Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

marți, 19 august 2014

Federico Garcia Lorca asasinat în Războiul Civil din Spania

Semne de carte și biblioteci
 
Când Războil Civil izbucnise în Spania,  García Lorca  refuză să se refugieze în Columbia sau în Mexic. Ambasadorii acestor state îi oferiseră acest ajutor, deoarece intuiseră că poetul ar putea deveni victima unui atentat, pentru că era un funcționar înalt în cadrul Republicii. Poetul însă a refuzat acele oferte și a ales să-și petreacă vara în casa sa din Granada.
În acele momente critice din punct de vedere politic, cineva l-a întrebat în privința orientării sale politice, iar el a răspuns că se simte în același timp catolic, comunist, anarhist, libertarian, tradiționalist și monarhist; de altfel nici nu s-a afiliat vreunei formațiuni politice și nici nu s-a distanțat de vreunul dintre prietenii săi din motive de preferințe politice. El se simțea, după cum a declarat pentru ziarul „Sol” din Madrid, cu puțin timp înainte de a fi asasinat, „în mod integral spaniol”.
Eu sunt în mod integral spaniol și ar fi imposibil pentru mine să trăiesc dincolo de hotare; dar îl urăsc pe cel care este spaniol doar de dragul de a fi spaniol, eu sunt fratele tuturor și îl detest pe omul care se sacrifică pentru o idee naționalistă, abstractă, din simplul motiv că își iubește țara cu o legătură la ochi. Mă simt mai apropiat de chinezul bun decât de spaniolul rău. Cânt Spania și o simt până în măduva oaselor, dar înainte de asta sunt cetățean al lumii și frate cu toată lumea. În nici un caz nu cred în granițele politice.”
În urma unui denunț anonim, pe 16 august 1936 Lorca a fost arestat pe când se afla în casa unui amic, poetul Luis Rosales. Acesta a obținut din partea autorităților naționaliste promisiunea că Lorca va fi pus în libertate „si no existía denuncia en su contra”, dacă nu va exista nici un denunț împotriva sa. Acest denunț a venit din partea unor moșieri care priveau cu ochi răi ideile progresiste ale tatălui lui Lorca. Ordinul de execuție a fost dat de guvernatorul civil al Granadei, Jose Valdés Guzmán, și în zorii zilei de 19 august 1936, Federico García Lorca a fost asasinat între Víznar și Alfacar. Cadavrul său încă zace undeva, într-o groapă comună.
August
August.
Potrivnice - amurguri
de piersici
ș
i zahăr, 
soarele-n după-amiază
ca un sâmbur de fructă.

Porumbu-și păstrează întreg
surâsu-i galben și aspru.

August.
Copiii mănâncă
pâine neagra cu lună bogată.