Semne de carte și biblioteci
Romulus Zaharia s-a născut la 15 februarie 1930, la
Chișinău și a fost prozator, reporter, om de film. Este autorul romanului Ademenirea (1983),
interzis de autoritățile comuniste ale vremii. A fost supus unor persecuții
fizice și morale,fiind nevoit, astfel, sǎ plece din
țară, împreunǎ cu familia,
în 1986.
Fiul lui Gheorghe Zaharia și al
Mariei (n. Caratașu), dintr-o veche familie de macedoneni. Îi moare fratele
geamăn, Remus, la vârsta de 9 ani, într-un accident. Studii la Școala Primară „Costache
Negri” din Iași (1936-1940), Liceul Național în Iași (1941-1943). În 1942, tatǎl, subofițer întors de pe front, moare
din cauza unei septicemii. Continuǎ, cu mari
dificultǎți, Liceul de
Stat din Petroșani (1944-1945), Liceul „Inochentie Micu Klein” din Cluj (1946-1947).
În același timp, este nevoit să lucreze, deținând carnetul de muncă de la
vârsta de 14 ani. Urmează Școala de ofițeri de la Măgurele, absolvită cu gradul
de sublocotenent, arma grăniceri (1949). A fost repartizat la Serviciul de
presă din cadrul Direcției Generale Politice a Ministerului Afacerilor Interne
unde devine membru fondator al revistei ostășești Pentru patrie (începând
de la 1 mai 1949). Urmează școala de redactori și tehnoredactori de edituri de
pe lângă Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor din București (1950-1951)
și cursurile la Academia Militară (1951). În 1952, se căsătorește cu Viorica
Moldovan din Gherla-Cluj. Au un copil, Romulus Nicolae. Este avansat la gradul
de locotenent major, în 1953, este trecut, apoi, în rezervă, datorită unei
îmbolnăviri foarte grave (din cauza excesului de muncă de la o vârstă fragedă).
Devine un redutabil reporter. În perioada 1962-1969, a fost secretar general de
redacție la Luceafărul, în garnitura lui Eugen Barbu. Licențiat al
Facultătii de Limba și Literatura Română a Univ. din București (1962-1968).
Devine secretar de redacție la Luceafărul (1962-1968), apoi
șef serviciu presă (1969-1971) la Direcția Rețelei Cinematografice și Difuzării
Filmelor și inspector general la Centrul Național al Cinematografiei
(1971-1973). A realizat peste 30 de filme documentare la Studiourile Sahia.
Debut publicistic în Lupta Ardealului (1946). Debut literar în Luceafărul (1959).
Debut editorial cu vol.Ỉntâmplări din viață și sport, în 1958 (în
colaborare). Volumul de reportaje Cal bătrân cu chinga roșie (1974)
reprezintă o parabolă strecurată prin cenzura vremii: calul bătrân este poporul
român și chinga roșie, sistemul comunist. În 2003, se întoarce în țară,
stabilindu-se în localitatea Fǎget, jud.
Timiș, alǎturi de soția
sa, unde își (re)editeazǎ câteva
romane. Moare în iunie 2006, dupǎ o lungǎ suferințǎ fizică și morală, detectabilǎ în cele mai importante romane ale sale.
Romanul parabolă Ademenirea,
scris în 1956-1968, este predat editurilor în 1968. Cartea este un aspru
rechizitoriu al anilor tulburi de după cel de-al doilea război mondial,
caracterizați de excesele noii puteri comuniste și de tendințele revizioniste
maghiare. Greva „șepcilor roșii” din Cluj, condusă de părintele Arcadie
(Bartolomeu Anania), ocupă un loc important în economia romanului. Personajul
amnezic Iozom, internat într-un ospiciu, ca urmare a diferitelor terapii impuse
de medici, încearcă să descifreze înțelesurile acunse din istoria unei țări
cufundate, la rândul ei, în întuneric. Refuzată și tergiversată de referenții
și factorii decidenți ai vremii, cartea apare în 1983, la editura Dacia,
prin curajul și generozitatea lui Al Căprariu și poetului Vasile Nicolescu.
Drept consecință, în februarie 1984, romanul a fost retras de pe piață, iar
tirajul a fost topit. Ademenirea a stârnit un adevărat scandal
diplomatic la Budapesta. Autorul și vinovații pentru apariția cărții au fost
pedepsiți, romanul fiind retras de pe piață. Supus unor persecuții sociale,
morale și materiale, Romulus Zaharia pleacă din țară în 1986, iar din 1988 se
stabilește în Statele Unite. Casa cu ochii scoși, scris în 1980, al
cărui manuscris a fost păstrat de Manela Profeta, apare în 1994, la editura Dacia în
două volume. Subiectul îl reprezintă exploatarea, fără scrupule, a uraniului de
către sovietici din localitatea Băița de lângă orașul Ștei, jud. Bihor, în
perioada 1945-1955. Colecția de povestiri Epihia în stil valah,
scrise după 1990, radiografiază moravurile românilor stabiliți în America,
într-un demers romanesc original și tulburător. Anotimpurile unei
țigănci este un roman picaresc, cu suficiente elemente tipice unui
roman parabolă, care prezintă viața unei țigǎnci (un alter-ego al scriitorului),
supusǎ unei
fatalități orientale.
P.S Din colecția noastră: Cal
bătrîn cu chinga roșie (București, 1974); Ademenirea (Cluj-Napoca, 1983); Casa
cu ochii scoși (Cluj-Napoca, 1993).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu