitatea poeziei și oarecum la marginea vieții literare, căci viața lui de izolare mândră și concentrată este în întregime subordonată operei.
În anul 1916 are loc un eveniment decisiv în viața sa : în urma unei călătorii în SUA, se căsătorește cu Zenobia Camprubi Aymar (traducătoare în spaniolă a lui Rabindranath Tagore, care-i va deveni colaboratoare neprețuită. După izbucnirea războiului civil spaniol, ia drumul exilului și devine profesor de literatură spaniolă la diferite universități din Statele Unite, Cuba, Puerto Rico. În 1956 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Moare în 1959, în Puerto Rico.

A luat cu sine vântul...

A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii
Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur.
Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte
Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte...
Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare.

marți, 23 decembrie 2014

O lume bizară, bizară

Curiozități 
23 decembrie
* În 1888, pictorul olandez Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire, îşi taie o parte din urechea stângă. Lucrările sale au avut o influenţă profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii şi impactul emoţional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.

** În anul 1941, când România intră în război, la Opera Română din București are loc premiera operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă).


*** În 2013, la 94 de ani a murit Mihail Kalaşnikov, general rus, proiectant de arme. Omul care a scurtat atâtea vieţi pe pământ, a trăit aproape un veac. În anii 1950, Mihail Kalaşnikov a creat o nouă armă AKM, „Automat Kalaşnikov Modernizat”, o îmbunătăţire a armei AK-47. În total, Mihail Kalaşnikov a inventat aproape o sută cincizeci de arme diferite. Era, potrivit biografiei sale, omul cel mai decorat din Rusia. Până la decesul său, survenit la 23 decembrie 2013, avea 35 de brevete de invenţie.

De râsul lumii

Mulțumir lui Columb
Să-i mulţumim lui Columb. Dacă nu exista el, toţi americanii ar fi trăit în Europa!


                                                                                         Ziarul de Vrancea

Colinde mi-s Doamne - un recital al ASCOR


În seara de 22 decembrie, Biblioteca  Ovidius a fost colindată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Filiala Chișinău, care întrunește tineri studioși de la diferite instituții de învățământ din capitală.
Ceata a interpretat colindele: „Noi în seara de Crăciun”. „La lină fântână”, „Colinde mi-s Doamne”, „Un cer senin”, „ Sfânta Maica lui Iisus”,   „La tulpina mărului”, „Colindiță” ș.a.
Gazdele le-au mulțumit cu colaci, dulciuri și bani, ca să se înmulțească în anul care vine.
Colindele și colindătorii au fost imprimați pentru o emisiune de sărbători, care o va realiza Radio Moldova. 


luni, 22 decembrie 2014

„O ce veste minunată” la Cenaclul „Eminescu 2000” de la Biblioteca Publică „Ovidius”

Cete de colindători din diferite localități ale Moldovei au venit să aducă vestea mare la Cenaclul „Eminescu 2000”, condus de Valentina Butnaru. Au fost invitați: Familia Văluță (compozitorul Ilie Văluță și soția sa Natalia, fiica Diana Văluță, cunoscută interpretă de romanțe și nepoții Cristi și Sandu). Au mai venit cu colinde Andreea Soltan, Angela Brașoveanu cu feciorașul său Andrieș. Ne-au colindat membrii Societății „Limba Noastră cea Română (președinte Valentina Butnaru). O ceată de fete din satul Bărboieni, r-nul Nisporeni, conduse de preoteasa Ecaterina, au adus steaua împodobită cu icoane și panglici multicolore. O colindă frumoasă a prezentat Micolo Reaboi, elev la Liceul Teoretic Dante Aligheri din Chişinău. Cu „Florile Dalbe” a venit și Cătălina Găscă de la Gura Galbenă, r-nul Cimișlia. De la Colegiul Național de Construcții ne-a colindat Veronica Sanduleac. Oaspeți de onoare au fost și Victoria Gheaur de la Tătărești, Strășeni, și Nadejda Pruteanu din Bravicea, Călărași.
Prezenți la sărbătoarea noastră au mai fost, dramaturgul Val Butnaru, Elena Butucel prim-vice director BM „B.P. Hasdeu”, familia Comendant, Ana Brăiescu de la  Biblioteca „A. Lupan” de la Academia de Științe din Moldova, Ion și Albina Dumbrăveanu.
Colindătorii au fost răsplătiți cu colăcei, dulciuri și daruri. Voia bună și imnurile cântate pentru nașterea Domnului a durat până seara târziu.

Vă amintim că peste o lună Cenaclul „Eminescu 2000” de la Biblioteca Publică „Ovidius” va sărbători cea de a 15 aniversare de la constituire. 

 

Un poet teolog antisemit, legionar, securist

Semne de carte și biblioteci
Ion Nichifor Crainic, născut Ion Dobre , vine pe lume la 22 decembrie 1889 în satul Bulbucata, județul Vâlcea a fost un teolog român, scriitr, poet, zaris, politician, editor, filosof (creator al curentului gândirist)și profesor universitar la Seminarul Teologic din București și Facultatea de Teologie din Chișinău. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă a spectrului politic și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe. A fost legionar, colaborator al securității și unul dintre principalii ideologi antisemiți din România. Tribunalul Poporului, instituit de către noile autorități comuniste după 23 august 1944, în baza legii nr. 312 din aprilie 1945 privind urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării, în cadrul așa-zisului Proces al ziariștilor Fasciști, l-a condamnat în lipsă, în data de 4 iunie 1945 la detenție grea pe viață.
Crainic moare la 20 august 1972 la Mogoșoaia lângă București.

José María de Heredia, maestrul modern al sonetului francez a fost bibliotecar

Semne de carte și biblioteci 
José María de Heredia , maestrul modern al sonetului francez, s-a născut în  la Fortuna Cafeyere, lângă Santiago de Cuba, fiind în parte spaniol creol, respectiv în parte francez.
La vârsta de 8 ani a venit din Indiile de Vest în Franța, reîntorcându-se de acolo în Havana la vârsta de 17 ani, și în sfârșit stabilindu-se în Franța nu mult după aceea. A primit educația clasică de la preoții bisericii Sfântul Vincențiu din Senlis, și după o vizită la Havana, a studiat la École des Chartes la Paris. Pe la sfârșitul anilor 1860, a format un grup de poeți care s-au adunat în jurul lui Leonte de Lisle, și au primit numele de Parnasieni.
La acest nou curent literar, forma - partea tehnică a artei lor - era de o importanță extremă, și, ca reacție împotriva lui Musset, și-au reprimat cu rigurozitate în opere expresia sentimentului și emoției. "Poezia adevărată", spunea M. de Heredia în discursul său la intrarea în Academie, "poezia adevărată trăiește în natură și în umanitate, și nu în inima ființei dintr-o zi, chiar dacă minunată." Locul lui M. de Heredia în această mișcare a fost numaidecât asigurat. A scris foarte puțin, dar sonetele sale au circulat în manuscris, și i-au conferit o reputație înainte de apariția lor în 1893, împreună cu câteva poeme mai lungi, într-un volum cu titlul de "Trofeele".
A fost ales la Academia Franceză pe 22 februarie 1894, în locul publicistului Louis de Mazade-Percin. Puțini adevărați scriitori au putut intra la Academie cu atât de puține scrisori de recomandare. Un mic volum de versuri - o traducere, cu introducere, a "Istoriei cuceririi Spaniei Noi" a lui of Diaz del Castillo (1878-1881) - o traducere a vieții călugărului Alferez (1894), "Călugărul militar spaniol" a lui Thomas de Quincey, - și una sau două piese scurte cu versuri ocazionale, și un fel de introducere - acestea nu reprezintă decât un "bagaj" literar neînsemnat, ca să folosim expresia franțuzească. Dar sonetele sunt printre cele mai frumoase din literatura modernă. "O legendă a secolelor în sonete", le-a numit M. François Coppée. Fiecare prezintă un tablou, uimitor, strălucitor, desenat cu mână fermă - tabloul unor scene caracteristice din îndelungata istorie a omului. Versul este perfect, șlefuit ca o piatră prețioasă; iar sunetul său are distincție și o armonie deosebită. Singura greșeală pe care ar putea-o sugera cineva, este că fiecare tablou este uneori mai mult decât un tablou, și că linia poetică, ca aceea a maiestrului lui M. de Heredia, Leconte de Lisle însuși, este uneori prea încărcată. M. de Heredia a fost cu nimic mai puțin decât unul dintre cei mai dibaci meșteșugari care au practicat vreodată arta versului. În 1901 a devenit bibliotecar al Bibliotecii Arsenal din Paris. A murit la Château de Bourdonné la 3 octombrie 1905, desăvârșindu-și ediția critică a lucrărilor lui Andre Chenier.

Jean Racine, un dramaturg care pleda împotriva teatrului

Semne de carte și biblioteci
S-a născut la 22 decembrie 1639 la Fante-Milon din Franța într-o familie de mici funcționari. Orfan la 4 ani, mama sa murind când scriitorul avea 2 ani , iar tatăl peste 2 ani El a fost crescut de bunicii săi. Această serie de întâmplări nefericite i-a permis însă să primească o educație aleasă.
Vârsta de 18 ani îl găsește pe Racine orfan și sărac, dar cu o cultură vastă, scrie poezii..
În 1664 a fost introdus curții regale, scriind un poem în care îl lăuda pe Ludovic al XIV -lea. Apoi a jucat într-o piesă de Moliere, în acelaşi an, însa fără prea mare succes. În 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare, care a fost primul său succes.
Racine publică două pamflete împotriva mănăstirii din Port Royal, și în special a fostei sale profesoare, care se opunea carierei sale teatrale.
Imensul succes al tragediei Andronica, jucată sub protectia Doamnei Henriette a Angliei îi asigură reputația lui Racine. După o singură comedie, Apărătorii", în 1668, revine permanent la tragedii și scrie Britanicus, Berenice, Ifgenia si Fedra  în 1677.
Zdruncinat de critici, Racine renunță la teatru, în ciuda succesului capodoperei sale, Fedra. Membru al Academiei Franceze încă din 1673, Racine a fost înalţat la rang de cavaler în 1690. Este deasemenea trezorier al Franței, funcție care îi aduce venituri considerabile. Deasemenea este numit historiograf al regelui în 1677. Racine decide să se așeze la casa lui iar soția sa Catherine de Romanet îi dăruiește 7 copii. Însă căsătoria sa a fost una din interes.
La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile biblice Esthera și Athalia. La acea vreme Racine era tot împotriva teatrului, dar considera aceste piese ca opere pedagogice și poetice.
Racine a murit în anul 1699 la Paris în urma unei tumori. La cererea sa, a fost înmormântat în Pont Royal, dar după distrugerea localitații, cenușa sa a fost mutată la Biserica Saint-Elenne-du-Mont din Paris.

sâmbătă, 20 decembrie 2014

ANUNȚ

PROGRAMUL DE LUCRU DECEMBRIE 2014

Nina Slutu-Soroceanu l-a adus pe Moș Crăciun la bibliotecă

Întâlniri cu scriitorii
Biblioteca Ovidius a organizat o întâlnire a copiilor de la Grădinița nr. 78  cu scriitoarea Nina Slutu-Soroceanu. Din start s-a încins o discuție interesantă, pe marginea cărții „Moș Crăciun ne-a vizitat”. Au vorbit despre apropiatele sărbători, despre Sfântul Nicolai și Nașterea Domnului, despre Moș Crăciun și iarna, în toate aspectele ei. Nina Slutu-Soroceanu a citit copiilor poezii. La rândul lor, și copiii au recitat din versurile autoarei. Scriitoarea le-a prezentat copiilor și alte cărți pe care le-a scris pentru ei - „Mofturel”, „Am venit la voi, copii”, „Am vorbit cu florile”, „Castele până la stele”, „Cine vrea la școală” ș.a. Întâlnirea din ajun de Crăciun a reușit. Copiii intuziasmați au făcut coadă după autografe, s-au fotografiat cu scriitoarea.

vineri, 19 decembrie 2014

Emmily Jane Bronte, scriitoarea unui singur roman

Semne de carte şi biblioteci

Scriitoarea engleză Emily Jane Brontë , cunoscută mai ales pentru unicul ei roman, La răscruce de vânturi (Wuthering Heights), s-a născut în 1818.
Emily Jane Brontë a fost romancieră și poetă engleză, renumită pentru romanul său Wuthering Heights - clasica literaturii Engleze. Emily a fost a doua din cele trei surori Brontë: Cherlotte și Anne. Ea a publicat sub pseudonimul andogin - Ellis Bell. Emily s-a născut în Thorton, lîngă Bradford în Yorkhire în familia lui Patrick Brontë și Maria Branwell. Ea a fost sora mai tînără a lui Charlotte Brontë și a cincea din cei șase copii. În 1824, familia Brontë a schimbat locul de trai în Haworth, unde tatăl său a devenit vicar. În copilărie, după moartea mamei sale, cele trei surori și fratele lor - Patrick Branwell Brontë au creat pămînturi imaginare pe care au inclus în istoriile ce le-au scris. Puține lucrări ale lui Emily din acea perioadă au supraviețuit, cu excepția poeziilor recitate de personaje (The Brontës' Web of Childhood, Fannie Ratchford, 1941). În 1838, Emily a început să lucreze în calitate de guvernantă la Academia Miss Patchett la școala Law Hill, lîngă Halifax, plecând după aproximativ șase luni din cauza îmbolnăvirii. Mai tîrziu, împreună cu sora ei Charlotte, ea a frecventat o școală privată în Bruxelles întemeiată de Constantin Heger și soția lui - Claire Zoë Parent Heger. Ei încearcă să deschidă o școală, dar nu au elevi suficienți.
Această a fost descoperirea talentului poetic a lui Emily de către Charlotte, ceea ce a dus la publicarea unui set de colecții de poezii în 1846, poeziile lui Currer, Ellis, și Acton Bell. Pentru a scăpa de prejudecățile împotriva scriitorilor de gen feminin, surorile Brontë au adoptat pseudonimul androgin. În 1848 ea a publicat romanul său unic Wuthering Heights ca două volume din setul compus din trei volume (ultimul fiind Agnes Grey scris de sora ei Anne). Structura sa inovativă a nedumerit criticii într-un oarecare fel. În 1850 Charlotte a editat și a publicat Wuthering Heights ca un roman aparte, semnîndu-l cu numele său adevărat.
Sănătatea lui Emily, la fel ca și a surorilor sale, slăbea din ce în ce mai mult din cauza climei aspre acasa și la școală. Ea răcise în timpul înmormîntării fratelui său ceea ce a dus la tuberculoză. Refuzînd ajutorul medical, ea a decedat la 19 Decembrie 1848 la aproximativ orele 14. Ea a fost îngropată lîngă biserica Sfîntului Mihail în Yorkshire de Vest.