Bacovia dacă n-ar fi fost poet, ar fi ajuns pictor

Semne de carte și biblioteci

George Bacovia, născut George Vasiliu în toamna lui 1881 la Bacău, a fost un scriitor român format ls școala simbolismului literar francez. El este fiul comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoiei. Fiind copil de 6 ani începe aă învețe limba germană. Între anii 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. Într-o toamnă rămâne închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal Această întâmpldre îi va inspira poezia Amurg violet , scrisă în 1899. Vădește mare talent la desen.  Se dovedește foarte bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențisză la gimnastică. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul „Tinrtimii române” pentru desen artistic de natură. În 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se retrage în al doilea simestru, neputând suferi disciplina cazonă.  În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903, după care se înscrie la Facultatea de Drept din București.

Colaborează la revista Arta de la Iași. Se retrage de la facultate. Se stabilește în 1905 la București, împreună cu fratele său Eugen. În 1914 se internează într-un sanatoriu. În 1915 editează revista Orizonturi noi. Strânge relațiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.

 În 1916 devine copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul Învățământului. În timpul războiului este trimis cu arhivs firecțiri dale în evacuare la Iași.

În perioada 1917-1919 e funcționar în București. În 1920 decine șef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat șef de birou clasa I-a în acelaș minister. Se îmbolnăvește de plămâno și demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.

În 1924 este numit suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău. În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural.  În 1926-1928 funcționează ca profesor suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău.

În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu și se stabilește la București, unde soția sa era profesoară. Din noiembrie 1930 pănă în octombrie 1933, locuiește în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naște unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Sctiitorilor Români îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei. Din 1933 se stabilește cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârșitul vieții. Obține o pensie de 10000 lei.

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Muncii și Petrolului. Autoritățile comuniste îi critică volumul Stanțe burgheze, punându-l la index, dar la mijlocul anilor 50 este repusîn circulație.

Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuința sa din București.

P.S. Din colecția noastră: Plumb (București, 1965); Poezii.Proză (București, 1987); Opera poetică (Chișinău, 2005); Opera poetică (Chișinău, 2007); Poezii (București, 2008).

Decembre

Te uită cum ninge decembre... 
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte. 

Şi mână fotoliul spre sobă, 
La horn să ascult vijelia, 
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia. 

Mai spune s-aducă şi ceaiul, 
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri, 
Şi ningă... zăpada ne-ngroape. 

Ce cald e aicea la tine, 
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre... 
Nu râde... citeşte nainte. 

E ziuă şi ce întuneric... 
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul, 
Şi-a prins promoroacă şi clampa. 

Eu nu mă mai duc azi acasă... 
Potop e-napoi şi nainte, 
Te uită cum ninge decembre... 
Nu râde... citeşte naïnte