La 20 mai 1799, în orașul
Tours se naște Honoré de Balzac, fiind primul copil al familiei. Acesta primește
un singur prenume Honoré, fapt destul de rar pentru Franța acelei perioade.
Noul născut va fi încredințat unei doici, în satul Saint-Cyr de lângă Tours,
unde va rămâne până la vârsta de patru ani, după obiceiul timpului.
În 1805 este luat de la
doică și dat la internatul Leguai din Tours. După doar doi ani este trecut la
internatul unui colegiu din Vendôme. Viața din internat este, după cum va
apărea mai apoi ilustrată în Louis Lambert, foarte severă folosindu-se pedepse
ca bătaia cu vergi și închiderea la carceră. În contrast cu duritatea vieții
din internat însă, acesta i-a dat ocazia tânărului Balzac de a citi mult, în
special, lucrări de știință și filozofie, scriind chiar un Traité de la volonté
(Tratatul voinței), care a fost confiscat de către un supraveghetor. În afară
de versurile pe care le compunea neobosit, Traité de la volonté dovedește
preocupările copilului, una dintre laturile firii sale.
Relevantă pentru acea
perioadă a vieții scriitorului este o scrisoare prin care directorul colegiului
răspundea întrebărilor, în ceea ce privește aspectul și caracterul lui Honoré,
unui editor în 1855:
„Un copil grăsuț,
dolofan și cu fața rumenă. Iarna plin de degerături la mâini și picioare. Din
cauza acestui neajuns a trebuit să fie cruțat adesea de bătaia cu vergi, care
pe atunci se mai folosea întrucâtva, iar pedeapsa îi era schimbată în ținere la
arest. Multă nepăsare, taciturn, deloc răutăcios, originalitate completă.”
În 1813, în timpul celui
de-al doilea trimestru școlar, Balzac este luat acasă de la colegiul din
Vendôme, din cauză că „slăbise, îngălbenise la chip și avea o privire de
somnambul”, după cum va mărturisi mai târziu sora lui Laure. Se reface repede și
la începutul noului an școlar își reia învățătura la liceul din Tours.
Spre sfârșitul anului
1814, Balzac-tatăl este numit șef al aprovizionării diviziei întâia militare și
se mută la Paris cu întreaga familie, în cartierul Marais, pe strada Temple.
Balzac este dat pe rând la două instituții din cartier.
Odată cu anul 1815,
Balzac terminându-și studiile, se înscrie la Facultatea de Drept în urma unui
compromis între el și tatăl său care l-ar fi dorit în Școala politehnică.
Pentru inițiere în jurisprudență, face practică mai întâi la
Guillonnet-Marville (notar al cărui ucenic a fost și dramaturgul Eugène Scribe),
urmând ca după un an și jumătate să treacă pentru încă optsprezece luni sub
maestrul Passez. Munca aceasta îl pasiona, viitorul romancier acumulând observații
asupra oamenilor și a dramelor sociale pe care funcția îi dă prilejul să le
cunoască.
Pe de altă parte, însă,
Facultatea de Drept nu îl atrăgea. Prefera în schimbul cursurilor facultății
sale pe cele de literatură de la Sorbonna, pe cele de filozofie ținute de
spiritualistul eclectic Victor Cousin, sau expunerile naturalistului Geoffroy Saint.
În 1819, odată cu
împlinirea vârstei de 20 de ani, familia tânărului Honoré deschide o discuție
asupra viitorului său. Când acesta își expune hotărârea fermă de a se consacra
literaturii, tatăl îl apostrofează: „În literatură trebuie să fii rege, ca să
nu fii ordonanță !”. Tânărul Balzac, cu lacrimi în ochi răspunde: „Eu voi
fi rege !”, după cum va mărturisi mai târziu Laurei
Surville, sora lui preferată, și, de departe, una dintre cele mai
apropiate persoane pe întreg parcursul vieții scriitorului.
La cei 73 de ani ai săi,
Balzac-tatal, după ce se consultă cu soția lui, îi oferi tânărului Balzac un
răgaz de doi ani în care să-și demonstreze talentele literare. Pentru aceasta,
Balzac urma să trăiască dintr-o rentă de 1500 de franci, rămânând la Paris, cu
toate că familia sa se retrăgea într-o casă nou achiziționată la Villeparisis
în Saine-et-Marne, nu departe de Paris.
P.S. Din colecția
Bibliotecii „Ovidius”: Opere (București, 1956); Femeia de 30 de ani (București,
1971); Femeia de 30 de ani. Istoria celor treisprezece (București); Eugene
Grandet. Taica Goriot (Chișinău, 1990); Povestiri din Comedia umană (București,
1991); Muza departamentului (Iași, 1992); Ferragus. Fata cu ochii de aur
(București, 1992); Femeia de 30 de ani (Chișinău, 1993);Comedia umană (București,
1992); Centaurul (București, 1992); Illusions perdues (Paris, 1995); Le Piere
Goriot (Paris, 1995); Le Colonel Chabert (Paris, 1996); Moș Goriot (București,
2010); Eugenie Grandet .Femeia de 30 de ani (București, 2011).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu