Semne
de carte şi biblioteci
Eugen
Ionescu s-a născut la 26 noiembrie 1909, în oraşul Slatina, cunoscut în afara
României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a
fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al
teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obișnuia
să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința
de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca
Caragiale.
Tatăl
său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar)
avea cetățenie franceză. La vârsta de patru ani își însoțește familia în
Franţa, unde va rămâne până în 1924. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au
simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia
copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor
familie cei mici au fost supuși la unele abuzuri fizice și verbale, iar această
traumă a marcat profund destinul artistic al scriitorului.
Marta
Petreu susține că Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu
va relua această afirmație în capitolul consacrat dramaturgului din Enciclopedia
exilului literar românesc. Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a
demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune
protestantă și că nu este adevărată afirmația lui Mihail Sebastian din Jurnal
că aceasta s-ar fi convertit la creștinism abia înainte să moară. Teza Martei
Petreu era că tocmai acest amănunt al originii etnice l-ar fi împiedicat pe
Eugen să se "rinocerizeze", într-o perioadă când colegii săi de
generație cochetau deja cu ideile totalitare.
După
ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a
continuat educația în România, urmând liceul la Colegiul Naţional
Sfântul Sava din Bucurşti. Examenul de bacalaureat îl susține la Colegiul Naţional
Carol I din Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând
licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este
numit profesor de franceză la
Cernavodă ; mai târziu este transferat la Bucure ști. În 1936 se
căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo
lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy. Tot acolo își
scrie și teza de doctorat "Tema morții și a păcatului în poezia
franceză" pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de
atașat cultural la legaţia României din Paris se datorează politicii pe care
Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali
români, trimițându-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați
sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța.
Activitatea politică a atașatului cultural la Paris era însă minimală, Ionescu rezumându-se să
traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să
aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze.
Primele
apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în
revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de
critică literară și o încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viața
grotescă și tragică a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri
și se numește Elegii pentru ființe mici. Cele mai de seamă scrieri în
limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !,
premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru "scriitori tineri
needitați". Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând
uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale
literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel
Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o
operă valabilă, Eugen Ionescu revine și susține că ar putea dovedi exact
contrariul!
Întreaga
operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original și reușit de a
desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic și absurd al existenței,
fatalitatea morții, splendoarea și neantul condiției umane.
Se stinge din Viaţă la Paris în ziua de 28 martie 1994.
Regele Absurdului avea 85 de ani.