Vasile Demetrius s-a născut la 1
octombrie 1878, în Braşov Este fiul Elisabetei şi al lui Dumitru Ogea, sobar de
meserie. Demetrius a început şcoala la Bucureşti, unde a fost
înmatriculat cu numele de familie Dumitrescu. Starea materială precară a
părinţilor i-a împiedicat să urmeze mai mult de patru clase primare şi l-a
silit să practice felurite îndeletniciri: ajutor de librar, muncitor la o
ţesătorie, la o fabrică de zahăr, corector de ziar, învăţător suplinitor,
administrator de moşie, funcţionar la Ministerul Domeniilor. Căsătorit cu
Antigona Rabinovici, a avut o fiică, Lucia Demetrius, scriitoare. Scrie
versuri, este un harnic romancier, face traduceri. Debutează în literatură în
1898, semnând V. Demetrius, nume pe care îl va adopta de acum înainte.
Se stinge din viață la București, în
data de 15 martie 1942.
P.S. Biblioteca noastră dispune de un
volum de Versuri alese (Casa școlarilor, 1943) și „Monahul Damian”, din seria
„Romanul popular”.
Ea nu era
Ești tu? Mă chemi iubito tu?
Ori frunzele șoptesc în vis?
Lăsa-vei ochiul meu închis
De noaptea care m-abătu
Mă-ntreb mereu de tot ce sânt?
Căci eu te-aveam, și eram doi!
Ești tu? Foșnesc mătăsuri moi?
Sânt frunze veștete! e vânt!
Ce noapte grea! e plumb în cer!
Pe ochii mei s-așterne ceața.
Ah, părul tău mi-atinge fața?
Nu: salcia se frânge-n vaier.
Apleacă-te și zi-mi: „iubite!”
Ți-s ude genele-amândouă!
Era-n spre zi, și stropi de rouă
Picau din frunzele pălite.
