Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

joi, 4 decembrie 2014

Petre Crăciun a revenit la Chișinău

Întâlniri cu scriitorii

La 3 decembrie, Biblioteca Ovidius” a organizat o întâlnire a elevilor claselor a patra de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din capitală cu scriitorul bucureștean Petre Crăciun, director al portalului Literatură Copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este o a doua întâlnire cu utilizatorii Bibliotecii, pe parcursul acestui an.
Petre Crăciun a venit de la București cu feciorul său de 26 de ani. La întâlnire cu copii, el a fost susținut de scriitorul Alexandru Plăcintă și poeta gălățeană Vera Crăciun (o coincidență de nume).
Scriitorul bucureștean a prezentat copiilor noua carte „Fetița din Floare”, editată la propria lui tipografie „Zorio” în acest an și care ne oferă o poveste sensibilă și inedită despre călătoria inițiatică a unei fetițe (născută într-un trandafir regal) în lumea exterioară, unde se întâlnește cu șapte personaje simbolice: Îndrăgostitul, Cercetătorul, Negustorul de Flori, Alpinistul, Copilul Răsfățat, Bătrâna care dăruiește flori și Ascetul. Personajele povestirii sunt: Fetița din Floare, zeița Iris, Marele Curcubeu (soțul zeiței) și Micul Curcubeu, fiul celor doi. Călătoria o ajută pe Rose, personajul principal, să descopere diferite tipologii umane, să înțeleagă și mai bine minunata lume a florilor, legănată de armonie și de o muzică sacră, dar și lumea exterioară, raportată la flori. Concluzia este cea conturată în urma discuției cu Ascetul: Dumnezeu comunică cel mai bine prin copii, prin flori și prin păsări, dar nu prin toate, ci prin cele care zboară cel mai aproape de Călcâiul Domnului.
Mare i-a fost mirarea autorului să afle de la copii că, în linii generale, ei cunosc subiectul povestei, personajele, deoare ce tocmai a adus cartea la Chișinău. Autrorul însă n-a luat în considerație posibilitățile internetului. Așa că dialogul a fost constructiv. Copiii l-au bombardat (pașnic) cu întrebări.
Apoi au vorbit despre ce au scris în ultimul timp și scriitorii Alexandru Plăcintă și Vera Crăciun.

În aceiași zi, la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” a avut loc lansarea oficială a cărților „Dacă aș fi ploaie” de Alexandru Plăcintă și „Fetița din Floare” de Petre Crăciun la care au participat tineri și copii din mai multe localități ale republicii.