Semne de carte şi biblioteci
Christian Johann
Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine) s-a născut la 13
decembrie 1797, dintr-o familie evreiască din Dusseldorf, Germania. Tatăl său a fost un
comerciant care, în cursul ocupației franceze a constatat că s-au
deschis noi perspective pentru evrei. Când tatăl său a dat faliment, Heine a
fost trimis la Hamburg, unde
unchiul său, Salomon, un bancher
bogat, l-a încurajat să se pregătească pentru o carieră în comerț. După ce și afacerea lui Heine a dat faliment, el s-a
hotărât să studieze dreptul la universitățile din Gottingen, Bonn și la Universitatea Humboldt din Berlin, dar în final, deși a absolvit în 1825, a
constatat că literatura este mai interesantă decât dreptul. În această perioadă
s-a hotărât să se convertească de la Iudaism la Protestantism. Acest lucru i-a fost
necesar, deoarece în multe din statele germane, li se aplicau restricții severe evreilor, în multe cazuri fiindu-le chiar interzisă practicarea
unor profesii. Una din profesiile interzise pentru evrei era și cea de profesor la universitate, care devenise țelul lui Heine. Heine și-a justificat convertirea, spunând
că aceasta a fost „biletul său de intrare în cultura europeană”. De fapt se
pare că nu a fost chiar așa. Vărul și binefăcătorul său, compozitorul Meyerbeer,
nu a fost nevoit să se convertească pentru a pătrunde în cultura europeană.
Pentru tot restul vieții, Heine s-a confruntat cu
elementele incompatibile ale dublei sale identități, germane și evreiești.
Heine este cel
mai bine cunoscut pentru poezia lirică,
din care o bună parte a fost pusă pe muzică (lieduri),
dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert
Schumann. Și alți compozitori, între care Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Meldenssohn, Fanny Meldenssohn, Hugo Wolf și Johannes
Brahms, au pus pe muzică pe versurile lui Heine. Chiar și în secolul al XX-lea, Hans Wegner
Henze și Lord
Berners le-au urmat exemplul.
Ca poet, Heine a
debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Pasiunea sa amoroasă
unilaterală faţă de verișoarele sale Amalie și Therese l-au inspirat să scrie cele mai reușite versuri, Buch der
Lieder (Cartea
cântecelor, 1827).
În 1831 Heine a
plecat la Paris. Acolo a aderat
la socialismul utopic,
reprezentat de adepții ideilor lui Saint-Simon, care propovăduiau un
paradis egalitarist, fără clase sociale, bazat pe meritocraţie.
Cu excepția unei scurte vizite în Germania, în 1843, el și-a petrecut restul vieții la Paris. În Germania
lucrările sale au fost interzise, împreună cu ale celor care erau considerați ca făcând parte din mișcarea Junges Deutschland (Germania
tânără)
Cu toate
acestea, de la distanță, a continuat să comenteze politica
germană. În 1844 a
scris Deutschland. Ein
Wintermärchen (Germania.
O poveste de iarnă), un fel de dare de seamă a călătoriei întreprinse de el
în Germania și a climatului politic de acolo. Prietenul
său, Karl Marx, a publicat
lucrarea în ziarul Vorwärts.
În lucrarea Atta Troll: Ein
Sommernachstraum (Atta
Troll: Visul unei nopți de vară), el a satirizat politica utopică a
opozanţilor regimului din Germania.
Experiența emoționantă a exilului său se oglindește în poezia In der
Fremde (Printre
străini). În ultimii săi opt ani de viață a fost țintuit la pat, unii cred că a avut scleroză în plăci, în timp ce alții opinează că a avut sifilis.
A murit la Paris
și a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.
În 1933, în cursul raidului întreprins de nazişti asupra Institutul pentru științe sexuale, printre cărțile arse în Piața Operei din Berlin s-au găsit și lucrările lui Heine.
Se pare că
replica din piesa sa Almansor,
din 1821 „Acolo unde se ard
cărți se vor arde, până la urmă, și oamenii” a reprezentat o sumbră prevestire.
