Andersen a căzut din pat și a fost grav rănit. Nu și-a
revenit în totalitate niciodată, dar a trăit până în august 1895, când a murit
în dureri groaznice în casa unor prieteni apropiați, lângă Copenhaga. Cu puțin timp
înainte de moartea sa, el a consultat un compozitor cu privire la muzica pentru
funeraliile sale, spunând: „Cei mai mulți oameni care vor urma după mine vor fi
copii, așa că faceți în așa fel încât ritmul să țină timpul cu pași mici”.
Corpul său a fost îngropat la Assistens Kirkeagard în zona Norrebro, Copehaga.
La data morții sale, el era un artist recunoscut și prețuit pe plan internațional.
El a primit un stipendiu de la Guvernul danez cu titlul de „comoară națională”.
Înainte de moartea sa se făceau deja demersuri pentru înălțarea unei statui
maiestuoase în onoarea sa, care a și fost terminată și se află într-un loc
central din Copenhaga. Criticul Georg Brades l-a întrebat pe Andersen dacă intenționa să-și scrie
biografia. El a răspuns că este deja scrisă în „Răţuşca cea Urâtă”.
