Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

vineri, 17 februarie 2017

Invitație la dans

Ziua de astăzi este una specială, nu doar prin data de 17 februarie a anului 2017, ci prin faptul că la biblioteca Ovidius a fost lansat programul Chișinăul citește. Din câte cunoaștem ordinea e ordine peste tot, iar prioritatea aparține celor mici, căci prima lansare de carte a avut loc la oficiul copii, unde Ianoș Țurcanu i-a invitat pe toți la Dansul florilor, cei poftiți la dans au fost elevii din clasa I/II-a de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”.
Deși micuți, s-au înaripat cu toții în dansul poeziei și i-au adus zâmbetul pe buzele poetului care-i încuraja cu aplauze.
Capitolul întrebări ne-a facinat pe toți cei prezenți, căci datorită lor, care sunt curioși de toate și de tot, am aflat și noi câte ceva nou din biografia poetului, precum că în clasa I a scris prima poezie, dedicată unei fetițe căreia îi plăcea de alt băiat, apoi în clasa a IV-a a primit cadou de la maica sa un carnet pe care l-a semnat Opere alese a lui Ianoș Țurcanu, iar în clasa a V-a, a VI-a a publicat nuvele și aștepta laude din partea celor înaintați în arta scrisului.
Din sincerele destăinuiri am conștientizat că nu poți deveni scriitor dacă nu ai vocație și talent, totodată poetul i-a îndemnat pe copii să-și aleagă o profesie pe plac, să facă doar ceea ce le place, că de altfel viața e monotonă și fără progrese, de fapt aceasta e ideea poetului că o zi trecută fără a scrie, e o zi tristă.

Din acest considerent, dragi cititori, pentru  a vă învesili ziua, vă invităm la lectură, la „Dansul florilor.”