Semne de carte și biblioteci
André Paul Guillaume Gide
a fost unicul fiu al lui Paul Gide și al soției sale, Juliette
Rondeaux. Tatăl său se trăgea dintr-o familie de hughenoți din sudul
Franței, mama sa, de ascendență normandă, chiar dacă crescuse și fusese
educată în religia protestantă, aparținea unei
familii Romano-catolice, stabilită la Rouen. Când Gide a împlinit 8
ani a fost trimis la Școala Alsaciană din Paris, dar educația sa a fost
întreruptă de atacuri de natură nevrotică. După moartea prematură a tatălui său
în 1880, mama sa a preluat frâiele educației sale, a fost dat pe mâna unei
guvernante indiferente și a unor institutori. În perioada cât a locuit în Rouen
Gide s-a atașat puternic de verișoara sa, Madeleine Rondeaux.
Gide
s-a întors la Școala Alsaciană pentru a-și pregăti examenul de bacalaureat, și
după ce l-a trecut în 1889, și-a dedicat viața scrisului, muzicii și
călătoriilor. Prima sa operă a fost un studio al unei tinereți neliniștite
intitulat Les Cahiers d’André Walter (Caietele lui André
Walter). Scris la persoana întâi, ca majoritatea operelor sale de mai
târziu, ea împrumută elementele confesiunii, cea care avea să-i aducă lui Gide
faima care l-a consacrat.
În
anul 1891 un coleg de școală, scriitorul Pierre Louys, l-a introdus în
cercul După-Amiezelor de Marți, patronat de poetul simbolist Stephane
Mallarme iar pentru o vreme opera sa a fost influențată de ideile
curentului simbolist. Poemul în proză Roadele pământului (1897)
reflectă eliberarea sa din angoasele păcatului și acceptarea propriilor
impulsuri, indiferent cât de neconvenționale ar fi fost acestea. Cu toate
acestea, după întoarcerea la Paris, relaxarea aceasta s-a pierdut total, căci
scriitorul s-a întors în saloanele pariziene, extrem de „înțepate". Va
satiriza acest mediu în povestirea Paludes (Mlaștini)
(1894) - o minunată parabolă a animalelor, care, deoarece locuiesc în peșteri
întunecate sfârșesc prin a-și pierde vederea și a orbi. În 1894 Gide s-a
reîntors în Africa de Nord unde a întâlnit cuplul format din Oscar
Wilde și Lord Alfred Douglas, care l-au încurajat să-și recunoască
homosexualitatea ascunsă cu mare grijă. A fost rechemat în țară din pricina
bolii mamei sale. În luna octombrie 1895 Gide s-a căsătorit cu vara sa,
Madeleine, care anterior îi refuzase cererea în căsătorie. În 1896 a fost ales
primar al comunei La Roque - era în acel timp, la doar 27 de
ani, cel mai tânăr primar francez. Deși și-a luat misiunea în serios a reușit
să termine Fructele pământului în 1897 și nu a avut prea mare
succes, deși după cel de-al Doilea Război Mondial a fost considerat cel
mai influent dintre textele autorului. Publicarea lui Corydon în
1924 a fost dezastruoasă iar Gide a fost atacat chiar și de cei mai apropiați
dintre prietenii săi. Gide a scris în această epocă singurul său roman
recunoscut ca atare de scriitor, Les Faux-Monnayeurs (1926) (Falsificatorii
de bani). Pentru un timp va crede și în comunism, în 1936 va
vizita Uniunea Sovietică, și, deși se declară inițial încântat de cele
văzute va reveni asupra impresiilor inițiale în alte două cărți, în care își
exprima deziluzia față de stalinism, și anume în volumele Retour de
l'U.R.S.S. (1936) (Întoarcerea din URSS) și Retouches à
mon retour de l'U.R.S.S. (1937) (Post-scriptum la Intoarcerea din
U.R.S.S.).
În
1938 soția lui Gide, Madeleine, a murit. Din 1942 și până la sfârșitul
războiului Gide va locui în Africa. Aici scrie piesa de teatru Tezeu,
a cărei intrigă simbolizează chiar această întoarcere a lui Gide către trecut,
căci Tizeu se poate reîntoarce la Ariadna doar pentru că este
agățat de firul subțire al tradiției. În iunie 1947 Gide a obținut primul său
titlu onorific, cel de doctor în litere la Universitatea din Oxford. În
același an, în luna noiembrie, i se acordă Premiul Nobel pentru Literatură.
În 1950 va publica ultimul volum din Jurnal, o înregistrare a vieții
sale din 1889 și până la vârsta de 80 de ani. Jurnalul acesta, cu peste un
million de cuvinte este o narațiune în care a înregistrat experiențe, impresii și
crize morale, pe o perioadă care depășește 60 de ani și constituie un document
de o bogăție sufletească extraordinară. După publicarea sa Gide a renunțat
complet la scris.
P. S. Cărți pe raftul bibliotecii:
„Falsificatorii de bani” (București, 1996); Opere (Chișinău, 1998)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu