“Dar noi cu cine votăm?”

Semne de carte şi biblioteci

Ion luca Caragiale s-a născut în iarna anului 1852 în satul Haimanale, judeţul Prahova, fiind primul născut al lui Luca Caragiale şi al Ecaterinei. Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actriţa şi cântăreaţa Caloropulos, de care s-a despărţit, fără a divorţa vreodată, întemeindu-şi o familie statornică cu braşoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Chiriac Caraboas.

Primele studii le-a făcut între anii 1859 şi 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploieşti. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei şi s-a mutat cu familia la Bucureşti, luându-şi cu seriozitate obligaţiile unui bun şef de familie.

La cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleor şi copist la trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, după propunerea lui Mihail Pascaly.

În august 1877, la iybucnirea Războiului de Independenţă, a fost conducător al ziarului Naţiunea română.

I. L. Caragiale a fost, printre altele, şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 - 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 - 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile. De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 - 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 - 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.

După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes.

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe.

În acelaşi an s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete.

În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și un organ literar.

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist.

"Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”.(Titu Maiorescu).

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

P.S. Cărţi din colecţia bibliotecii: Opere (Bucureşti, 1950); Momente (Bucureşti, 1953); Fabule, satire, parodii (Timişoara, 1972); Scrisori şi acte (Bucureşti, 1963); Restituiri (Cluj+Napoca, 1986); Momente (Bucureşti, 1986); Păcat (Craiova, 1993); Nuvele şi povestiri (Bucureşti, 1991); Teatru (Bucureşti, 199?); O făclie de Paşte. Păcat. În vreme de război (Bucureşti, 1993); Momente (Bucureşti, 1994); Două loturi (Craiova, 1994); Calul dracului (Bucureşti, 1995); O făclie de Paşte. Păcat. În vreme de război (Bucureşti, 1997); Proza (Bucureşti, 1997); Pagini alese (Bucureşti, 2004); O făclie de Paşte (Bucureşti, 2005).