Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

joi, 9 octombrie 2014

Andre Maurois și istoria franceză

Semne de carte și biblioteci

André Maurois,  născut  la 26 iulie 1885 cu numele Émile Salomon Wilhelm Herzog,  într-o familie bogată de evrei alsacieni din orașul Elbeuf.  Și-a făcut educația la Rouen, în Normandia.  După ce a luat licența în litere, s-a ocupat o perioadă de conducerea uzinei pe care o deținea familia sa.
În timpul primului război mondial s-a înrolat în armata franceză și a servit ca interpret, apoi ca ofițer de legătură cu armata britanică.
Primul său roman, Tăcerile colonelului Bramble, a fost o operă literară caracterizată printr-un acut realism social și o critică a societății contemporane lui.  Acest roman a avut un succes imediat în Franța și a fost tradus rapid in Regatul Unit.
În 1938 (în ședința din 23 iunie) este ales membru al Academiei Franceze.
La începutul celui de-al doilea război mondial a fost numit observator oficial francez atașat la Cartierul general britanic. În calitatea sa de oficial a urmat armata engleză în Belgia. După ce a fost demobilizat, a plecat în Canada, unde a scris despre experiențele sale de pe front,  în  „Tragedie în Franța”.
În 1947, pseudonimul „André Maurois” devine numele său legal.
În 1967, după o lungă carieră de scriitor, moare la Neuilly-sur-Seine, lângă Paris, unde este și înmormântat.

Andre Maurois a fost un eseist, scriitor și istoric francez. El a devenit  cunoscut și datorită biografiilor făcute unor personalitați ca: Honore de Balzac, Frederic Chopin, Benjamin Franklin și mulți alții.

P. S. Pe rafturile bibliotecii noastre: „Thanatos palace hotel” (București, 1963); Nuvelles (Москва, 1966);  „Mașina de citit gîndurile” ( București, 1973);  „Climate” (Columna, 1992) ;  „Climate” (București, 1993);  „Insula fericirii” (București, 1993); „Blestemul aurului” (Timișoara, 1993);  „Lelia sau viața lui Gorge Sand” (Chișinău, 1993).