Sărut mâna, dascăle iubit
Astăzi, este o zi cu adevărat importantă pentru toţi, fiindcă nu este om, care a făcut cel puţin o şcoală primară, studii superioare, academii, să nu fi avut un învăţător sau o învăţătoare, să-i fi pus prima dată tocul în mână, să-l fi învăţat cu răbdare buchie după buchie, semn după semn, toate începuturile, pregătirile de viaţă. Constat cu rumoare, că toată lumea, de la vlădică, la opincă, au fost cândva şi copiii lor, parte din sufletul lor. Cineva povestea un caz, cum îşi stimează italienii învăţătorii.
Moldoveanul nostru a mers în ospeţie într-un orăşel provincial din Italia, cu oameni simpli şi ospitalieri. Prietenii, la care a venit, au hotărât să-l ducă seara la teatru. Intrase în sală şi aşteptau să se înceapă spectacolul. Într-un moment, toată sala s-a ridicat în picioare aplaudând. Moldoveanul privea confuz în jur. Cortina rămânea trasă, timp mai era până la începere. A întrebat de însoţitorii săi italieni, ce se întâmplă, de ce lumea aplaudă în picioare? La care prietenul său i-a răspuns: „A intrat prima învăţătoare, la care a învăţat jumătate din acest orăşel”. Pământeanul nostru a observat această bătrânică scundă, cu părul înălbit de ani şi a început şi el să aplaude.
Ei, bine. Parcă învăţătorii noştri n-ar merita un asemenea respect? Dăruiţi-le flori, spuneţi-le cuvinte de mulţumire. Şi dacă mai sunt în viaţă, aflaţi cum o duc, fiindcă ei ştiu totul despre noi. Iar dacă s-au trecut din viaţă, depuneţi flori pe mormintele lor. Florile recunoştinţei.
Sincere felicitări pentru toţi dascălii din Moldova
ECHIPA BIBLIOTECII ”OVIDIUS”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu