Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

luni, 7 iulie 2014

Alexandru Dorogan (Soroca) și Victoria Climenco (Chișinău) - câștigătorii Concursului „Ars Adolescentina”, ediția 2014 (poezie)


Biblioteca „Ovidius” a găzduit cea de a 13-a ediție a concursului „Ars Adolescentina”, etapa recital de poezie din opera lui Dumitru Matcovschi, organizat de Compania „Teleradio-Moldova”. La concurs au participat 19 concurenți de la diferite licee și gimnazii din Chișinău, de la Liceul „Boris Dânga” din Criuleni, „Petru Rareș” din Soroca, „Petre Ștefănucă” de la Ialoveni, de la gimnaziile din Oxentea, Dubăsari și Chișcăreni, Sângerei. Juriul a fost format din: artista poporului Mariana Bahnaru (președinte); Adrian Ghicov, doctor în pedagogie; Ion Borș, de la Biblioteca „Ovidius”; Alex și Elena, de la Mișcarea Civică „Acțiunea 2012”, Institutul „Frații Golescu (București). După desfășurarea concursului, transmis de Radio Moldova, juriul a decis să acorde următorele premii. Premiul mare al Institutului „Frații Golescu” l-au obținut Victoria Climenco, clasa a X-a de la Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău și Alexandru Dorogan, clasa a XII-a de la Liceul „Petru Rareș” din Soroca. Ei au fost premiați cu cărți și o vacanță de vară în România. Pe locul I s-au plasat Natalia Țurcan (Liceul „Spiru Haret”, Chișinău) și Mihaela Butuc (Liceul „Boris Dânga”, Criuleni). Locul secund l-au împărțit: Dana Ciobanu, Liceul „Spiru Haret”; Cristina Voroneanu, prospătă absolventă a Liceului „Mihai Viteazul”; Ion Munteanu, Liceul „Spiru Haret”; Doina Ocară, proaspătă absolventă a Liceului Academiei de Științe și Marius Rusu, Liceul „Principesa Natalia Dadiani”. Treapta a treia i-a revenit: Alexandrinei Melnic de la Liceul „Petre Ștefănucă” din Ialoveni; Cristianei Cebanu, de la Liceul „Spiru Haret”; Elena Burghilă, de la Gimnaziul din s. Oxentea, Dubăsari; Daniela Nistor, de la Liceul ”Gh. Asachi” din Chișinău, Victoria Rusu, de la Gimnaziul din Chișcăreni, Sângerei și Gheorghe Jardan de la Gimnaziul nr. 41 din sectorul Centru al capitalei. Cu mențiune au fost apreciați: Felicia Nistor (Gh. Asachi), Vicu Marin Ababii (Mihai Viteazul), Alexandrina Onu și Nicoleta Pâslaru (Gimnaziul nr. 53). Alte mențiuni de la Institutul „Frații Golescu”: Marius Rusu, Doina Ocară, Cristina Voroneanu, Victoria Rusu, Dana Ciobanu și Natalia Țurcan. Donațiile de cărți au fost asigurate de Mișcarea Civică „Acțiunea 2012”, prin intermediul vice-președintelui Alexei Păliță și contribuția nemijlocită a pedagogului Adrian Ghicov. Dna Zina Izbaș, organizatoarea acestui concurs a mulțumit Bibliotecii „Ovidius” pentru selectarea și pregătirea participanților din Chișinău, precum și pentru buna găzduire a concursului, sperând totodată ca și ediția anului 2015 să aibă loc tot aici, printre cărțile scriitorilor și poeților noștri.