Maiakovski, disperat, s-a sinucis

Oglinzi obscure

 De ce s-a sinucis Maiakovski? Lili Brik sugerează în cartea ei de interviuri înregistrată în anii 70 la Moscova, “Avec Maiakovski”/1980, că se temea de bătrîneţe. Foarte probabil, mai mulți au remarcat în amintirile lor asta. Dar mai era ceva, Maiakovski simţea că îi trecuse vremea. Rusia o lua – sub pumnul de fier al lui Stalin – spre alte orizonturi. Dictatura se instala tot mai vădit şi controla deja literatura. Cenzura şi KGB făceau restul. În anii preluării puterii de Lenin şi bolşevicii lui, Maiakovski fusese foarte util, şi de aceea, preţuit. Acm nu mai era nevoie de el. În lumea literară îşi făcuseră loc activişti duri, scriitori duplicitari, servili, slugi ale partidului. Ei făceau jocurile. Maiakovski era omul anilor 20, al NEP-ului leninist. Pentru el nu mai era loc şi oricum nu ca un privilegiat. Dacă ar fi supravieţuit anului 1930, îl aştepta Gullag-ul. Singura opţiune era să devină un propagandist al lui Stalin. Cred că Maiakovski, mai avea în suflet anii de început ai futurismului şi avangardei. El crezuse că bolşevismul va elibera omul, că viitorul aparţine libertăţii. Aflase la sfişitul anilor 20 că era exact pe dos. În acest context s-a sinucis. Era de prisos. (STELIAN TANASE)

Din colecția de carte a Bibliotecii Ovidius: Стихотворения. Поэмы (Москва, 1970); Мистерия. Блуфф. Клопп. Баня. Пьесы (Москва,1971); Громада. Любовь (Москва, 1977); Избранная лирика (Кишинев, 1980); Стихотворения (Москва, 1980); Слов набат (Москва, 1985); Eu și Napoleon (București, 1908); Vioara și ceva nervi (Iași, 2011).