Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

duminică, 14 decembrie 2014

Heine, un evreu convertit

Semne de carte şi biblioteci
Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine) s-a născut la 13 decembrie 1797, dintr-o familie evreiască din Dusseldorf, Germania. Tatăl său a fost un comerciant care, în cursul ocupației franceze a constatat că s-au deschis noi perspective pentru evrei. Când tatăl său a dat faliment, Heine a fost trimis la Hamburg, unde unchiul său, Salomon, un bancher bogat, l-a încurajat să se pregătească pentru o carieră în comerț. După ce și afacerea lui Heine a dat faliment, el s-a hotărât să studieze dreptul la universitățile din Gottingen, Bonn și la Universitatea Humboldt din Berlin, dar în final, deși a absolvit în 1825, a constatat că literatura este mai interesantă decât dreptul. În această perioadă s-a hotărât să se convertească de la Iudaism la Protestantism. Acest lucru i-a fost necesar, deoarece în multe din statele germane, li se aplicau restricții severe evreilor, în multe cazuri fiindu-le chiar interzisă practicarea unor profesii. Una din profesiile interzise pentru evrei era și cea de profesor la universitate, care devenise țelul lui Heine. Heine și-a justificat convertirea, spunând că aceasta a fost „biletul său de intrare în cultura europeană”. De fapt se pare că nu a fost chiar așa. Vărul și binefăcătorul său, compozitorul Meyerbeer, nu a fost nevoit să se convertească pentru a pătrunde în cultura europeană. Pentru tot restul vieții, Heine s-a confruntat cu elementele incompatibile ale dublei sale identități, germane și evreiești.
Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia lirică, din care o bună parte a fost pusă pe muzică (lieduri), dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann. Și alți compozitori, între care Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Meldenssohn, Fanny Meldenssohn, Hugo Wolf și Johannes Brahms, au pus pe muzică pe versurile lui Heine. Chiar și în secolul al XX-lea, Hans Wegner Henze și Lord Berners le-au urmat exemplul.
Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Pasiunea sa amoroasă unilaterală faţă de verișoarele sale Amalie și Therese l-au inspirat să scrie cele mai reușite versuri, Buch der Lieder (Cartea cântecelor, 1827).
În 1831 Heine a plecat la Paris. Acolo a aderat la socialismul utopic, reprezentat de adepții ideilor lui Saint-Simon, care propovăduiau un paradis egalitarist, fără clase sociale, bazat pe meritocraţie.
Cu excepția unei scurte vizite în Germania, în 1843, el și-a petrecut restul vieții la Paris. În Germania lucrările sale au fost interzise, împreună cu ale celor care erau considerați ca făcând parte din mișcarea Junges Deutschland (Germania tânără)
Cu toate acestea, de la distanță, a continuat să comenteze politica germană. În 1844 a scris Deutschland. Ein Wintermärchen (Germania. O poveste de iarnă), un fel de dare de seamă a călătoriei întreprinse de el în Germania și a climatului politic de acolo. Prietenul său, Karl Marx, a publicat lucrarea în ziarul Vorwärts. În lucrarea Atta Troll: Ein Sommernachstraum (Atta Troll: Visul unei nopți de vară), el a satirizat politica utopică a opozanţilor regimului din Germania.
Experiența emoționantă a exilului său se oglindește în poezia In der Fremde (Printre străini). În ultimii săi opt ani de viață a fost țintuit la pat, unii cred că a avut scleroză în plăci, în timp ce alții opinează că a avut sifilis. A murit la Paris și a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.
În 1933, în cursul raidului întreprins de nazişti asupra Institutul pentru științe sexuale, printre cărțile arse în Piața Operei din Berlin s-au găsit și lucrările lui Heine.
Se pare că replica din piesa sa  Almansor, din 1821 „Acolo unde se ard cărți se vor arde, până la urmă, și oamenii” a reprezentat o sumbră prevestire.