Semne de carte și biblioteci
Cezar
Petrescu s-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași. Este fiul inginerului
Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman,
unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Obține licența în
drept în anul 1915.
Cezar
Petrescu, scriitor fecund, care, pe urmele lui Honore de Balzac, aspira să
scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului
XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai
primei jumătăți a secolului trecut.
Alături de Lucian
Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu, întemeiază revista Gândirea în
anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul (1924) și Curentul 1928;
director al ziarului oficios România în 1938 și al
revistei „România literară”, suprimate în 1940; membru al Academiei
Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul „Întunecare".
Obține
Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru
dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului -
colaborare cu M. Novicov.
Opera lui
Cezar Petrescu cuprinde circa 70 volume - romane , nuvele, piese de teatru,
proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și
memorialistică. Moare la
București, în ziua de 9 martie 1961.
P.S. Cărți la Biblioteca
„Ovidius”: „Ajun de revoluție 1848” (București, 1954); „Ai noștri, ca brazii”
(București, 1955); Tatru (Mioara)București, 1957; „Apostol” (București, 1963);
„Papuciada (București, 1966); „Aurul negru” (București, 1974) ; „Rapid
Constantinopol-Bioram (București, 1974);„Însemnări de război” (București,
1980); „Adăpostul Sobolia” (București, 1989) „Danton” (București, 1991); „Patul
lui Procust” (București, 2006); „Întunecare„ (București, 2006); „Duminica
orbului” (București, 2011); „Poezii cu un singur punct” (București, 2011)
Versurile
Ţi-am spus
că am scris pentru tine Versuri
Şi curiozitatea ta nu mai are astâmpăr…
M-ai luat lângă tine pe divanul, -
Pe care mai cad draperiile roşii de catifea –
Şi mă pui să ţi le traduc în nemţeasca mea,
Care totuşiNu te mai face să râzi.
Asculţi cu ochii, Cu născiorul,
Şi cu urechile micuţe, (Stă cuminte până şi mătasa rochii).
Eu povestesc ce-mi trece prin cap
Şi seriozitatea ta e fără margini.
Dar iată, când gândesc să scap,
Dintr-o umbră de surâs din ochii mei.
Ai prins de veste că-ţi spun dinadins,
Alte prăpăstiiŞi te năpusteşti pe mine
Mânioasă, cu pumni mititei.
M-ai luat lângă tine pe divanul, -
Pe care mai cad draperiile roşii de catifea –
Şi mă pui să ţi le traduc în nemţeasca mea,
Care totuşiNu te mai face să râzi.
Asculţi cu ochii, Cu născiorul,
Şi cu urechile micuţe, (Stă cuminte până şi mătasa rochii).
Eu povestesc ce-mi trece prin cap
Şi seriozitatea ta e fără margini.
Dar iată, când gândesc să scap,
Dintr-o umbră de surâs din ochii mei.
Ai prins de veste că-ţi spun dinadins,
Alte prăpăstiiŞi te năpusteşti pe mine
Mânioasă, cu pumni mititei.
