Suicidul Virginiei Woolf

Oglinzi obscure

După terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortem) Between the Acts, Virginia Woolf a căzut victimă depresiei asemănătoare cu cea pe care o mai avusese. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial, distrugerea casei ei din Londra în timpul atacului prin surprindere, și primirea rece a biografiei sale de către un prieten - Roger Fry, au agravat starea ei întratât încât nu a mai putut să lucreze.

Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea și-a îmbrăcat paltonul, a umplut buzunarele cu pietre și a intrat în râul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a înnecat. Scena a devenit un leitmotiv al romanului Orele scris de Michael Cunningham și a filmului realizat după roman. Trupul Virginiei Woolf a fost găsit abia pe 18 aprilie. Soțul ei a înmormântat rămășițele ei incinerate sub un copac în grădina din Monk's House, casa lor din Rodmell Sussex.

În ultima ei scrisoare către soțul ei, scria: „Simt cert că înnebunesc din nou. Simt că nu putem trece din nou prin încă o astfel de stare groaznică. Și de data aceasta nu mă pot însănătoși. Încep să aud voci și nu pot să mă concentrez. De aceea fac ce pare să fie cel mai bun lucru. Tu mi-ai oferit cea mai mare fericire care poate să existe. Nu cred că un cuplu ar fi putut să fie mai fericit până când a venit această boală teribilă. Nu mai pot lupta. Știu că îți stric viața, că fără mine vei putea lucra. Și tu o vei face, știu. Vezi, nici nu pot să scriu cum se cuvine. Nu pot citi. Tot ce vreau să spun e că îți datorez ție toată fericirea vieții mele. Ai fost foarte răbdător cu mine și incredibil de bun. Vreau să spun asta - toată lumea o știe. Dacă cineva ar fi putut să mă salveze, ai fi fost tu. Toate m-au părăsit cu excepția încrederii în bunătatea ta. Nu mai pot continua să-ți distrug viața. Nu cred că doi oameni ar fi putut să fie mai fericiți decât noi.”

Din colecția noastră: „Jurnalul unei scriitoare” (București, 1980); „Anii” (București, 2006); „Camera lui Iacob” (București, 2006); „Orlando” (București, 2011); „Valurile” (București, 2012).