Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

miercuri, 20 mai 2015

„Eu voi fi rege”

Semne de carte și biblioteci

La 20 mai 1799, în orașul Tours se naște Honoré de Balzac, fiind primul copil al familiei. Acesta primește un singur prenume Honoré, fapt destul de rar pentru Franța acelei perioade. Noul născut va fi încredințat unei doici, în satul Saint-Cyr de lângă Tours, unde va rămâne până la vârsta de patru ani, după obiceiul timpului.

În 1805 este luat de la doică și dat la internatul Leguai din Tours. După doar doi ani este trecut la internatul unui colegiu din Vendôme. Viața din internat este, după cum va apărea mai apoi ilustrată în Louis Lambert, foarte severă folosindu-se pedepse ca bătaia cu vergi și închiderea la carceră. În contrast cu duritatea vieții din internat însă, acesta i-a dat ocazia tânărului Balzac de a citi mult, în special, lucrări de știință și filozofie, scriind chiar un Traité de la volonté (Tratatul voinței), care a fost confiscat de către un supraveghetor. În afară de versurile pe care le compunea neobosit, Traité de la volonté dovedește preocupările copilului, una dintre laturile firii sale.

Relevantă pentru acea perioadă a vieții scriitorului este o scrisoare prin care directorul colegiului răspundea întrebărilor, în ceea ce privește aspectul și caracterul lui Honoré, unui editor în 1855:

„Un copil grăsuț, dolofan și cu fața rumenă. Iarna plin de degerături la mâini și picioare. Din cauza acestui neajuns a trebuit să fie cruțat adesea de bătaia cu vergi, care pe atunci se mai folosea întrucâtva, iar pedeapsa îi era schimbată în ținere la arest. Multă nepăsare, taciturn, deloc răutăcios, originalitate completă.”

În 1813, în timpul celui de-al doilea trimestru școlar, Balzac este luat acasă de la colegiul din Vendôme, din cauză că „slăbise, îngălbenise la chip și avea o privire de somnambul”, după cum va mărturisi mai târziu sora lui Laure. Se reface repede și la începutul noului an școlar își reia învățătura la liceul din Tours.

Spre sfârșitul anului 1814, Balzac-tatăl este numit șef al aprovizionării diviziei întâia militare și se mută la Paris cu întreaga familie, în cartierul Marais, pe strada Temple. Balzac este dat pe rând la două instituții din cartier.

Odată cu anul 1815, Balzac terminându-și studiile, se înscrie la Facultatea de Drept în urma unui compromis între el și tatăl său care l-ar fi dorit în Școala politehnică. Pentru inițiere în jurisprudență, face practică mai întâi la Guillonnet-Marville (notar al cărui ucenic a fost și dramaturgul Eugène Scribe), urmând ca după un an și jumătate să treacă pentru încă optsprezece luni sub maestrul Passez. Munca aceasta îl pasiona, viitorul romancier acumulând observații asupra oamenilor și a dramelor sociale pe care funcția îi dă prilejul să le cunoască.

Pe de altă parte, însă, Facultatea de Drept nu îl atrăgea. Prefera în schimbul cursurilor facultății sale pe cele de literatură de la Sorbonna, pe cele de filozofie ținute de spiritualistul eclectic Victor Cousin, sau expunerile naturalistului Geoffroy Saint.

În 1819, odată cu împlinirea vârstei de 20 de ani, familia tânărului Honoré deschide o discuție asupra viitorului său. Când acesta își expune hotărârea fermă de a se consacra literaturii, tatăl îl apostrofează: „În literatură trebuie să fii rege, ca să nu fii ordonanță !”. Tânărul Balzac, cu lacrimi în ochi răspunde: „Eu voi fi rege !”, după cum va mărturisi mai târziu Laurei Surville, sora lui preferată, și, de departe, una dintre cele mai apropiate persoane pe întreg parcursul vieții scriitorului.

La cei 73 de ani ai săi, Balzac-tatal, după ce se consultă cu soția lui, îi oferi tânărului Balzac un răgaz de doi ani în care să-și demonstreze talentele literare. Pentru aceasta, Balzac urma să trăiască dintr-o rentă de 1500 de franci, rămânând la Paris, cu toate că familia sa se retrăgea într-o casă nou achiziționată la Villeparisis în Saine-et-Marne, nu departe de Paris.

P.S. Din colecția Bibliotecii „Ovidius”: Opere (București, 1956); Femeia de 30 de ani (București, 1971); Femeia de 30 de ani. Istoria celor treisprezece (București); Eugene Grandet. Taica Goriot (Chișinău, 1990); Povestiri din Comedia umană (București, 1991); Muza departamentului (Iași, 1992); Ferragus. Fata cu ochii de aur (București, 1992); Femeia de 30 de ani (Chișinău, 1993);Comedia umană (București, 1992); Centaurul (București, 1992); Illusions perdues (Paris, 1995); Le Piere Goriot (Paris, 1995); Le Colonel Chabert (Paris, 1996); Moș Goriot (București, 2010); Eugenie Grandet .Femeia de 30 de ani (București, 2011).

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu