Semne de carte
și biblioteci
Lucian Blaga s-a născut la
Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu, în ziua de 9 mai 1895 și fost al nouălea
copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei, născută
Moga. Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei
fabuloase absențe a cuvântului”. Viitorul poet – care se va autodefini mai
târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să
vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în
anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de
ani. În luna august 1949, moare și fratele poetului, Longin Blaga.
Primele clase
le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat
Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914),
unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de
teoria dramei.
A debutat în
ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910),
și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui
Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în
1909. În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării,
căutând cărți de filosofie,
și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări.
A urmat
cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada
1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. A studiat filosofia și
biologia la Universitatea din Viena între
anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe
Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916,
în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.
Publică la
Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată
în același an la Cartea Românească, în București), precum și culegerea de
aforisme Pietre pentru templul meu.
Prima sa
dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voința (1920),
iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice
„Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru
debut (1921). Universitatea
din Cluj îi premiază piesa Zamolxe (1922). I
se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista
cernauțeană Die Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuiește
în Lugoj. A fost redactor la
ziarele Voința și Patria, membru in comitetul de
direcție al revistei Cultura, colaborator permanent la
publicațiile Gândirea, Adevărul
literar și artistic și Cuvântul.
După Dictatul
de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoțind
Universitatea din Cluj (1940–1946). Conferențiază la Facultatea de Litere și
Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac
parte dinCercul literar de la
Sibiu și o mare
influență asupra lui Ion Desideriu Sârbu.
Revenit în
România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei românești din Transilvania, fiind
redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române
în anul 1937. Discursul de recepție și l-a intitulat Elogiul satului
românesc.
În anul 1939 a
devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea
din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului
de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943,
revista Saeculum, care va apărea un an. A funcționat ca profesor
universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră.
Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a
conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună
cu el au fost înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae
Mărgineanu.
În anul 1926 a
intrat în diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural la legațiile
României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă
la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) și Viena (1936-1937) subsecretar de stat la
Ministerul de Externe (1937–1938) și ministru plenipotențiar al României în
Portugalia (1938–1939).
Din 1937 Lucian
Blaga a fost, împreună cu fratele său, membru în asociația „Prietenii
Legiunii”, iar în 1940 a fost încadrat în Mișcarea Legionară la Sibiu. Drama sa
istorică „Avram Iancu” (1934) a fost dedicatã lui Corneliu Codreanu.
Din 1948, fiind
îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei
Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie
(1949–1951). Apoi bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959)
la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele
și preferă să se ocupe de traduceri. În această perioadă a finalizat traducerea
piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum
din Opere de G.E. Lessing în
traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeți germani clasici și moderni.
Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie
romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea
postum. A decedat la 6 mai 1961, în Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua
sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.
P.S. Cărți din colecția noastră: Poezii (București, 1986); Teatru în 2
vol. (București, 1987); Hronicul și
cântecul vârstelor (București, 1990); Opere alese în 2 vol. (Chișinău, 1991);
Poezii (București, 1992); Hronicul și cântecul vârstelor (Chișinău, 1993);
Domnița Nebănuitelor Trepte (București, 1995); Mirabela Sămânță (Chișinău,
1995); Poezii (Constanța, 1995);
Aforisme (București, 2008).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu