BIBLIOCLUB ”SPIRIT ŞI INTELECT”

Poezii de MIHAELA CAZACU
Studentă la Colegiul de Construcţii din Chişinău
Specialitatea: Design Interior

ENUNŢUL PERSONAL CARE O CARACTERIZEAZĂ
Timpul meu a fost ieri, acum, nu-i exclus si mâine…
Pasiunea mea de a scrie a început de la 16 ani, până atunci n-am considerat că sunt în stare să redau în versuri ce văd, ce aud, ce simt şi ce trăiesc sau ce încerc să trăiesc în locul altora.
Dar nu uit de faptul că am în mine o urmă a bunicii mele, care scria versuri pentru copii, în special, pentru nepoţii ei. Cred că are norocul ca harul ei să nu se piardă în neştire, dar să fie auzit, văzut şi simţit prin mine. O altă persoană care a influenţat dintr-un unghi depărtat, dar cu multă siguranţă, a fost profesoara de română, d-na Clima Aurelia, care, prin îndemnul de a citi diverse opere, mi-a stârnit pofta si dragostea pentru literatură.
Autorii preferaţi: M. Eliade, M. Preda, L. Blaga, A. Blandiana, A. Silvestru, M. Garreta. Cu siguranţă nu mă opresc aici, am tot timpul înainte sa mă delectez cu alte dulceţuri de creaţii…
Fiecare poezie în parte am încercat s-o redau în aşa mod, încât să stârnesc fiori şi semne de meditaţie. Sper să fiu înţeleasă şi acceptată, nu pentru că le-aş considera ideale sau mai bune decât altele, ci doar pentru că le-am scris cu mult suflet şi sinceritate.

ARITMIA
E aritmie !
Stele căzătoare
semnalează moartea.
O frunte, înclinată-n pustiire,
ascunde pleoape îngrelate
de genele scăldate-n roua
amintirilor apuse.
Vântul sâcâitor despoaie arborii,
acerb, aduce ploaie în durere.
Talazuri îngrozite
alungă cochilii în spumă,
pe-o plajă alinată
de hoinăritul tălpilor în căutare.
O rază, străbate nemiloasă zarea.
O mână jucăuşă cu
degete-ncreţite de bătrâneţe,
adună-n pumn nisipul tinereţii.
Însă ca timpul, strecurându-se-n neştire
lasă pulberea-n amintire…
În contrast, de plete-ncărunţite,
un roşu se prelinge
din boltă peste valuri…
Luna veghează rece
nemuritorul spirit, camuflat
în chip de bătrânică încremenită.
Uitând să mai respire, de frică
să nu curme ritmul inimii bolnave
Un scârţâit!
O poartă s-a deschis
şi când privi in urmă,
o tânără copilă se ivi… Neclintită,
de parcă s-ar privi-n oglindă,
distinse chipul ei de mai demult,
ce radia imensă prospeţime.
Cu paşii îngrelaţi porni bătrâna, dar…
Negrul i-a acaparat lumina,
poarta s-a închis şi
ochii ei ţintiţi trădau dezamăgire.
O lacrimă-i atinse gura tremurândă,
ce ascundea în colţul ei un zâmbet trist.
Timpanu-i juca după tactul inimii bolnave,
iar conştiinţa număra bătăile
ca paşii într-un vals : 1, 2, 3, 1, 2, 3, 1 şi scade ritmul.
A venit timpul
când totul e ascuns sub plapumă ceţoasă.
Toate-şi pierd din formă şi culoare…
Stai! ! ! Se aude un râs copilăros…
Ah! E al bătrânei...
Acum se ia de mână
Cu Luna - mamă
Şi râde către Stele – Neamul ei…


CIOBUL
Printr-un ochi de ciob
atentă, privesc la două siluete…
Seamănă cu două umbre îmbrăcate-n negru .
În urma lor totul se-ndoaie
precum crengile uscate …
Şiroaie de dor au curs
Şi miroase a putregai de nepăsare …
Brusc… mă trezesc c-o durere
în carnea despicată acerb
de colţul ciobului uitat de vremuri .
Ştii că doare, dar nu ştii
cum se tratează rănile adâncite
în urma miilor de cusături …