În vara anului 2011, fiind în vacanţă, mi-am rezervat timp pentru a reciti unele opere remarcabile din literatura universală: Albert Camus „Ciuma”, „Străinul” ; Umberto Eco „Numele trandafirului” ; Marcel Proust „În căutarea timpului pierdut” Franz Kafka „Procesul” etc. Ultima operă menţionată aici m-a captivat prin critica subtilă a societăţii contemporane autorului, prin prezentarea realităţii absurde, a sistemului judiciar defectuos, birocratic. Kafka, care a trăit în perioada 1883-1924, a prevăzut în mod genial regimurile totalitare care aveau să se instaureze în Europa în secolul 20. Protagonistul romanului „Procesul” reflectă destinul unui funcţionar bancar responsabil tânăr, cu un comportament decent în societate, care însă fu arestat într-o zi de doi paznici obraznici, care i-au lezat demnitatea prin prezenţa lor, cît şi prin mesajul absurd enunţat de aceştia: „Autorităţile pe care le reprezentăm nu caută delictele populaţiei, ci după cum prevede legea, sunt atrase de delicte şi ne trimit pe noi, paznicii. Asta e legea. Unde vezi că ar fi o eroare?”. Josef, stupefiat, le-a răspuns că nu cunoaşte aşa lege. Ulterior el va discuta cu inspectorul, mărturisinu-i că a reuşit în viaţă singur, fără nicio susţinere, de aceea este imunizat şi nu ia în considerare surprizele. Răspunsul reprezentantului statului nu a întârziat: „Adevărul e că eşti arestat, mai mult nu ştiu. Eşt arestat, dar poţi merge la bancă”. Astfel personajul central începe să treacă într-o altă existenţă – detenţie în societate, care sugerează tragismul omului superior, care se confruntă cu o lume ostilă, ce-i sfâşie permanent fiinţa dornică de libertate meritată. Interogatoriul la care este supus iniţial îi accentuează şi mai mult calităţile, dar, paradoxal, convinge autorităţile să-l inculpe: „... Ceea ce mi se întâmplă nu e un caz izolat, aşa se procedează împotriva multora. Pentru ei vorbesc eu acuma, nu pentru mine!” Exclamaţia „bravo” a unor oameni prezenţi în sală i-a dat certitudinea că a procedat corect, dar evenimentele derulate în continuare demonstrează contrariul: „...azi te-ai păgubit singur fără să-ţi dai seama de avantajul pe care un interogatoriul îl reprezintă pentru un arestat”. (judecătorul de instrucţie)
Romanul mi-a dat certitudinea că există două lumi diferite: una care dictează, decide, omoară şi alta care e umilită, supusă, se târşte, nu are cine s-o apere, dar, între acestea e o a treia lume – cea a luptătorilor care sfidează cele două lumi, chiar dacă finalitatea e crudă, în cazul acestui roman –omorârea lui Josef cu un cuţit(„ca un câine”). În memoria acestui personaj, ar trebui să ne ridicăm toţi pentru a crea o lume corectă, onestă, liberă.
Dodon Nina, cititor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu