Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

duminică, 4 martie 2012

ISTORIA TRĂITĂ... 20 ANI DE LA RĂZBOIUL DE PE NISTRU

Vă prezentăm o altă carte pe care deasemenea o găsiţi în colecţia bibliotecii.
Grecu, Vlad. O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari. – Ch.: Prut Internaţional, 2005. – 180 p.

Este o carte care descrie conflictul din Transnistria, inclusiv experienţele personale ale autorului. Autorul e născut în oraşul Dubăsari, fost locuitor al acestui oraş până în 1992 când a izbucnit conflictul armat de pe Nistru. În timpul conflictului autorul a luptat ca voluntar de partea Republicii Moldova, iar după câştigarea confruntării militare de către separatişti a fost silit să se refugieze în Basarabia.
Prima parte a cărţii e o scurtă istorie a oraşului Dubăsari. Lîngă oraş este un monument al unor tanchişti sovietici care şi-au pierdut viaţa în timpul războiului. Un alt episod din istoria oraşului este masacrarea a mii de evrei, în septembrie 1941, "de către o echipă specială de nemţi venită la Dubăsari anume cu acest scop", fapt despre care autorul a aflat neoficial de la profesoara sa de chimie, martoră oculară a evenimentului. Autorităţile sovietice nu dădeau însă importanţă respectivului eveniment. Ultimul capitol - "Adresare către populaţia din stânga Nistrului", este unul al concluziilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu