Semne de carte și biblioteci
George Bogza
s-a născut la 6 februarie 1908, la Blejoi lângă Ploiești, ca fiu al lui
Alexandru Bogza. Acesta era fratele mai mic al lui Alexandru Bogza și
fratele mai mare al lui Nicolae Bogza.
A fost poet,
reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei,
autor al câtorva din textele ei definitorii (Ursuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea
visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la
recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și
consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini
contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști,
meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific
scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului
exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al
destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit
regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de
amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).
Moare la 14
septembrie 1993, în București, la un an după fratele său, scriitorul Radu
Tudoran.
P.S. De pe raft: Pagini contemporane (București, 1957); Tăbăcării și
lumea petrolului (București, 1957); Scrieri în proză (București, 1957); O sută
șaptezeci și cinci de minute la mizil (București, 1968);Basarabia țară de
pămînt (București, 1991)
Nu credeam
să-nvăţ ...
Fără frumuseţea ta, frumuseţea lumii e scrum şi cenuşă,
Fără braţele tale, braţul oricui e pentru mine laţ de spânzurătoare.
Trăiesc numai ca să măsor, în fiece clipă, neîndurarea morţii.
Fără ochii tăi, ochii mei nu văd decît întuneric,
Nimic nu mai are glas, stinsă e orice lumină.
Ce grea e moartea într-un univers care el însuşi moare.
Fără numele tău, numele meu numeşte neantul,
Vânăt urcă din adânc valul mării, urlându-şi disperarea.
Fără frumuseţea ta, frumuseţea lumii e scrum şi cenuşă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu