Când s-a născut, pe 29 august 1891, la Sankt Petersburg, în afară
de legătura de rudenie cu Anton Cehov, fratele tatălui său, prea puține lucruri
păreau să-i prevestească uriașul și, în același timp, ciudat de nedreptul
destin pe care avea să-l trăiască. Cel cunoscut astăzi în istoria teatrului și
a cinematografiei drept Michael Chekhov a venit pe lume într-o familie din
clasa de mijloc, mama lui fiind o evreică pe nume Natalia Golden, a doua soție
a tatălui său.
Dacă Anton Cehov glumea sau nu atunci când spunea despre nepotul
lui de patru ani că „e un mare talent în devenire” nu se poate ști. Însă felul
cum au evoluat lucrurile în existența lui arată că Cehov a avut spirit de
clarvăzător… Băiețelul pe nume Mihail Alexandrovici avea să se înscrie la
Școala de Teatru Suvorin pe care o va absolvi cu brio. Atunci începea cariera
lui în teatru, despre care, la acel moment, în 1911, nu avea de unde să știe
că-l va purta până dincolo de ocean, în exil, unde avea să devină una dintre
vedetele Hollywoodului și profesorul preferat al vedetelor de acolo.
1911 a fost anul în care a fost admis de Stanislavski la Teatrul
de Artă din Moscova, unde a început să lucreze cu el și să-i învețe metoda,
alături de alte figuri strălucite ale momentului. N-a trecut mult și
Stanislavski avea să îl considere cel mai bun dintre elevii lui, rămânând
celebre cuvintele pe care i le-a spus la un moment dat lui Gordon Craig, că,
dacă vrea să-i înțeleagă pe deplin metoda, atunci trebuie să-l vadă jucând pe
elevul lui, Mihail… De altfel, cei doi au devenit foarte buni prieteni,
Stanislavski considerându-l un actor de geniu, studiile lor aprofundate cu
„memoria afectivă” conducându-l pe Mihail prin tenebre care s-au sfârșit chiar
cu o cădere nervoasă. Ceea ce l-a făcut pe Stanislavski să vadă limitele
sistemului său.
În 1913 și-a început cariera în cinema, a jucat în câteva filme
mute rusești și s-a căsătorit. Numai că în 1917, în timpul Revoluției din
Rusia, soția lui, Olga, l-a părăsit, aruncându-l astfel într-o depresie din
care nu avea să-și revină de fapt niciodată. Până în 1955, când a murit, la
sfârșit de septembrie, avea să fie alcoolic și depresiv. Pe cât de scurtă, pe
atât de tulburată, povestea lor de dragoste a început în primii ani petrecuți
la Teatrul de Artă din Moscova, ea fiind una dintre actrițele vedetă ale
momentului, care, ceva mai târziu, mutată în Germania cu al doilea soț, avea să
fie admirată de… Hitler.
Tot în perioada în care l-a părăsit Olga și după Revoluția din
Octombrie, Mihail s-a îndepărtat și de Stanislavski și de sistemului lui, iar
acesta din urmă nu l-a iertat, considerându-i gestul o formă de trădare.
Mihail, care va deveni nu peste multă vreme Michael, își dezvolta deja propriul
sistem, pe care l-a aplicat mai târziu și care a influențat toată lumea de la
Hollywood. Sistem care însă nu i-a adus consacrarea pe care i-ar fi putut-o
aduce decât parțial.
Crescut în teatrul lui Stanislavski, Cehov, Vahtangov și
Meyerhold, Michael și-a creat o tehnică nouă, psihofizică, pornind tocmai de la
sistemul stanislavskian, dar ducându-l mai departe și încercând să-i descopere
limitele și să le depășească, coroborând corpul, imaginația și intelectul.
Numai că producțiile și gândirea lui erau mult prea „reacționare” pentru Rusia
acelei perioade, iar regimul sovietic le-a catalogat drept „dușmănoase”,
concediindu-l. Așadar, la sfârșitul anilor ’20 a părăsit Rusia pentru a nu se
mai întoarce niciodată. Câțiva ani i-a petrecut în Europa, în diverse țări, în
Germania jucând în filme alături de fosta soție. A predat actoria în mai multe
țări din Europa, printre care Franța, Austria și Anglia, iar apoi a emigrat în
Statele Unite, unde și-a deschis propria școală și a pus în scenă o dramatizare
de mare succes după „Demonii” lui Dostoievski, pe Broadway.
Tehnica lui, în continuare folosită, se bazează pe o abordare care
ține total de imaginație, în așa fel încât actorul să experimenteze adevărul
clipei. Este vorba despre așa-numita „individualitate creativă”, care nu e
direct legată de personalitatea lui. Această individualitate creativă îi
permite actorului să folosească părți din subconștient unde există imagini
arhetipale și universale.
„Tot ceea ce trăiești sau experimentezi în viață, tot ceea ce vezi
sau gândești, tot ce te bucură sau te face nefericit, toate regretele și toate
bucuriile, tot ce iubești sau urăști, tot ce eviți sau toate lucrurile spre
care tinzi, toate realizările și toate eșecurile, tot ceea ce aduci cu tine pe
lume la naștere – temperament, înclinații, talente, toate fac parte din acea
zonă a ființei tale așa numită adâncimile subconștientului. Uitate de tine sau
niciodată cunoscute ție, toate trec printr-un proces de purificare. Și devin
sentimente. Transformate și curățite, ele devin părți ale materialului din care
individualitatea ta creează psihologia, „sufletul” iluzoriu al personajului”.
Așa s-ar rezuma teoria lui Michael Chekhov, cel care, în 1945, a primit o
nominalizare a Academiei Americane de Film pentru rol secundar, în filmul
„Fascinație”, al lui Alfred Hitchcock, de altfel cel mai cunoscut rol al său.
Cu doi ani înainte de moarte, în 1953, a publicat o carte despre
metoda lui, „To the Actor”, cu o prefață de Yul Brynner, care, de altfel, i-a
fost elev, alături de alte vedete de la Hollywood, printre care Marilyn Monroe,
Ingrid Bergman, Anthony Quinn, Gregory Peck, Gary Cooper sau Clint Eastwood.
Rămâne emoționantă întâlnirea de la sfârșitul vieții, în însorita
Californie, cu fiica lui, Ada, devenită și ea actriță. Fiica iubirii lui de
câțiva ani cu Olga, dintr-o Rusie care i-a rămas departe…
Mihail Cehov a decedat în noaptea de 30 septembrie 1955 la
Beverly Hils, California. Urna cu rămășițele defunctului au fost înhumate la Cimitirul Forest Lawn Memorial
Park din Hoolliwood.
