Andre Breton de la dadaism la suprarealism

Semne de carte și biblioteci

André Breton s-a născut la Tinchebray ca fiu al unui negustor. Și-a petrecut copilăria pe meleagurile britanice începând să scrie de mic poeme – l-a cunoscut pe poetul Paul Valery. A studiat medicina și mai târziu psihiatria datorită căreia, în 1921, l-a cunoscut pe Sigmund Freud. În timpul primului război mondial, l-a cunoscut pe Jacques Vache, un dadaist înfocat.

În 1916 el s-a alăturat curentului cultural dadaist, dar după un timp s-a întors la suprarealism și a colaborat cu Louis Aragon și Philippe Soupault la revizuirea operei Littérature. Foarte importante pentru el au fost întâlnirile din timpul războiului cu Guillaume Apollinaire.
Breton și colegii lui credeau că izvoarele libertății personale și liberării sociale stau în inconștient. Au găsit exemple în tablourile pictorilor Hieronimus Bosch și James Ensor, în scrierile lui Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Alfred Jarrysi și chiar în conceptele revoluționare ale lui Karl Marx.

Din 1930 publică câteva colecții de poeme printre care Iubire nebună (1937), volum ce apără emoțiile iraționale ale iubiților, inspirat din mitul Cenușăresei. Proza scrisă de el a fost mai bine văzută decât poeziile sale dintre care se remarcă opera Nadja (publicată în 1928), un portret al lui Breton și al unei femei nebune. Titlu se referă la un nume de femeie, de fapt numele soției sale, și începutul cuvântului "speranță" sau "nădejde" în rusește.

Între 1940 și 1950 el a scris esee și colecții de poeme printre care Arcane 17 (1945). Ultima sa lucrare poetică se numește Constellations (1959). Moare la Paris la 28 septembrie 1966.

Iarba roșie
Iarba roșie, aurul marilor pălării marine
Compun pentru fruntea ta muzică și penele
Infernului. Pe drumul tău înalbesc nicovalele
De se face frumos în inima ta ce tună pe rinichii tăi

Niciodată valea iubirii! Printre frunze dispar

Trenuri prinse cu lasouri de brumă...

Sânii spre ale cascadelor spumă
Să le întorci etern: lumina este tot ceea ce îmbrățișez.
 
Cometă a râsului, pleacă unde neantul te cheamă,
Deschide picioarele tale ca un evantai sau o inflorescență;
Doar tu știi să-mi faci primăvară în sânge și apă.
Balanțele vieții, cu tine pe post de braț.