Din cărțile vechi și rare ale colecției Bibliotecii „OVIDIUS”

„Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia”, culegere în 10 volume de Iuliu A. ZANNE, București 1895

A POMENI

* ∆ Din pomană s'a făcut raiul (I. Popescu, înv.) Ne îndeamnă să săm celor săraci.

* ∆ Pomană o fi, dar...n'oiu mai uita-o (G. P. Falviu, înv.) Se dice de un bine, făcut, nu de voie ci silit.

* ∆ O fi și la altul pomană, nu numai la mine(G. P. Falviu, înv.) Se dice celui care ne tot supără cu cerințele lui.

* ∆ Cine alergă după pomeni, nu se vede sătul nici odată. (T. Bălășoiu, înv.)

Să nu te lași în nădejde că'ți va da altul, căci ajungi de nu ai mânca.

A murit înghesuit la pomană. (Iord. Golescu) Se dice pentru cei ce se vîră la pomeni c nișce calici, a mânca d'a gata.

* Face pomană fără voia lui. (A. Pann) Când dai ce-va fără să vrei.

* ∆ A dat mult de pomană. (G. P. Falviu, înv.). Se dice pentru cei bătrâni și sgârciți , în zeflemea.

* ∆ A'și face pomană. (Gavr. Onișor, prof.). Adică a face un bine cui-va.

* De pomană.

1. Fără plată

2. Adică de jeba, fără a fi ascultat.

* ∆ Nu pomeni pe tatăl teu cu coliva altuia. (V.A. Fobescu)

* ∆ I-a cântat vecinica pomenire. (Sem. Centr. Buc.) Adică a murit.

De pe tărâmul ăla-l-alt (Gr Jipescu) Adică din lumea morților.