Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

luni, 16 martie 2015

Pe mine mie redă-mă: Serafim Saka, 80 ani de la naștere

Semne de carte și biblioteci
Născut la Vancicăuţi, regiunea Cernăuţi la 16 martie 1935, absolveşte şcoala medie din comuna natală, Institutul pedagogic de la Chișinău şi Cursurile de cinematografie de doi ani de la Moscova. Activează în calitate de învăţător şi ziarist. Debutează în 1956 în presa de la Chișinău. Prima carte „Era târziu” (nuvele) apare în 1966 la Chișinău. Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1966. Însă trebuie să menţionăm că bucovinenii nu erau priviţi cu ochi buni de către „responsabilii de cenzură”, cartea s-a numărat printre multe alte lucrări supuse unor critici drastice, de aceea următoarea carte a văzut lumina tiparului abia peste cinci ani. Urmează romanul „Vămile”, Editura „Cartea Moldovenească”, 1972, apărut şi la Bucureşti, 1990, care a fost şi el atacat de critica angajată. Datorită experienţei acumulate în calitate de redactor, Serafim Saka a reuşit să elaboreze un stil al său original al intervievatorului. Dialogurile lui cu scriitori, actori, politicieni de vază, dar şi muncitorii de la fabrici și cu colhoznicii conțineau detalii interzise până atunci, iar cititorul era nerăbdător să citească anume aceste detalii. Odată cu publicarea cărții sale de interviuri „Aici și acum”, 1976), Secția Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central al Partidului Comunist al RSSM a rămas dezorientată. După apariţia acestei cărţi urmează 12 ani de interdicţie literară şi un lung exil artistic în sine. Scriitorul este lăsat doar să traducă (a tradus piese din marii dramaturgi ruşi si sovietici: A. Ostrovski, M. Gorki, V. Vişnevski, V. Şukşin, A. Vampilov ş.a.) − singura sursă de existenţă până la venirea la putere a lui M. Gorbaciov. În 1987 vede lumina tiparului romanul „Linia de plutire”, apărut în 1993 şi la Bucureşti, Editura „Eminescu”. În acelaşi an apare „Pentru tine bat”, cartea bilanţului ziaristic, pentru care scriitorului i se acordă Premiul de Stat(1994). În 1989 la Editura „Sovietski pisateli” de la Moscova apar două romane. De altfel, tot la Moscova şi tot la aceeaşi editură, mai apare în 1975 volumul de proză „Za stolom molceania” („La masa tăcerii”). Lipsit ani buni de dreptul de a „ieşi de acasă”, în 1990 face o călătorie lungă prin opt ţări ale Mediteranei − Turcia, Grecia, Italia, Franţa, Egipt, Malta, Cipru, Israel − din care se întoarce cu o carte de reflecţii de călătorie – „Orbirea” − publicată parţial în decursul anului 1993 în săptămânalul „Literatura şi arta”. Doi ani − 1992-1994, stă la Iaşi unde − susţinut de autori şi editori din România − înfiinţează Editura „Meridianul 28”, pregătind cărţi pentru întreg arealul moldo-românesc pe care le editează (parţial) la Chișinău şi Bucureşti. În 1995 apare volumul „Basarabia în Gulag”, cartea basarabenilor (azi cetăţeni ai României şi Republicii Moldova), trecuţi prin Gulagul stalinist, dar şi prin cel românesc. A scris şi câteva piese de teatru, două dintre care s-au jucat la Chișinău. A fost (1994-1998) preşedinte al PEN-clubului Internațional pentru Republica Moldova. Este Maestru în Arta şi a fost distins cu Ordinul „Gloria Muncii”. A decedat la sfârșit de primăvară, în 2011.
P.S. Cărți pe rafturile noastre: Vămile (București, 1990); Linia de plutire (București, 1993); Aici: atunci și acum (Chișinău, 2010); Pe mine mie redă-mă (Chișinău, 2013).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu