Jean Racine, un dramaturg care pleda împotriva teatrului

Semne de carte și biblioteci

S-a născut la 22 decembrie 1639 la Fante-Milon din Franța într-o familie de mici funcționari. Orfan la 4 ani, mama sa murind când scriitorul avea 2 ani , iar tatăl peste 2 ani El a fost crescut de bunicii săi. Această serie de întâmplări nefericite i-a permis însă să primească o educație aleasă.

Vârsta de 18 ani îl găsește pe Racine orfan și sărac, dar cu o cultură vastă, scrie poezii..

În 1664 a fost introdus curții regale, scriind un poem în care îl lăuda pe Ludovic al XIV -lea. Apoi a jucat într-o piesă de Moliere, în acelaşi an, însa fără prea mare succes. În 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare, care a fost primul său succes.

Racine publică două pamflete împotriva mănăstirii din Port Royal, și în special a fostei sale profesoare, care se opunea carierei sale teatrale.

Imensul succes al tragediei Andronica, jucată sub protectia Doamnei Henriette a Angliei îi asigură reputația lui Racine. După o singură comedie, Apărătorii", în 1668, revine permanent la tragedii și scrie Britanicus, Berenice, Ifgenia si Fedra  în 1677.

Zdruncinat de critici, Racine renunță la teatru, în ciuda succesului capodoperei sale, Fedra. Membru al Academiei Franceze încă din 1673, Racine a fost înalţat la rang de cavaler în 1690. Este deasemenea trezorier al Franței, funcție care îi aduce venituri considerabile. Deasemenea este numit historiograf al regelui în 1677. Racine decide să se așeze la casa lui iar soția sa Catherine de Romanet îi dăruiește 7 copii. Însă căsătoria sa a fost una din interes.

La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile biblice Esthera și Athalia. La acea vreme Racine era tot împotriva teatrului, dar considera aceste piese ca opere pedagogice și poetice.

Racine a murit în anul 1699 la Paris în urma unei tumori. La cererea sa, a fost înmormântat în Pont Royal, dar după distrugerea localitații, cenușa sa a fost mutată la Biserica Saint-Elenne-du-Mont din Paris.