Cărți vechi și rare în colecția Bibliotecii „Ovidius”

Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Istria și Macedonia, vol. VII de Iuliu A. Zanne, București, 1901.

Înger

1. Înger de baltă (P. Ispirescu).

Adică drac.

2. A fi tare de înger (P. Ispirescu).

Adică a cărui înger păzitor e mai tare de cât dracu.

a) A fi îndrăsneț, tare de inimă

b) A ave tărie de caracter.

Precum s'a aretat mai sus îngerul păzitor șede pe umerul drept al omului; dracul pe cel stâng. Și când ține urechia dreptă este că îngerul a dat o palmă omului, pentru că a făcut reu. Când ține stânga, dă dracu. Noptea îngerul stă la capu omului.

Românii credeau de asemene, că fie-care are câte doi Genii, unul bun și altul reu.

3. A fi slab de înger (Ion Creangă).

a) Adică fricos.

b) Fără voință. Care se lasă ușor a fi înduplecat; fără cunosciință

4. A fi fără înger.

Despre omul lipsit de noroc; căci omului fără înger 'i se întîmplă dese nenorociri.

Acestă dzicere nu are nici o dată înțelesul de a fi prost, cum se pretinde de unii.

5. A fi un înger.

Adică o ființă bună, blândă sau frumosă.