Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

vineri, 12 decembrie 2014

Debut la 15 ani

Semne de carte şi biblioteci
Gustave Flaubert se naște pe 12 decembrie 1821 la Rouen, la spitalul unde tatăl lui era chirurg. Acesta, Achille-Cléophas Flaubert, fiu de veterinar din Nongent-sur-Seine, a făcut studii strălucite de medicină la Paris și a fost numit mai întâi asistent-chirurg, apoi chirurg-șef la spitalul mai sus amintit, unde își avea, de altfel, și domiciliul. Energic, perseverent, cu un ascuțit simț al datoriei, celebru ca practician, el a format o școală de tineri chirurgi, care i-au purtat venerație și recunoștință. În 1854 a fost învinuit de ateism, dar achitat, recunoscându-i-se mai înainte de toate valoarea excepțională de om și medic. Trăsături ale tatălui lui Flaubert se recunosc în portretul doctorului Larivière din "Doamna Bovary".
Mama scriitorului, Anne-Justine-Caroline Fleuriot, de origine pur normandă, fiică de medic, orfană de timpuriu, a îmbrățișat de la început concepțiile soțului ei și a rămas ființa cea mai apropiată de Gustave. Achille Flaubert, fratele mai vârstnic cu nouă ani al lui Gustave, l-a urmat în carieră pe tatăl său, dar nu s-a ridicat la înălțimea acestuia. Relațiile dintre cei doi frați au fost destul de reci. Caroline Flaubert, sora mult îndrăgită de Gustave, mai tânără decât el cu trei ani, s-a măritat în 1845 cu Émile Homard; moartea ei, survenită la nașterea unei fetițe, care va fi crescută de Gustave și de doamna Flaubert, a fost una dintre cele mai adânci dureri încercate de scriitor.
Atmosfera sumbră a spitalului unde își petrece copilăria, neliniștile tatălui hărțuit de responsabilitate și doborât de trudă, discuțiile la care asistă mai mult în secret, toate acestea își vor spune cuvântul în cristalizarea unui caracter înclinat spre pesimism și melancolie, dar vor imprima duritate, migală și exactitate viitoarei munci scriitoricești.
Primele povestiri („Un parfum de mirosit”, „Ciumă la Florența”, „Turbare și neputință”, istorii de certă influență byroniană, de factură pesimistă) le scrie la 15 ani.

P.S. În biblioteca noastră: „Doamna Bovary” (Bucureşti,1992); „Ispitirea Sfântului Anton” (Bucureşti,  1992); „Jurnale de călătorie” (Bucureşti, 1985); „Salambo” (Bucureşti, 1994).