Semne de
carte și biblioteci
Vintilă Horia s-a
născut în 1915, în Oltenia, pe numele lui adevărat Gheorghe Caftangioglu.
A studiat la Facultatea de Drept, în paralel cu cea de Litere și Filozofie. Aidoma
altor intelectuali români de calibru mondial cu traiectorii similare, Cioran, Eliade și Noica, Horia a avut o perioadă relativ scurtă
în jurul anilor 1937 și 1938 când a fost atras de Legionarism, publicând
chiar un articol elogios la adresa lui Adolf Hitler. Deși ulterior s-a
dezis de acea perioadă, incluzând luări de poziție publice, existând în acest
sens multiple dovezi Horia a continuat să fie considerat de către unii simpatizant
fățiș (și constant) al mișcării legionare, iar de către alții chiar ideolog în
România al fascizmului, mai ales datorită unora din opiniile sale
exprimate prin scriiturile sale din anii târzii 1930.
De exemplu, în cotidianul Sfarmă-Piatră nr.
198, miercuri, 25 iunie 1941, p. 1, Vintilă Horia a publicat un articol cu
titlul "Mărturia unui tînăr", în care scria că “Mi-aduc
aminte de zilele de groază ale anului trecut, cînd Asia se revărsase peste
Nistru și cînd scursura evreiască a tîrgurilor Basarabiei și Bucovinei pălmuia
obrajii curați ai ostașului român".
În anii 1940 - 1945, când Vintilă
Horia a locuit la Roma și Viena, a fost parte a diplomației
românești, ca șef de cabinet la Ministerul Propagandei și, ulterior, atașat de
presă la Roma. Reprezentarea la Roma a fost întreruptă în anii conducerii
statului român de alianța dintre guvernul mareșalului Ion
Antonescu și legionari. A revenit în diplomație, de data aceasta la Viena.
Când România întoarce armele împotriva Germaniei (august 1944),
Vintilă Horia și soția lui, Olguța (n. Teohari), sunt internați într-un lagăr
german. La sfârșitul războiului, cei doi soți pleacă în Italia. Aici,
Vintilă Horia îl cunoaște pe Giovanni Papini, scrie și publică în reviste
italiene, dar situația economică grea a Italiei postbelice îl determină să
plece mai departe, în Argentina (primăvara 1948). Va sta la Buenos
Aires până în martie 1953, când se întoarce în Europa, și anume în Spania,
unde are o activitate literară susținută și se face cunoscut.
În 1946, Tribunalul Poporului din
România l-a condamnat în contumacie la 25 ani muncă silnică, pentru crime
de război.
Vintilă Horia se stinge din viață la
4 aprilie 1992 în Collado Villalba, Madrid, Spania. A fost un diplomat, eseist,
filozof, jurnalist, pedagog, poet și romancier român, care a scris în special
în limbile română și franceză, cunoscând consacrarea internațională după exilul
său.
P.S.
Cărți pe poliță de bibliotecă: Viitor pierdut (Craiova, a.a.); Dumnezeu s-a
născut în exil (Craiova, 1991); Cavalerul resemnării (Craiova, 1991)); Mai sus
de miazănoapte (București, 1992); Salvarea de ostrogoți (Craiova, 1993); Un
mormânt în cer (București, 1994).
Te voi iubi din umbră, necunoscut și grav,
Pe drumurile toamnei iți voi ciopli icoană
Și-n fiecare frunză, cu patimi de zugrav,
Voi auri feeric altare de prigoană
în razele de soare, ca-n ape reci de vis,
Voi risipi medalii cu chipul tău săpat
Și fiecare frunză va fi un paraclis
Și fiecare toamnă un drum înmormântat.
Tu știi să treci senină, cu brațele-n rotund
Și palid joc de umbre tăiate-n marmori reci.
Eu rup din mine zvonuri și clinchete de gând
Ca să păstrezi surâsul și ritmul tău pe veci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu