Semne de carte și biblioteci
Zaharia
Stancu s-a născut în 1902 în
localitatea Salcia,județul
Teleorman, în Câmpia Dunării.
După ce a abandonat școala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii
până în 1919, când și-a continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București. După
ce a primit diploma de licență), a lucrat ca editor, a condus sau a colaborat
la reviste precum Azi, Lumea Românească, Revista română, Gândirea. A
fost recunoscut atât ca poet cât și ca prozator de valoare încă din perioada
interbelică, în cercurile literare și de către publicul larg. Gloria
și recunoașterea majoră le-a cunoscut însă după război, fiind promovat de
puterea comunistă din rațiuni ideologice. Dar,
mai târziu, a fost exclus din Partidul Muncitoresc Român, ca apoi să fie
reprimit. A
fost descris ca „intelectual de servici” al regimulu din cauza faptului că s-a manifestat
oportun la adresa unor scriitori ca Howard
Fast sau Boris Posternak. În 1955 a devenit membru titular al Academiei Populare Române, după ce se
afirmase deja plenar în viața politică, ca deputat în Marea Adunare Națională (1948-1952),
imediat după proclamarea Republicii. În 1966,
la un an de la instalarea la putere a lui Ceaușescu,
Stancu a preluat, pentru al doilea mandat, șefia Uniunii Scriitorilor. A
încetat din viață în 1974, la
vârsta de 72 de ani.
Eu sunt Soarele tău
Eu sunt soarele tău și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt aerul tău și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt apa ta și
fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt pâinea ta și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt somnul tău și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt...
Eu nu sunt nimica.
Nu sunt nimica.
