Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

duminică, 2 noiembrie 2014

Ezra Pound, un fascist care-şi scrie versurile, timp de 12 ani, în casa de nebuni

Semne de carte şi biblioteci
Ezra Weston Loomis Pound,  poet american, reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului XX, a decedat la 1 noiembrie 1972 în oraşul Veneţia, Italia, în vârstă de 87 de ani, după o viaţă plină de complicaţii.
Fiind din statul Idaho, SUA, în tinereţe îşi face studiile la Universitatea din Pennsylvania (2 ani), după care se transferă la colegiul Hamilton. Activează ca profesor o perioadă scurtă de timp la colegiul Wabash
Pound călătorește în Europa, stabilindu-se în cele din urmă la Londra. În această perioadă, Pound s-a implicat în politica fascistă și s-a întors în Statele Unite abia în 1945, când a fost arestat sub acuzația de trădare datorită difuzării propagandei fasciste la posturile de radio din Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Considerat a fi nebun, a fost închis într-un azil timp de 12 ani. În această perioadă el a continuat să scrie poezie. După ce a fost eliberat, în 1958, Pound a revenit în Italia.
Erza Pound a avut doi copii: o fiică - Mary – cu Olga Rudge (în afara căsătoriei, Olga fiind o renumită violonistă şi un companion al lui Pount pentru mulţi, foarte mulţi ani din viaţa lui) şi un fiu, Omar, cu soţia sa Dorothy. Cei doi copii au fost crescuţi foarte diferit şi nu au locuit cu Ezra (probabil şi datorită bolii): fata era crescută de o ţărancă germană care primea 200 de lire pe lună. Fiul său Omar era crescut de bunica din partea mamei, acea doamnă sofisticată şi rafinată – în Anglia – pentru a deveni un perfect gentilom.
Întreaga creație poetică a lui Ezra Pound a fost publicată în doar două volume.
Francesca
Ai apărut ieşind din noapte
Şi erau flori în mâinile tale,
Acum o să apari dintr-o forfotă de oameni,
Dintr-un tumult de vorbe despre tine.

Turbam când îţi rosteau numele
În locuri de toate zilele.
Aş fi vrut ca valurile reci să-mi spele mintea,

Iar lumea să se usuce ca o frunză moartă
Ori ca seminţele de păpădie şi să se spulbere în vânt,

Iar eu să te pot găsi iar,
În singurătate

Într-o staţie de metrou
Apariţia acestor fete în mulţime –
Petale pe o creangă, udă.

T”ai Şi”h
Petalele cad în fântână,
Portocalii petale de trandafiri,
Culoarea lor se-nchearbă de piatră

 L'ART, 1910
Arsenic verde pe-o pânză ca albuşul de ou,
Fragi zdrobiţi! Haide, hai să ne-ospătăm ochii!