Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

vineri, 29 aprilie 2016

Iubiți creștini! Stimați colegi!



De secole sărbătorim Învierea Mântuitorului. Trecem prin suflet acest Eveniment, purificându-ne. Cei care au avut putere de voință au postit 40 de zile, cei bolnavi și mai slabi cu duhul s-au abținut doar de la unele plăceri lumești. Oricum, gândul ne-a fost la faptele lui Iisus Hristos, la chinurile pe care le-a suferit, mântuindu-ne pe noi de păcate. Sfintele Paști  este una din cele mai luminoase sărbători, care ne face să fim mai buni, mai receptivi  la suferințele și nevoile altora.
Din Ziua Învierii Domnului. ne vom saluta cu rostirea unui Adevăr: „Hristos a înviat”, răspunzând prin confirmare: „Adevărat a înviat”. Vom merge la biserică și vom sfinți Pasca. Apoi, cu cei dragi, ne vom așeza la masă, vom ciocni ouă roșii, vom  gusta din bucatele pe care ni le-a dat Domnul, vom servi câte un păhărel de vin roșu, slăvindu-l pe Iisus Hristos. Important  e ca în aceste zile de sărbătoare să împărțim din bunurile noastre cu cei mai triști ca noi. Să sărbătorească și cel avut, dar și cel sărman, care există din mila Domnului.
Să ne bucurăm că  Domnul ne-a ales, dându-ne șansa să fim mai buni.

Hristos a înviat! Cu adevărat a înviat!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu