Oglinzi obscure
Creangă
era conştient că suferea de o boală nemiloasă şi, după cum notează Jean
Boutiere, pe 15 mai 1855 i-a scris lui Negruzzi că a ajuns „bolnav şi aproape,
dacă nu de tot, idiot”. „Continuă totuşi să-şi îndeplinească funcţia de
institutor care-i dă de lucru treizeci de ore pe săptămână şi-l obligă să facă
de patru opri pe zi, drumul lung ce separă bojdeuca de şcoala din Păcurari. Cam
la aceiaşi dată, era probabil îngrijorat de starea sănătăţii, deoarece fiul îi
scrie, la 23 mai: „N-ai grijă, că de bătrân poţi muri, da de boala asta, ba!”
În
iunie 1885 şi un an mai târziu, Creangă a fost nevoit să se îngrijească din nou
la Slănic şi
„nu-şi pierduse nici buna dispoziţie, nici extraordinara poftă de mâncare” În
acelaşi timp, se interesa la fiul său Constantin, pe atunci student la Viena, despre medicii din
capitala austriacă. „Între 1885 şi 1887, Creangă, prea suferind pentru a-şi
face orele, fu constrâns să părăsească postul de institutor (...). Cum nu avea decât
vreo 50 de ani, fu silit să se zbată pentru a-şi aranja drepturile la pensie şi
pentru asta făcu câteva călătorii la Bucureşti. A trăi atunci în lipsuri”. (Va
urma).
e
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu