Semne de carte şi biblioteci
Hortensia Papadat-Bengescu s-a
născut la 8 decembrie 1876 în judeţul Galaţi .
A fost fiica generalului Dimitrie Bengescu și a profesoarei Zoe. Studiază la Institutul de domnișoare „Bolintineanu” din Bucureşti.
La 20 de ani se mărită cu magistratul Nicolae
Papadat. Cariera literară e amânată din pricina transferurilor soțului dintr-un oraș în altul și de grija arătată numeroșilor ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.
Debutează în presa culturală cu articole în limba
franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.
În anul 1913 publică
la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de
personalitatea lui Garabet Ibrăileanu,
cel care o ajuta să debuteze. Debutează editorial în 1919 cu volumul „Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În
timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roşie ,
experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Din anul 1919 începe
să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen
Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor
în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale
vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul
preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită „Marea
Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în
modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel
european.
La îndemnul lui Eugen
Lovinescu, evoluează spre o proză „obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.
Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5
martie 1955 la Bucureşti,
la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost
treptat reintegrată în circuitul literar si academic.