Semne de carte și biblioteci
Ana Brâncoveanu s-a născut în
familia boierească Brâncoveanu, dintr-o mamă de origine greacă si bulgară,
Raluca Musuruș, căsătorită cu Grigore Brâncoveanu. Mama ei era fiica lui
Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 și
a Anei Vogoride. Raluca Musuruș a fost o cunoscută muziciană, idolul
compozitorului polonez Paderewski. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu
Mathieu de Noailles, în anul 1897. După circa un secol, Anna de
Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și
aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de
influență parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la
scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable”
care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi
a exclusivistei Academii Franceze, care i-a acordat marele premiu pentru
literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Noailles era
vara prinților Bibesco și se înrudea cu toți aristocrații care au avut
reședința la Paris. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost
prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten
personal al reginei Maria al României.
Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue
Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi
Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette, Paul Valéry,
Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de
Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.
După Primul Război Mondial societatea
și gusturile literare se modifică și Anna de Noailles se trezește că scena
literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de
avangarda suprarealistă a lui André Breton. Ea nu are însă organul necesar ca să-i
înțeleagă.
Deși era prietena personală a lui
Colette, Anna de Noailles rămîne o reprezentantă a ceea ce criticii francezi
numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost
comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele
ei au fost considerate ca fiind „Dionysiac-ecstatice, senzuale, erotice,
jucăușe, cîteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi
spus:
Madam', în
Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră.
Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet
francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a
câștigat „un loc unic”, în „literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de
Noailles a fost modelul personajului Marcel Proust al contesei Gaspard de Reveillon
din romanul „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare
poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței.
La slujba sa de înmormântare
ținută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanți politicieni
și literați ai epocii sale. „Istoria literaturii române de la origini până în
prezent” a lui G. Călinescu o
descrie doar ca fiind „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale
românești”. Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenția culturii
franceze ea va fi probabil redescoperită și în țara natală. În porțiunea de nord-est a cimitirului
Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul
familiei Bibescu (no. 6), în care sunt înmormântate Anna de Noailles și Martha Bibescu.
P.
S. Cartea din colecție: „Umbra zilelor” (Cluj-Napoca, 1982).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu