Semne de
carte și biblioteci
Heine s-a născut dintr-o familie evreiască din Dussrldorf, Germania .
Tatăl său a fost un comerciant care, în cursul ocupației franceze a constatat
că s-au deschis noi perspective pentru evrei. Când tatăl său a dat faliment,
Heine a fost trimis la Hanburg, unde unchiul său, Salomon, un bancher
bogat, l-a încurajat să se pregătească pentru o carieră în comerț. După ce și
afacerea lui Heine a dat faliment, el s-a hotărât să studieze dreptul la
universitățile din Gottingen, Bonn și la Universitatea Humboldt din Berlin,
dar în final, deși a absolvit în 1825, a constatat că literatura este mai
interesantă decât dreptul. În această perioadă s-a hotărât să se convertească
de la Iudaism la Protestsntism. Acest lucru i-a fost necesar,
deoarece în multe din statele germane, li se aplicau restricții severe
evreilor, în multe cazuri fiindu-le chiar interzisă practicarea unor profesii. Una din profesiile interzise pentru evrei era și cea de
profesor la universitate, care devenise țelul lui Heine. Heine și-a justificat
convertirea, spunând că aceasta a fost „biletul său de intrare în cultura
europeană”. De fapt, se pare că nu a fost chiar așa. Vărul și binefăcătorul
său, compozitorul Meyerbeer, nu a fost nevoit să se convertească pentru a
pătrunde în cultura europeană. Pentru tot restul vieții, Heine s-a confruntat
cu elementele incompatibile ale dublei sale identități, germane și evreiești.
Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia
lirică, din care o bună parte (mai ales lucrările de tinerețe) a fost pusă
pe muzică de compozitori de lieduri, dintre care cel
mai reprezentativ a fost Robert Schumann. Și alți compozitori, între
care Richard Wagner, Franz Fchubert, Felix Mendelssohn, Fanny
Mendelssohn, Hugo Wolf și Johannes, au pus pe muzică versuri ale
lui Heine. Chiar și în secolul al XX-lea, Hans
Werner Henze și Lord Berners le-au urmat exemplul.
Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii).
Pasiunea sa amoroasă unilaterală față de verișoarele sale Amalie și Therese
l-au inspirat să scrie cele mai reușite versuri, Buch der Lieder (Cartea
cântecelor, 1827).
În 1831 Heine a plecat în Franța, la Paris.
Acolo a aderat la socialismul utopic, reprezentat de adepții ideilor
lui Saint-Simon, care propovăduiau un paradis egalitarist, fără clase
sociale, bazat pe meritocrație.
Cu excepția unei scurte vizite în Germania, în 1843, el și-a
petrecut restul vieții la Paris. În Germania lucrările sale au fost interzise,
împreună cu ale celor care erau considerați ca făcând parte din mișcarea Julies
Deutschland (Germania tânără).
Cu toate acestea, de la distanță, a continuat să
comenteze politica germană. În 1844 a scris Deutschland. Ein
Wintermärchen (Germania. O poveste de iarnă), un fel de
dare de seamă a călătoriei întreprinse de el în Germania și a climatului
politic de acolo. Prietenul său, Karl Marx, a publicat lucrarea în
ziarul Vorwärts. În lucrarea Atta Troll: Ein
Sommernachstraum (Atta Troll: Visul unei nopți de vară), el
a satirizat politica utopică a opozanților regimului din Germania.
Experiența emoționantă a exilului său se oglindește în poezia In
der Fremde (Printre străini). În ultimii săi opt ani de viață
a fost țintuit la pat, unii cred că a avut scleroză în plăci, în timp ce
alții opinează că a avut sifilis. A murit la Paris, la 17 februarie 1856 și a
fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.
Am plâns în somn, iubito
Am plâns în somn, iubito,Visam c-ai fi murit
Şi chiar după trezire
Plânsei necontenit.
Am plâns în somn, iubito,
Visam că m-ai lăsat
Şi chiar după trezire
Plânsei nemângâiat.
Am plâns în somn, iubito,
Visam ce drag ţi-s eu
Şi chiar după trezire
Amarnic plâng mereu.
Visam ce drag ţi-s eu
Şi chiar după trezire
Amarnic plâng mereu.
P.S. Din colecția noastră: Impresii de călătorie (București,
1955); Versuri alese (București, 1956); Poeme (București-Chișinău, 2003);
Herbert Eulenberg „Heinrich Heine” (București, 1957); A. Dmitriev „Heinrich
Heine” (București, 1959).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu