Veselul Păstorel, nițel întristat de băieții cu ochi albaștri

Oglinzi obscure

Alexandru O. Teodoreanu (1894 – 1964), cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, mare cunoscător şi degustător de vinuri şi coniacuri, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene.

A rămas în literatura română prin epigramele sale.
În caz ca numele Teodoreanu sună cunoscut, … a fost fratele scriitorului Ionel Teodoreanu (1897 – 1954), care a scris „La Medeleni”, „ Uliţa copilăriei”, „ În casa bunicilor”,  „Bal mascat”, „ Golia”.

Arestat fiind în perioada comunismului de către Securitare, la interogatorii lui Păstorel i s-a cerut să divulge adevaratele sentimente ale prietenilor săi despre regimul politic. A evitat un răspuns direct, dar în cele din urmă a informat Securitatea despre lipsa aparentă de loialitate a Mariei Tănase. Să ai de furcă cu „băieții cu ochi albaștri”, nu e aceeași să faci glume pe seama lor, la un pahar de vin.

Iată câteva versuri scrise de Alexandru O. Teodoreanu cu diverse ocazii…

Aici doarme Păstorel,
Băiat bun şi suflet fin,
Dacă treceţi pe la el,
Nu-l treziţi, că cere vin!
Acest vers, devenit  ulterior epitaf pe piatra de mormânt a poetului, a fost scrisă când era internat în Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor (în Bucureşti).
Despre acestă stațiune , Păstorel scrie cu ironie:
Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor!
Posibil să fi fost ultima lui epigramă. A murit după câteva zile, la 17 martie 1964, la vârsta de 70 ani neîmpliniți.