Semne de
carte și biblioteci
Hortensia Papadat-Bengescu s-a născut la sfârșitul anului 1876 în
comuna Ivești, județul Galați și a fost fiica generalului Dimitrie Bengescu și
a profesoarei Zoe. Studiază la Institutul de domnișoare „Bolintineanu” din București.
La 20 de ani se mărită cu magistratul Nicolae Papadat. Cariera literară e
amânată din pricina transferurilor soțului dintr-un oraș în altul și de grija
arătată numeroșilor ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.
Debutează în
presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în
această limbă.
În anul 1913 publică
la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind
marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa
debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul „Ape adânci",
lăudat de Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca
infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Din anul 1919 începe
să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în
revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea
prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din
puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite
întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel
Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în
romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost
supranumită „Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în
modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.
La îndemnul
lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza „obiectivă", așa cum se
va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert
din muzica de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din
1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933) și,
în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane
rămân nefinalizate.
Interzisă de
regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia
Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii
literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani.
După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar și
academic.
Cărți de
împrumut: Balaurul (București, 1978); Concert de muzică de Bach (București,
2008).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu