Semne de carte și biblioteci
Albert Camus se naște la 7 noiembrie 1913, într-un ținut sărac
al Algeriei, Drean - părinții săi fiind stabiliți aici încă din 1871.
Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare,
Lucien. Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus
este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus, un țăran francez, moare în
primele lupte ale primului Război Mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine
spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabilește la Alger,
unde a muncit întâi la o fabrică de cartușe, iar apoi a spălat cu ziua rufele
pe la familiile avute. Albert își petrece copilăria lângă mama sa, aproape surdă
și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie și fratele său,
Lucien. Mediul familial, aflat sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează
profund personalitatea.
„Ducând o viață săracă", nota el în Caiete, „printre oamenii
aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare
a fi adevăratul sens al vieții". Oricum ar fi arătat mediul copilăriei, el
îl identifică cu paradisul pierdut.
În următorii ani, preocuparea sa principală devin studiile.
Absolvă cursurile școlii comunale, după care urmează, ca bursier, cursurile
liceului din Alger; a urmat și studii universitare. Face studii de filozofie,
luându-și licența cu teza Metafizica creștină și neoplatonismul.
Camus trăiește intens extremele existențiale: se dedică pasiunii sportive,
devine chiar un celebru fotbalist, gustă o formă de glorie accentuată, dar la
vârsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frânează
avânturile și îl determină să aleagă o viață mai retrasă în locul uneia de
boem.
În 1933, odată cu venirea lui Hitler la putere, Camus
a participat activ într-o mișcare antifascistă.
Anul 1934 este marcat de două evenimente importante. În 1934, Camus
s-a căsătorit cu Simone Hié, dar această căsătorie nu a durat mai mult de un
an.
Cel de-al doilea eveniment este intrarea sa, la îndemnul unui prieten, în Partidul
Comunist Francez, unde primește sarcina de partid de a se ocupa cu
propaganda în mediile musulmane (deși spunea altundeva că „libertatea n-a
învățat-o de la Marx, ci din mizerie".
Camus a părăsit Partidul Comunist Francez în împrejurări și din motive care nu
sunt întru totul clare. După unele surse, această ruptură ar fi intervenit în
anul 1935, iar după altele, în 1937.
În toată această perioadă Camus și-a continuat studiile la
Facultatea din Alger, având concomitent diverse ocupații pentru a-și
cîștiga existența. Până în 1939, viața sa decurge în mod obșnuit, fără
evenimente spectaculoase. Însă în acest an izbucnește cel de-al doilea război
mondial. Camus a încercat să se înroleze, dar este respins din cauza sănătății
sale. El pleacă la Oran – „un oraș obișnuit și nimic mai mult decât o
prefectură franceză de pe coasta algeriană" – unde va plasa acțiunea
romanului Ciuma.
În 1940, se căsătorește cu Francine Faure, originară din Oran. În 1941 începe
să lucreze la romanul Ciuma.
În 1942, un reviriment al bolii sale îl obligă pe Camus să se odihnească
la Chambon-sur-Lignon. La 8 noiembrie 1942 are loc debarcarea
trupelor anglo-americane în Africa de Nord, fapt care îl separă de soția
sa, rămasă la Oran până la eliberare.
În 1957 i se decernează Premiul Nobel pentru literatură. După trei ani,
la 4 ianuarie 1960, moare într-un stupid accident de mașină, în timp ce se
întoarcea la Paris, din scurta vacanță a sărbătorilor de iarnă, de la
ski.
P.S.
De pe rafturi de bibliotecă: „Ciuma” (București, 1965); „Străinul” (Chișinău,
1990); „Fața și reversul”, „Nunta”, „Mitul lui Sizif”, „Omul revoltat”, „Vara”
(București, 1994); „Teatru” (București, 2004); „Primul om” (București, 2005);
„Florence estrade” (Chișinău, 2008); „Străinul”, „Ciuma”, „Căderea”, „Exilul și
împărăția” (București, 2008).
